CSM decide, pe 24 iulie, dacă Mihai Stanciu va rămâne la conducerea DNA Constanța!
CSM decide, pe 24 iulie, dacă Mihai Stanciu va rămâne la conducerea DNA Constanța!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMihai Alexandru Stanciu a fost delegat, la începutul anului, să preia atribuțiile lui Andrei Bodean la conducerea DNA Constanța. Pe 24 iulie, Secția pentru Procurorii a CSM va analiza, în ședință, propunerea de prelungire a delegării în funcția de procuror șef al Serviciului teritorial Constanța din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a lui Mihai Stanciu.
Precizăm că Mihai Alexandru Stanciu este prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Constanța și a fost delegat șeful DNA Constanța pe 23 februarie 2024.
Imediat după ce s-a aflat marea schimbare, s-a iscat o „ambuscadă“, procurorii care se aflau în subordinea fostului șef exprimându-și nemulțumirea față de schimbarea acestuia din funcție. În semn de solidaritate, procurorii au transmis CSM-ului o adresă prin intermediul căreia își exprimau acordul de a fi delegați în fruntea Serviciului Teritorial al DNA, invocând un articol de lege care nu se poate aplica în cazul lor, ci doar până la nivelul Parchetului de pe lângă Curțile de Apel, DNA aflându-se în structura Parchetului General. Ulterior, aceiași procurori și-au cerut încetarea activității, începând cu data de 7 mai. Dacă cererile a doi dintre ei, în speță Andrei Bodean și Constantin Conortoș au fost admise marți, 16 aprilie, de CSM,ceilalți s-au răzgândit și au rămas la DNA!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News