REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
14.2° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Cum a reuşit Bosânceanu să fenteze autorităţile, până a fost arestat

Cum a reuşit Bosânceanu să fenteze autorităţile, până a fost arestat

Replica API 25 ianuarie 2012 | 00:00 724

A trecut firmele din mână în mână şi şi-a făcut complici la ENEL

A trecut firmele din mână în mână şi şi-a făcut complici la ENEL

După şocul demolării construcţiilor ilegale aferente hotelului Histria din Mamaia, afaceristul George Vergiliu Bosânceanu a mai primit o lovitură: a fost arestat. În baza probatoriului strâns până acum, reprezentanţii Ministerului Public au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Bosânceanu, dar şi faţă de alte 4 persoane, printre care şi Adriana Monica Ciocoiu, despre care se spune că este concubina sa. După circa 3 ore, cât a durat judecarea propunerii de arestare, apoi după alte 3 ore, până s-a pronunţat completul, la final instanţa a hotărât ca George Bosânceanu şi Adriana Monica Ciocoiu să îşi petreacă următoarele 29 de zile în arest preventiv.

Acuzaţiile care li se aduc celor doi sunt: asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, furt calificat, evaziune fiscală, continuarea lucrărilor de construcţie, după ce autorităţile au dispus stoparea acestora, executarea unor lucrări fără autorizaţie, toate sub forma unui concurs de infracţiuni, în sarcina lui Bosânceanu, iar faţă de Ciocoiu s-au reţinut infracţiuni ca aderare la un grup infracţional organizat pentru obţinerea de venituri prin evaziune fiscală şi furt, complicitate la evaziune fiscală, fals în declaraţii, uz de fals, continuarea lucrărilor de construcţie, după ce autorităţile au dispus stoparea acestora, executarea unor lucrări fără autorizaţie, de asemenea, sub forma unui concurs de infracţiuni. Pe lângă cei doi, în acelaşi dosar mai sunt cercetaţi şi Florin Moţoi, un bărbat "cules de pe drumuri", pe care Bosânceanu l-a angajat pentru a-l scoate la înaintare, Tudorel Toma, fost administrator al uneia dintre firmele coordonate de Bosânceanu, şi Ramona Ionela Marin, tot fost administrator. Pe lângă faptele deja cunoscute, referitor la construirea ilegală a unor etaje - în cazul Hotelului Histria şi construcţia fără autorizaţii în cazul altor două hoteluri -, furtul de curent electric şi evaziunea fiscală, procurorul a mai enumerat mai multe aspecte legate de modul în care societăţile afaceristului au trecut "prin mai multe mâini", astfel încât el să coordoneze din umbră activitatea acestora.

Încrengătura şefi - interpuşi, cu societăţi trecute din mână în mână

Potrivit ordonanţei emisă pe numele acestuia, George Vergiliu Bosânceanu a cumpărat Hotelul Histria în 2005, prin SC Domip Turism Histria SRL, după care, în 2009, pentru a putea scăpa de unele probleme de natură fiscală, "a introdus în ecuaţie o altă societate coordonată de el, SC Bos Per Scorillo SRL". Potrivit aceleiaşi ordonanţe, la un moment dat, Bosânceanu şi Toma au ieşit din acţionariatul societăţii Domip Turism Histria, în timp ce alte persoane aveau să devină acţionari ai acesteia. Este vorba despre Florin Moţoi şi Ramona Ionela Marin, iar Bosânceanu şi Toma au înfiinţat noua societate - Bos Per Scorillo. În acest mod, George Bosânceanu a devenit reprezentant al ambelor societăţi care deţineau Hotelul Histria. Tot în 2009, afaceristul a înfiinţat încă o societate, SC Gec Bos Histria SRL, în care apare ca unic acţionar, în timp ce Toma apare ca simplu administrator, însă asta după ce ambii ieşiseră din SC Bos per Scorillo. În ansamblu, toate societăţile menţionate erau coordonate de Bosânceanu, deşi nu mai figura în acţionariatul unora dintre ele.

Branşamente ilegale, cu ştiinţa angajaţilor ENEL

În altă ordine de idei, potrivit procurorilor, imediat după ce hotelul Histria a fost cumpărat, în 2005, de la SC Mamaia SA, cu ajutorul unor angajaţi ENEL rămaşi neidentificaţi momentan, activul a fost racordat la reţeaua de energie electrică printr-un branşament ilegal, care a fost depistat în luna iulie a anului trecut. Totuşi, până spre sfârşitul lunii decemrbie, ENEL a lăsat hotelul să se alimenteze cu curent prin acel branşament. În urma calculelor, s-a stabilit că, din 2005 până la deconectare, s-a produs un prejudiciu de 1.191.588 lei. Însă surpriza avea să fie şi mai mare, în momentul în care hotelul a fost deconectat de la reţeaua de curent, însă camerele erau încă luminate. S-a descoperit, astfel, un al doilea branşament ilegal. Referitor la evaziunea fiscală, până în prezent nu a putut fi calculat un prejudiciu, de acest aspect ocupându-se ANAF.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218