REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Criza economică se adâncește

Criza economică se adâncește

Replica API 13 septembrie 2020 | 00:00 1577

România va avea, în următorii şapte ani, oportunităţi fără precedent în istoria sa, urmând să beneficieze de fonduri importante de dezvoltare, a declarat duminică premierul Ludovic Orban.

"În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România. În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde. De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali", a spus Ludovic Orban, într-un discurs ţinut cu prilejul prezentării programelor electorale ale candidaţilor PNL la Consiliul Judeţean şi Primăria Călăraşi, conform agerpres.ro.

Acesta a menţionat că există un interes crescut din partea investitorilor de a veni în România.

"Pot să vă spun că există un interes în creştere faţă de România în rândul investitorilor străini. Zeci de companii studiază posibilitatea de a investi în România. Hai să fim cinstiţi, dezvoltarea economică presupune investiţii, investiţii publice, investiţii private. Sigur că şi noi trebuie să fim la înălţime. În următorii opt până la 10 ani noi trebuie să avem cea mai modernă infrastructură, atât infrastructură de transport, cât şi infrastructură energetică, de comunicaţii, infrastructuri de sănătate, infrastructura educaţională din toată Europa Centrală şi de Est. Putem face lucrul acesta şi depinde de fiecare dintre noi să facem lucrul acesta", a concluzionat premierul Ludovic Orban, potrivit știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Confiscati averile de zeci milioane Euro ale mafiotilor din Primaria Constantei ... spagi mascate ! Si sistem Corupt au creeat ptr orice lucrare in Judet Cta !
4
0
Chiar eram curios sa vad ce mai spone Mama Omida!Peste 7 ani mai pierdem 1.5-2 milioane de romani,iar din ce ne spui ne bazam pe finantari externe dar nu zici nimic despre un Program clar de autofinantare si dezvoltare economica, realist!Oare Romania mai are coloana vertebrala,ca e prea curbata asta stim ca ati tras de ea toti politrucii furand vertebre si transformandu le in vile,spagi....
4
1
ma da integeti- va cumva catul spune intr- un fel tu in altul nu vi tu sa- mi spui peste 7 an tu spunemi ce fac acum bu peste 7 ani
3
1
las-o ma mai moale cu campania electorala ca mai e pana pe 6 decembrie iar la locale conteaza mai mult omul decat partidul.
7
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108