REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cum a reușit o afaceristă... de 87 de ani să-și piardă proprietățile din Mangalia și Vama Veche?!

Cum a reușit o afaceristă... de 87 de ani să-și piardă proprietățile din Mangalia și Vama Veche?!

Mirela PASCAL 3 februarie 2023 | 00:00 2788

O distinsă bunicuță, ajunsă la venerabila vârstă de 87 de ani, Jipescu Linica, conduce cu o mână de fier firma  SC Progresiv Activ SRL. Sau ce a mai rămas din ea. A condus-o atât de bine încât a reușit, în 2021, s-o bage în faliment. Lichidatorii au scos la vânzare toate bunurile societății, și aici vorbim despre o construcție și un teren din Vama Veche, dar și proprietăți din Mangalia, împreună ridicându-se la valoarea de peste jumătate de milion de euro.

Cum a reusit o afacerista... de 87 de ani sa-si piarda proprietatile din Mangalia si Vama Veche?!imobilul din Vama Veche, scos la licitație

Linica Jipescu, o afaceristă trecută, de mult, de vârsta a doua, din Mangalia, renumită pentru concertele rock pe care le organiza la Vama Veche, este unic asociat la firma Progresiv Activ SRL, preluată în 2011 de la fondatorul societății, Marian Bazârcă, o rudă a fostului consilier PDL apoi PSD Marian Crăciun. Cum necum, a reușit să-și bage firma în insolvență, datoriile ajungând, în 2021, la 4,1 milioane de lei. De ceva timp, lichidatorii se chinuie să vândă patrimoniul societății, însă nu prea reușesc. În urmă cu câteva luni erau scoase la vânzare clubul și terenul din Vama Veche, la prețul de 220.620 euro, situate pe strada Tudor Vladimirescu, iată că mai nou au scos la licitație și bunurile din Mangalia. Vorbim despre imobilul situat în Mangalia, pe str. Oituz nr. 99-101, compus din teren 3252mp, fundație, subsol si structura metalică pentru construcție S+P+2E+M, suprafață construita la sol 438m2 – pe terenul debitoarei, fundație si subsol pentru construcție S+P+2E+M, suprafață construita la sol 438m2 – pe terenul debitoarei, fundație si subsol pentru construcție S+P+2E+M, suprafață construita la sol 438m2 – care se află parțial pe terenul debitoarei și, parțial, pe terenul proprietatea privată a UAT Municipiul Mangalia și împrejmuire din plasă de sârmă, la prețul de 380.370 euro plus TVA.

Cum a reusit o afacerista... de 87 de ani sa-si piarda proprietatile din Mangalia si Vama Veche?!
Ca o paranteză, în 2016, lichidatorii i-au vândut alte bunuri, tot din Vama Veche, situate pe strada Steaua de Mare, ce constau în teren și un club.

În 2021, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a Progresiv Activ SRL. A fost desemnat, în calitate de Lichidator Judiciar provizoriu, pe practicianul în insolvență Liţcanu & Gheorghiţă S.P.R.L. Firma care a cerut falimentul, Tonescu Finance, apare înregistrată în Luxemburg.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614