REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cum afectează coronavirusul corpul uman și care sunt categoriile cu cel mai mare risc

Cum afectează coronavirusul corpul uman și care sunt categoriile cu cel mai mare risc

Replica API 4 februarie 2020 | 00:06 361

Foto: GettyImages

Medicii care se luptă cu noul coronavirus la Spitalul Jinyintan din Wuhan încep să ofere răspunsuri despre cum atacă virusul corpul uman, care este gama completă de simptome, în ce condiții virusul afectează grav corpul uman, ducând la deces, și cum ar putea fi tratat.

O analiză detaliată pe primii 99 de pacienți tratați a fost publicată în jurnalul medical Lancet.

Primii afectați sunt plămânii

Toți cei 99 de pacienți duși la spital aveau pneumonie, plămânii lor fiind inflamați, iar micile alveole pulmonare unde oxigenul se mișcă spre sânge erau pline cu apă.

Medicii au descoperit și alte simptome. Astfel, 82 pacienți aveau febră, 81 dintre pacienți tușeau,

31 dintre pacienți aveau dificultăți de respirație, 11 pacienți prezentau dureri musculare, 9 dintre pacienți erau confuzi, 8 aveau dureri de cap, iar 5 dintre pacienți aveau dureri în gât.

Primele decese

Primii doi pacienți care au murit păreau destul de sănătoși, chiar dacă erau fumători de mulți ani, viciu care le-ar fi slăbit plămânii. Primul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, avea pneumonie acută atunci când a ajuns la spital.

Bărbatul avea dificultăți acute de respirație, ceea ce însemna că plămânii săi nu puteau pompa suficient oxigen către organele sale pentru a îl ține în viață. Chiar dacă a fost pus pe aparate de ventilație mecanică, plămânii săi au cedat și inima i s-a oprit. Bărbatul a decedat la 11 zile de la internare.

Al doilea pacient, un bărbat în vârstă de 69 de ani, prezenta la rândul său dificultăți acute de respirație. I-a fost atașat un plămân artificial, însă nu a fost suficient. A murit de pneumonie serveră și șoc septic atunci când presiunea sa arterială a scăzut dramatic.

Din 25 ianuarie, din cei 99 de pacienți, 57 încă erau spitalizați, 31 au fost externați, iar 11 au murit. Acest lucru nu înseamnă că rata mortalității a acestei boli este de 11%, de vreme ce pacienții încă internați ar putea muri și mulți alții prezintă simptome ușoare, iar aceștia nu ajung să fie spitalizați.

Lucrătorii în piețe, în categoria de risc

Se crede că animalele vii vândute la piața de pește și fructe de mare din Huanan ar fi sursa infecției cu noul coronavirus numit 2019 - nCoV.

Din cei 99 de pacienți, 49 au avut contact direct cu piața. Astfel, 47 dintre ei lucrau acolo, ca manageri sau vânzători, iar doi erau cumpărători.

Bărbații de vârstă mijlocie, cei mai afectați

Majoritatea celor 99 de pacienți erau bărbați de vârstă mijlocie, între 56 și 67 de ani. Cu toate acestea, cele mai recente date indică o răspândire mai egală între sexe. Centrul de Control și Prevenire a Bolilor din China au spus că în medie, 1,2 dintre cei infectați erau bărbați, la fiecare 1,0 femei.

Sunt două explicații pentru această diferență: Medicii spun că bărbații sunt fie mai predispuși la îmbolnăvire și să necesite tratament în spital sau, din motive sociale și culturale, să fi fost mai expuși virusului atunci când a izbucnit.

Doctorul Li Zhang a precizat: „Predispoziția redusă a femeilor la infecții virale poate fi atribuită protecției la cromozomul X și hormonilor sexuali, care joacă un rol important în imunitate”.

Cei mai mulți dintre cei 99 de pacienți aveau alte boli care i-au făcut mai vulnerabili la virus, fiind „un rezultat al unui sistem imunitar slăbit la acei pacienți”:

40 dintre pacienți aveau o inimă slăbită sau vase de sânge afectate din cauza unor probleme cardiologice, insuficiență cardiologică și infarct. Alți 12 pacienți aveau diabet, relatează BBC, citat de digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218