rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cu sprijinul ENGIE, elevii constănțeni pot câștiga 10.000 de lei pentru proiecte dedicate comunității

După ce au învățat cum să folosească în siguranță gazul și electricitatea, 300 de elevi constănțeni pot câștiga 10.000 de lei pentru proiecte în sprijinul comunității. Elevii de clasa a IV-a, care au participat în programul “Întâlnire cu energia”, pot înscrie, până pe 15 iunie, proiecte ce vizează folosirea eficientă a resursele de energie, economia de energie sau protecția mediului înconjurător.

Concursul numit Câștigă cu Metano și Electro este parte din programul derulat de ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale, prin care 2.500 de elevi învață despre tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până acasă, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.

Prin intermediul a două lecții interactive, cei mici au luat parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată chiar de către o elevă, participantă la prima ediție a programului, în 2007. De curând, odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, Metano și-a făcut un nou prieten – Electro

Programul “Întâlnire cu energia” va ajunge la 2.500 de elevi dn 75 de școli din județele București şi județele Constanța, Argeș, Buzău, Iași, Sibiu, Călărași și Ialomița. “Întâlnire cu energia”, aflat la ediția a XII-a, este parte din platforma de responsabilite socială a companiei și ilustrează preocuparea constantă pentru educație. Lansat în 2007 și derulat în fiecare an în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, programul s-a adresat unui număr de peste 35.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 150 de voluntari, angajați ai companiei s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3.000 de ore de voluntariat.

Regulamentul concursului Câștigă cu Metano și Electro se poate regăsi pe: Concursul „Câștigă cu Metano și Electro” - Regulament

miercuri, 6 iunie 20181006
Comentarii

00sergiu(6 iun 22:08)
Ridicati puterea la gaz ca stau 2 ore pentru o omleta
mai mult...Cotidian
15 feb 02:52CotidianAnunț OFICIAL despre anchetarea lui Kovesi - Ar fi dispus achitarea cheltuielilor pentru un ofițer SRI. Declarații contradictorii privind relația cu Ghiță

Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie anunta ca Laura Codruta Kovesi ar fi primit peste 260.000 lei...726

15 feb 01:31CotidianEl este Bingo, câinele poliţist care a ajutat la rezolvarea a peste 100 de cazuri! VIDEO1890
13 feb 00:04CotidianFebruarie, luna cadourilor la Maurer Residence Constanța1844
11 feb 00:29CotidianFCSB - Hermannstadt: 3-0. Teja a obținut prima victorie pe banca roș-albaștrilor

FCSB a revenit pe locul 2 după prima victorie cu Teja pe bancă. Depăşiţi de Craiova, roş-albaştrii au început ca...416

1 feb 00:07CotidianȘoferul care a murit în accidentul de la Stupina era SCAFANDRU MILITAR4571
31 ian 01:11CotidianLavinia Boldea, consilier județean în locul lui Mocianu!583
30 ian 00:05CotidianMașini de spălat ieftine, dar bune? Da, dacă știi cum să le cauți!

Mirajul unui lucru ieftin și aparent bun este la tot pasul. Programele de teleshopping, reclamele agresive care...1492

28 ian 02:23CotidianPrimăria Medgidia are de plătit până în 2030 datorii imense1364
26 ian 00:14CotidianCoduri portocaliu și galben de precipitații mixte. Atenţionare de călătorie în Bulgaria2137
25 ian 00:25CotidianArestări în urma perchezițiilor din Năvodari și Corbu

Sandu Gabriel George, Gherghinoiu Ionuţ – Marius, Cozma Ionel – Claudiu și Toma Ionuţ – Daniel au fost...2854

21 ian 01:30CotidianPreţul energiei cu livrare duminică a scăzut cu 25% faţă de cel cu livrare sâmbătă618
14 ian 00:07CotidianFLAGRANT și FOCURI de ARMĂ! Mai mulți indivizi din Constanța, PRINȘI în plină ACȚIUNE! VIDEO5335
Vremea
11.8°6.3° - 11.8° joi, 21 februarie 2019
cer fragmentatUmiditate: 85%
Vânt: 2.91 m/s din V
Presiune: 1035.14 milibari

Loto
6/49121317284547
5/403925313924
joker3411134316
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 feb 00:00SportPSG a spulberat Montpellier, fără Neymar și Cavani

PSG continuă să defileze în Ligue 1. Campioana Franței s-a impus categoric în fața celor de la Montpellier, cu...169

21 feb 00:00SportSchalke - Manchester City: 2-3!

Manchester City a câştigat cu 3-2, în deplasare, primul meci cu Schalke, din optimile UEFA Champions League. Conduşi...176

21 feb 00:00SportAtletico Madrid - Juventus: 2-0

Meciul de la Madrid a fost fără îndoială duelul serii. Echipa lui Simenone s-a impus cu 2-0 și a luat o opțiune...203

21 feb 00:00SportSimona Halep o înțelege pe Naomi Osaka: „Nimeni nu a trecut prin ce am trecut eu în România!”

