REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cum au "petrecut" poliţiştii minivacanţa funcţionărimii: au prins hoţi, drogaţi şi şoferi teribilişti

Cum au "petrecut" poliţiştii minivacanţa funcţionărimii: au prins hoţi, drogaţi şi şoferi teribilişti

Replica API 6 mai 2014 | 00:00 212

Şeful IPJ, Bogdan Despescu, se declară mulţumit de rezultate

Şeful IPJ, Bogdan Despescu, se declară mulţumit de rezultate

Şeful împuternicit al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Bogdan Despescu, este mulţumit de activitatea depusă de poliţiştii constănţeni, menţionând că situaţia a fost gestionată aşa cum trebuie, nefiind înregistrate evenimente deosebite. Chiar şi aşa, oamenii legii s-au confruntat cu tâlhării, hoţii şi trafic de droguri, ei intervenind la aproximativ 700 de solicitări prin 112, toate pe perioada minivacanţei de 1 mai, când funcţionarii au avut liber, iar alături de ei şi tinerii - mândria ţării.

Zilnic, peste 400 de poliţişti au acţionat pentru a preveni şi combate producerea oricăror evenimente negative realizând o prezenţă activă, cu precădere în zonele cu fluenţă mare de persoane şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre. În localităţile şi în staţiunile turistice dispozitivele de siguranţă publică au fost redimensionate, fiind angrenate şi alte efective cu atribuţii pe linie de ordine publică. În aceste zone, s-a acordat o atenţie sporită locurilor în care s-au desfăşurat activităţi culturale, sportive şi de agrement. De asemenea, au fost permanent monitorizate unităţile de alimentaţie publică cu program de noapte (discoteci, cluburi şi baruri), în vederea menţinerii unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor. Totodată, s-a acţionat în sistem integrat pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a traficului şi consumului de droguri, a prostituţiei, proxenetismului, a identificării persoanelor urmărite şi a modului în care se execută paza obiectivelor incluse în itinerariile de patrulare, în special la cele de unde se colectează şi se transportă valori monetare (hipermarketuri, bănci şi societăţi comerciale).

40 de tineri prinşi cu droguri, printre care şi minori

Astfel, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - I.G.P.R., sprijiniţi de poliţişti ai I.P.J. Constanţa, lucrători din cadrul I.J.J Constanţa, G.M.J. Constanţa şi ai Gărzii de Coastă au surprins în flagrant, pe raza staţiunilor de pe litoral, în această perioadă, 40 de tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, care aveau asupra lor ţigări confecţionate artizanal, bile din aluminiu cu cocaină sau cannabis, grindere, foiţe de ţigară şi comprimate Ecstasy, fiindu-le întocmite dosare penale. Cu ocazia depistărilor, au fost confiscate 100 grame cannabis, 128 comprimate ecstasy, cocaină, speed şi mai multe plicuri cu etnobotanice. Totodată, poliţiştii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat 4 persoane dispărute şi 7 persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a pedepselor cu închisoarea.

17 Radare pe DN-uri

Efectivele de poliţie rutieră au fost prezente pe căile de acces ce converg spre şi dinspre staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre şi în punctele de trecere ale frontierei, în sprijinul poliţiştilor rutieri constănţeni fiind angrenaţi şi 6 poliţişti cu 6 motociclete, de la Brigada Poliţiei Rutiere Bucureşti. Pe principalele drumuri naţionale au fost amplasate 17 autospeciale de poliţie dotate cu aparate radar, pentru combaterea excesului de viteză şi pentru reducerea victimizării populaţiei prin accidente rutiere. Poliţiştii rutieri au asigurat măsuri pentru fluenţa traficului pe Drumul Naţional 39, pe podul rutier de la Agigea şi în zona ocolitoare a oraşului Eforie, unde circulaţia se desfăşoară pe benzi reversibile. În perioada 01 - 04 mai 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au constatat 9 infracţiuni la regimul rutier. Spre exemplu, pe 1 mai a fost depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Bucureşti, conducând un autoturism pe bulevardul Mamaia, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat pentru perioada în curs. Pe 2 mai, ora 13.50, a fost depistată o femeie, în vârstă de 35 ani conducând un autoturism pe strada Matei Basarab, din municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe 4 mai, ora 03.05, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism în municipiul Mangalia, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, poliţiştii au colaborat cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, la nivelul tuturor structurilor de Poliţie fiind constituite echipe operative pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zonele de responsabilitate, dar şi rezerve de intervenţie ce au fost activate la nevoie.

42 de infracţiuni depistate la malul mării

Astfel, în perioada 01-04.05.2014, la nivelul judeţului Constanţa au fost constatate în total 42 de infracţiuni, dintre care 30 constatate în flagrant, 19 de natură judiciară, 21 la regimul circulaţiei rutiere şi două altfel de infracţiuni. În acelaşi interval, poliţiştii au organizat şi desfăşurat 25 de acţiuni pentru combaterea faptelor antisociale, fiind aplicate 1407 sancţiuni contravenţionale, cu valoare totală de 485.945 lei, totodată, fiind confiscate şi bunuri cu valoare de 1.175 lei. Dintre acestea, 88 au fost aplicate pentru nerespectarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 80 pentru nerespectarea unor norme privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 7 pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 1213 la regimul circulaţiei rutiere şi 19 privind nerespectarea prevederilor altor acte normative. În această perioadă, polţiştii constănţeni au intervenit la peste 700 de solicitări prin 112.

Şeful IPJ: Situaţia a fost gestionată corespunzător

Şeful împuternicit al Inspectoratului de Poliţie Judeţan (IPJ) a declarat, pentru "Replica" de Constanţa că este mulţumit de activitatea poliţiştilor constănţeni. "Din punctul meu de vedere consider că situaţia a fost gestionată corespunzător. Din situaţia operativă, ca şi număr de evenimente, rezultă că au fost câteva probleme, dar nu deosebite, nu sunt evenimente care să genereze o stare de nemulţumire. Au fost apeluri prin 112, fapte descoperite în flagrant, dar lucrurile au fost ţinute sub control. Poate că sunt şi sectoare cu minus, dar încercăm să le corectăm din mers. Însă, repet, nu au fost semnalate lucruri deosebite. Într-o organizaţie aşa de mare, este o chestiune normală. Sunt evaluări pe care încă le fac, astăzi putem să fim pe o parte cu plus, mâine se poate schimba situaţia. Este o chestiune dinamică. Una peste alta, părerea mea este că activitatea pentru această perioadă a fost desfăşurată corect, poliţiştii au fost la datorie într-un număr destul de mare", a spus Bogdan Despescu. Întrebat dacă îi place la Constanţa şi dacă este cazul unor schimbări la nivelul IPJ Constanţa, acesta a răspus: "Eu sunt poliţist şi unde sunt solicitat, acolo îmi desfăşor activitatea. Dacă sunt solicitat în altă parte, mă duc. Aici e vorba de pasiune, iar eu îmi fac treaba cu pasiune şi vreau s-o fac cât mai bine. Este un volum de muncă în funcţie de numărul populaţiei, dar şi în altă parte este aşa. Nu am venit cu un scop anume, vreau ca Poliţia să funcţioneze cât mai bine, atât. Nu am nimic personal cu nimeni şi nici nu-mi doresc să am. Important este să aplicăm legea şi să mulţumim cât mai mult pe cel care este beneficiarul serviciului, ca să spun aşa".

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614