REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cum au obţinut avize de funcţionare afacerile care "topesc" releele furate de la CFR

Cum au obţinut avize de funcţionare afacerile care "topesc" releele furate de la CFR

Replica API 12 februarie 2013 | 00:00 176

Centrele de colectare a fierului vechi fac legea în Constanţa

Centrele de colectare a fierului vechi fac legea în Constanţa

Mulţi dintre noi am intrat în contact măcar pentru o singură dată cu centre de colectare ale deşeurilor feroase. Chiar dacă există persoane care nu au călcat pragul unor astfel de centre, este imposibil să nu fi observat măcar unul. Unele dintre ele funcţionează la limita legii sau chiar ilegal, fie pentru că nu au avize de funcţionare, fie pentru că acceptă componente feroase rezultate din urma unor furturi - ca de exemplu cele de relee CFR.

Şeful Serviciului de Sistematizare Rutieră din cadrul Primăriei Constanţa, Nicolae Nuţu, ne explică în ce bază este acordat avizul de funcţionare pentru centrele de colectare a deşeurilor feroase, cum se procedează atunci când se înfiinţează un centru nou, dar şi aprobarea acestora în funcţie de zonă. "Un aviz este dat de către Comisia Circulaţie, în cazul în care se înfiinţează un centru de colectare nou. În baza acestui aviz dat de Comisia Circulaţie, urmează a fi eliberat avizul de funcţionare, inclusiv în baza autorizaţiei de mediu, care o eliberează Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa (APM). În centrul oraşului noi nu avem aprobări, centrul oraşului înseamnă zona 1. Au fost aprobate în zona 2, în partea limitrofă a zonei 2 a oraşului, o parte din ele de foarte mult timp, din 2003-2005. În ultima perioadă de timp noi nu mai dăm decât la marginea oraşului, în zone industriale", a declarat, pentru "Replica", şeful Serviciului de Sistematizare Rutieră din cadrul Primăriei Constanţa, Nicolae Nuţu. Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că unele dintre centrele de colectare a fierului vechi din Constanţa acceptă componente din infrastructura CFR, deşi acest lucru este strict interzis. Prin urmare, furturile de cale ferată şi relee nu se vor opri prea curând, dacă luăm în considerare că cei care ne pun în pericol vieţile prin furturile produse sunt răsplătiţi de către centrele care primesc bucăţi de cale ferată şi nu numai, în loc să-i raporteze pe "clienţii" deveniţi fideli la Poliţie.

Momentan, APM nu mai eliberează autorizaţii

Din fericire, APM Constanţa nu mai eliberează noi autorizaţii de funcţionare pentru centrele de colectare a deşeurilor feroase, deoarece încă nu au apărut normele de modificare pentru legea 211/2011, privind regimul deşeurilor. "Noi cerem să se aducă documentaţii de la APM Constanţa, autorizaţia de mediu. Dacă cei de la APM Constanţa acordă autorizaţia de mediu, vă daţi seama că noi suntem puşi în situaţia de a-i da negare după ce a plătit o groază de bani pentru această autorizaţie. Noi eliberăm acest aviz pentru funcţionare în baza unei adrese, prin care Poliţia Locală, care are un Birou de Mediu, ne confirmă că acel agent de colectare corespunde din punct de vedere legal. Noi nu eliberăm aviz de funcţionare fără autorizaţia de mediu, inclusiv avizul Comisiei Circulaţie, nu îl dăm decât în baza autorizaţiei de mediu. Acum a apărut o situaţie, este în vigoare articolul 59 din legea 211/2011. Pentru că nu au apărut normele de modificare pentru această lege, deja APM nu mai eliberează autorizaţii", a mai declarat Nicolae Nuţu.

"Aveţi aviz de funcţionare?" Răspuns: "Du-te-n p... Ieşi de aici!"

De obicei se spune că "nu-i dracul chiar aşa de negru cum pare", însă tentativa de a discuta cu proprietarii de centre de colectare a fierului vechi din Constanţa s-a soldat cu injurii. Oamenii s-au arătat pur şi simplu deranjaţi de întrebări de genul: "Aveţi aviz de funcţionare?"; "De ce nu aveţi afişat numele societăţii?". "Du-te-n p... Ieşi de aici!" - s-a răţoit o duduie, iar în momentul în care i s-a atras atenţia că reporterii stau pe trotuar, nu în incinta centrului, pe o eventuală proprietate privată, femeia a închis porţile "prăvăliei". Scena s-a petrecut sub Podul de la Butelii. Mai pacifişti au fost reprezentanţii centrelor de colectare fier vechi din zona CET, însă nici aceştia nu au dorit să spună cum se numesc societăţile pe care le reprezintă, limitându-se la a declara că "sigur" au avize de funcţionare.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108