Simona Halep (2 WTA) a vorbit despre ascensiunea lui Naomi Osaka, cea care a detronat-o din fotoliul de lider al...512

Local
21 feb 00:00LocalÎncă un hoț prins la Valu!

Locuitorii din Valu lui Traian au comentat, de dată recentă, că sunt îngrijorați de faptul că au reapărut...881

21 feb 02:37LocalO mașină a luat FOC în MERS!

Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină miercuri, 20 februarie, în jurul orei...369

21 feb 03:05LocalJandarmi şi specialişti ai Centrului Antidrog Constanţa, prezenţi în şcoli

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa alături de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog...305

21 feb 02:53LocalÎncă un bărbat săltat de polițiști în dosarul de corupție de la Constanța!

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanţa, la data de 19 februarie a.c., au identificat un...1615

21 feb 02:53LocalCe au depistat polițiștii pe străzile din Constanța: mașini radiate și șoferi fără permis!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 19 februarie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă...541

21 feb 03:06LocalDoi tineri, prinși în timp ce fumau jointuri

O patrulă mixtă de ordine publică, formată dintr-un polițist al Secției 2 și un jandarm din cadrul GMJ...421

21 feb 02:35LocalPRINS la volan cu PERMISUL SUSPENDAT: 'Am oprit la 10 farmacii, dacă nu găsesc..' VIDEO

În timpul derulării unei acțiuni specifice privind siguranța și fluidizarea traficului rutier din municipiul...2057

21 feb 03:09LocalAccident rutier GRAV în județul Constanța

Un accident rutier a avut loc în dimineața de miercuri, 20 februarie, în localitatea Satu Nou din județul...2404

21 feb 03:08LocalElaborare PUZ. Maria Stavrositu, soțul și fratele ei ridică un hotel în zona Capitol

Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului Local Constanța se va întruni joi, 21...2009

21 feb 02:57LocalAutoutilitară CONTROLATĂ de polițiști în trafic!

Poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, în data de 19.02.2019, în jurul...436

Politică
21 feb 00:00PoliticăSurpriza lui Tudorel Toader din OUG 7 pe legile justiției, publicată miercuri seară în Monitorul Oficial

Ordonanța de Urgență care modifică legile justiției a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial, în...253

21 feb 03:40PoliticăClaudiu Ceti, ALDE Constanţa: 'Taxa de 2% ar putea cât de cât să afecteze dezvoltarea companiilor din energie'

ALDE susţine în cadrul coaliţiei de guvernare renunţarea la taxa de 2% impusă companiilor energetice prin...235

21 feb 00:00PoliticăLucrări de extindere a sistemului de termoficare în Cernavodă. Totul depinde de alocările bugetare

Toate locuinţele din Cernavodă vor fi racordate la sistemul termoficare, în baza unui proiect iniţiat de primarul...202

21 feb 00:00PoliticăLa Saraiu încep lucrările la Centrul Cultural

Primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia anunță că, în curând, va începe un nou proiect în localitate, Centrul...161

21 feb 03:10PoliticăActivitatea directorului Muzeului de Artă Constanța, analizată de o comisie de evaluare a CLM

Activitatea Doinei Păuleanu, evaluată! În proxima ședință de Consiliu Local, aleșii vor supune la vot proiectul...342

21 feb 03:46PoliticăPSD, reacţie la criticile lui Iohannis: Blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură inițiativă constructivă

PSD a reacționat miercuri la criticile purtătorului de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina...246

21 feb 01:42PoliticăScandal pe tema transportului. Asociațiile de elevi și studenți au pierdut procesul cu Consiliul Județean Constanța!

Reprezentanții Asociației Elevilor Constanța și cei ai Asociației Studenților Constanța au pierdut procesul cu...1139

21 feb 02:54PoliticăPrimăria Constanța continuă reabilitarea trotuarelor din oraș

Angajații S.C. Confort Urban au acționat marți, 19 februarie, pe strada București, tronsonul cuprins între strada...297

21 feb 02:59PoliticăUSR Constanța, proiect de sterilizare gratuită a câinilor!

Uniunea Salvați România Filiala Constanța a înaintat primarului şi consilierilor municipiului Constanța, luni, 18...242

21 feb 02:58PoliticăFlorin Cîțu lansează o profeție NEAGRĂ pentru Guvern: 'Și-au făcut calcule prea optimiste'

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, arată că Executivul și-a făcut calcule prea optimiste, iar în acest an o...323

Monden
21 feb 03:03MondenReacția Andreei Bălan după ce Cătălin Botezatu a spus că arată „ca un dulăpior“

Andreea Bălan se pregătește să devină mămică pentru a doua oară, aflându-se în ultima lună de sarcină....303

21 feb 00:00MondenLady Gaga s-a despărţit de logodnicul ei, Christian Carino

Cântăreaţa şi actriţa americană Lady Gaga s-a despărţit de logodnicul ei, Christian Carino, care îi este şi...163

21 feb 00:00MondenMircea Badea explică de ce acceptă să lupte în ring: „Sunt bărbat, sunt șmecher“

La începutul lunii februarie, Mircea Badea s-a bătut în ring, pentru a doua oară, cu motociclistul-luptător Teodor...177

