REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cum ar putea scăpa Mircea Băsescu de închisoare

Cum ar putea scăpa Mircea Băsescu de închisoare

Replica API 12 ianuarie 2016 | 21:11 367

Condamnarea cu executare nu e chiar atât de neagră pe cât pare

Condamnarea cu executare nu e chiar atât de neagră pe cât pare

Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a fost condamnat, la data de 8 ianuarie a.c., de Tribunalul Constanţa la 4 ani cu executare, pe când Marian Căpăţînă a primit 3 ani, tot cu executare. Decizia nu este definitivă şi va fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. În cazul în care instanţa ierarhică va menţine soluţia instanţei de fond, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, n-ar avea motive prea mari de îngrijorare. Din cei patru ani, Mircea Băsescu ar putea sta după gratii... doar câte luni. Potrivit art. 100, din Noul Cod Penal, privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei cu închisoarea, Mircea Băsescu ar executa doar jumătate din durata acesteia, pentru că are peste 60 de ani. Adică doi ani. „În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d)“, prevede articolul mai sus mneţionat. Şi, dacă luăm în calcul şi perioada arestului preventiv, respectiv arestul la domiciu, mai scădem din perioada care ar trebui s-o execute, 11 luni, asta pentru că Mircea Băsescu s-a aflat în arest în perioada 19 iulie 2014 - 24 iunie 2015. Altfel spus, din cei patru ani, fratele preşedintelui ar sta după gratii un an şi o lună. Iar, dacă scrie, asemenea altor deţinuţi celebri, una sau mai multe cărţi, i-ar rămâne o pedeapsă nesemnificativă, de câteva luni. Trebuie să luăm în calcul şi posibilitatea ca instanţa ierarhică, respectiv Curtea de Apel, să-i dea o condamnare cu suspendare ori să-i micşoreze pedeapsa dată de Tribunal. În cazul acesta, Băsescu ar putea scăpa, lejer, de închisoare. Mircea Băsescu a fost judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218