Cu maşina până în buza mării! Şmecherii au dat nas în nas cu Poliţia
Şoferii nu vor să se înveţe minte şi pace! După ce mai mulţi dintre ei au fost sancţionaţi întrucât au fost surprinşi cu vehiculele pe plajă, iată că seria "inconştienţilor" continuă. Sâmbătă, 14 mai, nişte tineri au vrut să admire marea, motiv pentru care, aşa cum îi şade bine unui individ ce nu vrea să ia prea mult contact cu nisipul, au intrat cu maşina din dotare până în buza apei, în zona El Comandante Năvodari. Apoi şi-au văzut de treabă. La fel au făcut şi persoanele care au luat parte la întreaga scenă, care au făcut poze şi le-au urcat pe Facebook.
La faţa locului a ajuns şi Poliţia care, cel mai probabil, i-a sancţionat pe "şmecheri".
Amintim că Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a reamintit acest lucru recent, că este interzis accesul persoanelor insoţite de animale pe plajele Mării Negre, precum şi circulaţia sau staţionarea vehiculelor pe plaje. Potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de Intreţinere a plajelor. De asemenea, este interzis, conform OUG nr 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, accesul persoanelor însoţite de animale, cu excepţia câinilor din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a câinilor utilitari care însoţesc personele cu dizabilităţi. Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei şi 20.000 de lei. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral aminteşte că pot fi sancţionaţi şi cei care depozitează materiale şi deşeuri de orice fel pe faleze, plaje, maluri şi in zonele de protecţie.
foto: Facebook/şoferi model vs pericole în trafic
Citeşte şi:
Cocalari PRINŞI CU GRĂTARUL ÎNTINS PE PLAJĂ!
„Parchez ca un bou” pe plajă: un cocalar a rămas „înţepenit” în nisipul de la Modern
AROGANŢĂ pe plajă: S-a fotografiat lângă MAŞINA PARCATĂ LA DOI PAŞI DE MARE
Cu jeep-ul, direct în mare, la Vama Veche! UPDATE: Şoferul a fost AMENDAT!

O familie a fost la un pas de tragedia duminică, 26 iunie. Copilul lor de doar 7 ani a dispărut din zona cherhanaua...684
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe tronsonul kilometric 35 - 64 al...723
Weekend la Mamaia și-a „trasat” în agendă Simona ”Sensual” Suhoi, alături de familia ei, mamă, unchi,...3422
Sâmbătă, 25 iunie, au avut loc alegerile pentru funcția de președinte al Organizației de Femei liberale, dar și a...1244


ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 1.92 m/s
Presiune: 1015 milibari

Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, a acordat un interviu ziarului italian Gazzetta dello Sport în care a vorbit...251
Echipa engleză FC Liverpool este dispusă să-l vândă pe atacantul Mohamed Salah, din cauza pretenţiilor exagerate...284
Înotătoarea americană Katie Ledecky a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv la 800 m liber, la Budapesta,...234
Shericka Jackson a câştigat proba feminină de 100 din cadrul Campionatelor jamaicane de atletism, vineri la Kingston,...199


Meteorologii din cadrul Centrului Meteorologic Regional Dobrogea transmit faptul că acest weekend se va menține cald...1666
Mai multe adăposturi aeriene din municipiul Constanța vor intra în reabilitare. Vorbim despre 6 adăposturi...539
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 24 iunie a.c., în localitatea Istria, pe...601
Reducerea de 50 de bani pe litru de motorina nu se va aplica în toate benzinăriile din România, anunță Antena 3....1492
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dezminte zvonurile conform cărora ar urma să preia șefia organizației PSD...525
România s-a implicat în decizia de acordare a statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova și...511
Premierul Nicolae Ciucă spune că reducerea preţului la pompă pentru carburanţi cu 50 de bani reprezintă o măsură...496
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, că a susţinut, la şedinţa PES de la...469
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...3916
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2378
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2550
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2840
Kim Kardashian, în vârstă de 41 de ani, a fost invitata prezentatorului Jimmy Fallon la emisiunea pe care acesta o...361
Fiica supermodelului Heidi Klum, Leni, a împlinit pe 4 mai vârsta de 18 ani, iar frumoasa adolescentă vrea să...515
Magnatul presei Rupert Murdoch, în vârstă de 91 de ani, şi a patra sa soţie, modelul american Jerry Hall, vor...364
Reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU), instituţia care organizează concursul Eurovision, au...296
Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va ucide milioane de oameni, făcând ca populaţii...362
Parlamentul European (PE) a aprobat prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii...338
Liderii UE au decis să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat oficial la aderarea la Uniunea...526
Autorităţile bulgare au luat decizia de a suspenda de mâine și până duminică, inclusiv, lucrările de reparații...730
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va decide joi dacă va declara variola maimuței o urgență sanitară...321
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care furnizorii de servicii de medicină fizică şi de reabilitare şi punctele de...325
Al șaselea caz de variola maimuței a fost diagnosticat joi, 23 iunie a.c., în România, fiind vorba de un bărbat de...698
Guvernul Austriei a anunţat joi renunţarea completă la politica sa de vaccinare obligatorie împotriva COVID-19,...551