21 feb 00:00MondenSerena Williams, unul dintre invitaţii la petrecerea pentru viitorul bebeluş al ducesei Meghan de Sussex, la New York

Ducesa Meghan de Sussex a organizat o petrecere pentru viitorul său bebeluş, marţi, la New York, aceasta fiind prima...179

21 feb 17:55MondenTrupul neînsufleţit al lui Karl Lagerfeld va fi incinerat, conform dorinţei creatorului de modă

Trupul neînsufleţit al lui Karl Lagerfeld, care a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 85 de ani, va fi incinerat,...163

21 feb 00:00MondenEUROVISION 2019: Preţurile biletelor la marea finală de la Tel Aviv variază între 121 şi 487 de euro

Fanii care vor dori să asiste la Concursul Eurovision, care se va desfăşura în luna mai la Tel Aviv, trebuie să...122

21 feb 17:45MondenJennifer López, o proletară ajunsă şefă în comedia ''Second Act''

Faptul că a devenit una dintre vedetele cele mai râvnite de la Hollywood nu a îndepărtat-o de originile sale modeste...143

21 feb 00:00MondenAriana Grande, pe primele trei locuri ale Billboard Hot 100 - o premieră de la Beatles

Cântăreaţa americană Ariana Grande şi-a adjudecat primele trei locuri ale celui mai recent top Billboard Hot 100,...134

21 feb 00:00MondenPisica Choupette, desemnată moştenitoare a lui Karl Lagerfeld. Ce sumă fabuloasă îi revine felinei

Creatorul de modă german Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel, care a murit la vârsta de 85 de ani,...230

21 feb 00:00MondenHelen Mirren, Michael B. Jordan şi Elsie Fisher se alătură celebrităţilor care vor prezenta Oscarurile în acest an

Dame Helen Mirren, Michael B. Jordan şi Elsie Fisher se alătură celebrităţilor care vor prezenta Oscarurile în...127

Mapamond
21 feb 00:00MapamondPreşedintele Igor Dodon ar fi prezentat la Conferinţa de la Munchen un „plan de federalizare“ a Republicii Moldova, susţine blocul ACUM

Reprezentantul blocului ACUM (Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr /PPDA/ şi Partidul Acţiune şi Solidaritate...160

21 feb 00:00MapamondElveţia: Aproximativ 1.000 de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat la Geneva pentru a sensibiliza ONU

Aproximativ o mie de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat miercuri, într-o atmosferă de calm, la Geneva...127

21 feb 00:00MapamondAcord în UE privind o înăsprire a condiţiilor de acordare a vizei pentru cetăţenii ţărilor care refuză readmisia de migranţi

Negociatorii Uniunii Europene au convenit miercuri asupra unor noi reguli privind procesarea vizelor în baza cărora...137

21 feb 00:00MapamondRegatul Unit are termen până la mijlocul lunii martie să adopte acordul pentru Brexit

Regatul Unit are termen până la mijlocul lunii martie să adopte acordul privind Brexit-ul încheiat cu Uniunea...137

21 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Preşedintele Igor Dodon îi îndeamnă pe cetăţeni să se pregătească de proteste

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit, în cadrul unei intervenţii directe pe o reţea de socializare...143

21 feb 19:00MapamondCe pot aştepta SUA de la al doilea summit Kim-Trump

Înalţi responsabili ai serviciilor de informaţii şi ai forţelor armate americane consideră improbabil ca Phenianul...129

21 feb 00:00MapamondVladimir Putin: Rusia este deschisă dialogului, dar nu va bate la uşi închise

Rusia este deschisă dialogului, dar nu va bate la uşi închise, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul...148

21 feb 00:00MapamondFrontex: Numărul de migranţi ilegali sosiţi în UE a scăzut, dar este nevoie de întărirea controalelor la frontiere

Şeful agenţiei pentru securitatea frontierelor Uniunii Europene (Frontex), Fabrice Leggeri, a afirmat miercuri că...130

21 feb 00:00MapamondItalia: 50 de persoane arestate lângă Veneţia, într-o operaţiune împotriva unei organizaţii mafiote

O 'temută' organizaţie mafiotă având legături cu Camorra, care acţiona la est de Veneţia, în regiunea italiană...142

21 feb 00:00MapamondMai multe persoane au fost înghiţite de o avalanşă la Crans-Montana

Mai multe persoane au fost luate marţi de o avalanşă pe o pârtie de schi în staţiunea elveţiană Crans-Montana, a...135

Sănătate
21 feb 02:56SănătateConstanța, în topul județelor cu cei mai mulți MORȚI confirmați cu GRIPĂ!

Specialiștii Centrului Național de Boli Transmisibile arată că, la nivelul țării, activitatea gripală are un...1491

21 feb 02:56SănătatePlanuri de viitor pentru Registrul Național al Cancerelor la Copil

...184

18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...535

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...903

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1357

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...814

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1165

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1291

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2538

6 feb 00:12SănătateÎncă doi bolnavi RĂPUȘI de GRIPĂ la Constanța!

Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, fără condiții medicale preexistente, nevaccinat antigripal, care a murit...3147