REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cuibul berzei, mutat prin ordin de ministru de o armată de oameni, o putea băga pe Leocadia în puşcărie şi România în infringement

Cuibul berzei, mutat prin ordin de ministru de o armată de oameni, o putea băga pe Leocadia în puşcărie şi România în infringement

Replica API 13 martie 2015 | 23:48 143

Delir birocratic, pe norme UE

Delir birocratic, pe norme UE

Sursa foto: modernism.ro

Ştirea cu ordinul de ministru pentru mutarea unui cuib de barză, prezentată miercuri în premieră de „Replica”, a devenit un viral în presa din România. Armata de oameni implicaţi în „Operaţiunea Barza”, de la iluştrii savanţi ai Academiei Române, la înalţii funcţionari din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi până la inspectorii locali de mediu şi primăria localităţii de domiciliu a păsării, a fost mobilizată pentru că aşa cere UE. A explicat-o chiar ministrul Graţiela Leocadia Gavrilescu, potrivit căruia „Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care au fost relatate în presă anumite aspecte cuprinse în Ordinul MMAP nr. 387/03.03.2015”.

„Barza (ciconia ciconia), împreună cu alte 270 specii de păsări, sunt clasificate de Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice, ca fiind specii strict protejate. Potrivit aceloraşi prevederi europene, valabile în toate state membre UE, intervenţia umană asupra habitatului acestor specii este strict interzisă. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2007, care transpune în legislaţia românească prevederile Directivei 2009/147/CE, stipulează foarte clar faptul că este interzisă „deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor [...] din natură”. Acelaşi act normativ menţionează că nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei”. În interesul sănătăţii şi securităţii publice, OUG 57/2007 stabileşte posibilitatea emiterii unor derogări de la prevederile sus-menţionate. Aceste derogări pot fi stabilite numai „prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, cu avizul Academiei Române”, se arată într-un comunicat al ministerului. Altfel spus, dacă ministrul Mediului nu respecta acest delir birocratic făcea, pur şi simplu, puşcărie! Şi asta nu e tot. Ministerul spune că astfel de cazuri sunt frecvente, pentru orice barză sau animal protejat, precum lupul şi ursul brun, dacă un cetăţean face o cerere, deranjat într-un fel sau altul de vreun animal. Iar dacă România nu angrenează, de fiecare dată, câte o armată de oameni pentru orice cuib de barză, riscă declanşarea procedurilor de infringement din partea UE! „Astfel, în baza solicitării Primăriei Schitu Goleşti, a Formularului de solicitare a derogării (conform Ordinul MMAP 203/2009) transmis de o persoană fizică, cu toate anexele aferente, precum şi în baza avizului Academiei Române, M.M.A.P a analizat cazul şi a dispus conform legii. Menţionăm că acest caz nu este unul singular, asfel de derogări fiind emise ori de câte ori integritatea cetăţenilor sau bunurile materiale sunt puse în pericol de un exemplar dintr-o specie protejată, aşa cum se întâmplă inclusiv în cazul speciilor de urs brun sau lup. Nerespectarea de către un stat membru al UE a prevederilor menţionate în legislaţia naţională şi europeană care protejază speciile sălbatice, poate atrage inclusiv declanşarea procedurilor de infringement împotriva statului respectiv”, se mai arată în comunicat. Până la urmă, unde-i lege, nu-i tocmeală şi trebuie s-o aplicăm cu stricteţe, că vine baubau’ de la Bruxelles ce putea scorni asemenea hidoşenie birocratică şi ne dă cu infringementu-n cap de ne sar fulgii! Nu sunt defel revoltaţi talibanii UE când mor românii pe stradă, în faţa spitalelor din care sunt goniţi, sau când medicamentele de aici sunt de 4-5 ori mai scumpe decât la ei, tot pe regulile lor, esenţial pentru bunul mers al lucrurilor este ca sistemul să meargă uns, de la Bruxelles, până la Bucureţti şi Schitu Goleşti, atunci când trebuie mutat un cuib de barză. Asta e, dacă românii n-au avut şi ei şansa să fie specie protejată.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218