REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Cum arată Tamara Buciuceanu la aproape 90 de ani? Doi ani nu a ieşit din casă şi a slăbit enorm

Cum arată Tamara Buciuceanu la aproape 90 de ani? Doi ani nu a ieşit din casă şi a slăbit enorm

Replica API 25 aprilie 2019 | 00:00 402

Tamara Buciuceanu

Este una dintre cele mai mari actriţe pe care le-a dat România, cu o carieră de peste 65 de ani, fiind sărbătorită la finalul lui 2018 pentru întreaga ei carieră. Tamara Buciuceanu-Botez, căci despre ea este vorba, supranumită „Doamna comediei româneşti“, va împlini 90 de ani peste doar câteva luni, iar publicul şi lumea teatrului şi a cinematografiei nu au uitat-o.

La finalul anului trecut, cel care a spus foarte multe cuvinte de laudă la adresa Tamarei Buciuceanu a fost Ştefan Bănică, actor ce a jucat în „Liceenii“ alături de aceasta şi care a comparat-o pe actriţă cu o nestemată rară.

„Ei trebuie aniversaţi şi trebuie aplaudaţi şi ridicaţi în slăvi cât sunt în viaţă. Noi, românii, avem acest senzaţional obicei de a face mare tam-tam după. Nu mă interesează după. Acum trebuie să o facem, cât sunt în viaţă. Dacă merită o statuie, fă-i o statuie. Ce avem noi aici este un unicat, o nestemată rară pe care am preţuit-o şi o preţuim“, spunea în urmă cu doar câteva luni Ştefan Bănică.

După care, Tamara Buciuceanu a afirmat că este fericită că lumea nu a uitat-o şi că, dacă după 65 de ani de carieră încă este aplaudată, înseamnă că şi-a făcut meseria aşa cum trebuie: „Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă“.

Tot anul trecut, în primăvară, Tamara Buciuceanu-Botez a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti şi Cheia Oraşului, într-un eveniment care a avut loc la locuinţa artistei. „Doamna Isoscel“, aşa cum a afirmat că încă o strigă lumea, datorită rolului din „Liceenii“, a primit cu mândrie distincţia şi s-a fotografiat alături de Gabriela Firea.

Potrivit informaţiilor din presă, apariţiile de anul trecut au însemnat foarte mult pentru Tamara Buciuceanu, deoarece ea nu mai fusese văzută în public timp de doi ani, din cauza unor probleme de sănătate care nu îi dădeau pace şi din cauza cărora nu mai ieşise din casă.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O mare stea a teatrului si cinematografiei de la noi din tara. Multa sanatate!
7
1
Sa ii dea Dumnezeu sanatate si zile multe si frumoase! Iar noi sa nu o uitam si sa o pomenim mereu in rugaciunile noastre.
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920