REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cum a ajuns puiul din pachetul pensionarului să se judece cu Primăria Constanţa

Cum a ajuns puiul din pachetul pensionarului să se judece cu Primăria Constanţa

Replica API 9 mai 2013 | 00:00 210

Firma distribuitoare zice că a fost o "neînţelegere"

Firma distribuitoare zice că a fost o "neînţelegere"

În timp ce pensionarii aşteaptă pachetele cu care edilul Radu Mazăre i-a obişnuit în fiecare lună, municipalitatea îşi reglează conturile cu furnizorii în sala de judecată. Firma constănţeană care distribuie puii pentru pachetele persoanelor cu handicap şi vârstnicilor cu pensii mai mici de 850 de lei este în instanţă cu primăria. SC Geocor Trade IMP-EXP SRL a deschis o acţiune în instanţă împotriva Municipiului Constanţa, având ca obiect litigiul privind achiziţiile publice. Prima înfăţişare a procesului a fost stabilită pentru data de 9 mai. Reprezentanţii SC Geocor Trade IMP-EXP SRL spun că nu mai există nici o acţiune pe rol împotriva administraţiei locale, întrucât problemele cu instituţia s-au rezolvat. "S-a anulat dosarul. A fost o neînţelegere, o neconcordanţă în caietul de sarcini privind licitaţia pentru atribuirea contractului de furnizare a produselor alimentare, dar s-a rezolvat", a spus administratorul firmei, Leonard Nedelcu. Cu toate acestea, dosarul cu numărul 296/36/2013, înregistrat la Curtea de Apel, având ca obiect litigiu privind achiziţiile publice, pare să-şi continue cursul. Un prim termen de judecată a fost fixat pentru 9 mai. SC Geocor Trade IMP-EXP SRL, specializată în distribuţia de produse alimentare, este de mai mult timp furnizorul primăriei pentru unul dintre produsele din pachete cu alimente acordate persoanelor defavorizate. Societatea a intrat în atenţia publică în luna octombrie a anului trecut când a distribuit trei tone de pui dintr-o cantitate de 80, care aveau mai multă apă decât de obicei. Potrivit administratorului firmei, la sfârşitul lunii mai vor începe procedurile de ofertare privind contractarea produselor la alimentele vârstnicilor pentru anul 2013, distribuite de primărie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367