REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cultură de canabis, descoperită într-o lizieră!

Cultură de canabis, descoperită într-o lizieră!

Replica API 15 septembrie 2020 | 00:00 2240

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciului Teritorial Galaţi, la data de 15.09.2020, au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de deţinere, cultivare şi oferire spre consum de droguri de risc, în formă continuată.

La data de 14.09.2020, procurorii DIICOT - Serviciului Teritorial Galaţi, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au acţionat în vederea depistării în flagrant a deţinătorilor unei culturi outdoor de cannabis.

Ca urmare a acţiunii derulate, pe raza judeţului Galaţi au fost identificate un număr de două persoane care efectuau activităţi de întreţinere a plantelor cultivate într-o zonă izolată şi greu accesibilă dintr-o comună amplasată în apropierea municipiului Galaţi.

Au fost identificate şi ridicate un număr de 14 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare care erau cultivate şi întreţinute pentru aducerea la maturitate şi recoltarea mugurilor, drogurile obţinute urmând să fie comercializate către diverşi consumatori din cercul acestora de apropiaţi.

Întrucât persoanele depistate nu s-au supus somaţiilor iniţiale, s-a procedat la executarea unor focuri de avertisment în plan vertical.

De la locuinţa uneia dintre cele două persoane depistate a fost ridicată o cantitate de aproximativ 30 de grame cannabis, semințe de cannabis și un cântar de mare precizie.

În urma cercetărilor s-a reţinut faptul că, în cursul lunii iulie 2020, a fost înfiinţată, într-o liziera de pădure, o cultură de cannabis în care, la data de 14.09.2020, au fost găsite un număr de 14 astfel de plante, cantitatea de 30 grame de marijuana recoltată din cultura fiind deţinută la domiciliul unuia dintre autorii faptelor care a şi oferit, în mod repetat, spre consum astfel de substanțe către diferite persoane.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operațiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Galaţi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si lui makala ii plac drogurile la ce fata de drogat are
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218