rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

CUM comentează Arhiepiscopia Tomisului LIPSA RESTRICȚIILOR în BISERICĂ!

Bisericile, mănăstirile și toate unitățile de cult religios sunt exceptate de la orice restricție care se aplică începând de luni, 25 octombrie, în absolut toate domeniile, după cum a anunțat Raed Arafat într-o conferință de presă. Mai mult: în cazul preoților, e introdusă expres o derogare de la reguli, astfel că aceștia pot ține slujbele fără mască de protecție, deși masca va fi obligatorie începând de luni, în absolut toate spațiile închise sau deschise pentru tot restul populației. Lucru care ne-a determinat să cerem un punct de vedere din partea Arhiepiscopiei Tomisului, prin vocea purtătorului de cuvânt Eugen Tănăsescu.

După ce secretarul de stat Raed Arafat a fost întrebat, la rândul său, de ce unitățile de cult sunt exceptate de la reguli, mai ales că mulți dintre cei care participă la slujbele religioase sunt bătrâni sau bolnavi acesta declara ”e o decizie luată la nivelul CNSU. Nu trebuie neapărat argumente științifice. Asta este decizia luată. Nu închidem activitățile religioase, dar punem condiția de doi metri, mască, distanță”.

Împotriva obligativităţii vaccinării, nu a vaccinului în sine

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat, pentru Replica, referitor la lipsa restricțiilor din Biserică:

“Nu sunt îndreptăţit să contrazic sau nu decizia autorităţilor. Indiferent care ar fi fost hotărârea celor din Parlament eram dispuşi să le respectăm, drept dovadă, o noutate venită în urma anunţării restricţiilor este mărirea distanţării la 2 metri între enoriaşi, purtarea măştii, lucruri pe care le acceptăm fără echivoc. Obligativitatea prezentării certificatelor în instituţiile publice a cetăţenilor este o măsură luată de autorităţi, după cum am spus. În schimb, Înalt Prea Sfinţitului Teodosie îşi arată indignarea faţă de obligativitatea vaccinării, dar nu a vaccinului în sine, acesta fiind soluţia de revenire la normalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

G.A.

joi, 28 octombrie 20211644
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Primul pas în războiul polițiștilor cu cei care dau flashuri a fost făcut. Ce îi așteaptă pe șoferi
Comentarii

014Big White(28 oct 13:15)
Un leu pentru BeMVeu
016haha(28 oct 10:13)
la ce preturi au inmormantarile, Biserica se freaca pe maini daca mierlesc enoriasii
51Vichi(28 oct 09:19)
Baaa taci, drAku
213mary(28 oct 08:58)
pai acolo se duc mai mult batrani si asa vor scapa de ei lasa-i sa se inghesuie asa nevaccinati
313religia(28 oct 08:47)
dauneaza grav sanatatii
112heh(28 oct 08:41)
de v-ar lua gaia si pe voi
17pentru cel de jos(28 oct 08:32)
Doar cu masca , altfel nu accept
213qwer(28 oct 05:37)
Inalt PREA SFINTITUL iti umbla in si n bazin ?
mai mult...Local
28 noi 15:34LocalNetflix, ANCHETAT în RUSIA!

Autorităţile ruse anchetează Netflix pentru conţinut LGBT, iar serviciul de streaming riscă să fie amendat şi o...831

28 noi 13:08LocalDirectorul INSP: am ALERTAT toate spitalele COVID în privința tulpinii OMICROM!557
28 noi 16:22LocalARAFAT, despre SCANDALUL testelor de SALIVĂ 'la pachet'!1050
27 noi 17:21LocalSOARTA operatorilor din Portul Tomis depinde de PUZ-ul PENINSULEI VIDEO

Primăria Constanța a solicitat, încă din vară, Ministerului Transporturilor, trecerea Portului Tomis din domeniul...1724

27 noi 23:49LocalCoronavirus: 1.827 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore397
27 noi 23:49LocalCoronavirus la Constanța: 68.257 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2472
27 noi 23:50LocalCOVID-19: 8 NOI DECESE, la Constanța

Până vineri, 26 noiembrie, 55.989 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...732

27 noi 23:22LocalLa Constanța, NU mai sunt tichete de masă pentru cei vaccinați1129
27 noi 14:40LocalMihai LUPU și-a propus: nicio LOCALITATE FĂRĂ APĂ. VIDEO924
27 noi 00:01LocalUNIVERSITATEA OVIDIUS din CONSTANȚA intră în PROCES de REABILITARE

Răsare soarele și pe strada învățământului universitar. Universitatea Ovidius din Constanța urmează să intre...538

27 noi 23:50LocalCONSTANȚA va avea, în sfârșit, o STRATEGIE CULTURALĂ589
27 noi 23:53LocalIată cum va fi MARCATĂ ziua de 1 DECEMBRIE la Constanţa!1405
Vremea
10.5°10.5° - 12.9° duminică, 28 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 79%
Vânt: 8.11 m/s
Presiune: 1002 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 noi 00:00SportBorussia Dortmund, lider provizoriu în Bundesliga - Erling Haaland a înscris la revenirea pe teren

Norvegianul Erling Haaland a înscris pentru Borussia Dortmund, care a învins în deplasare, cu scorul de 3-1,...176

28 noi 00:03SportLiverpool – Southampton 4-0

Jota, Thiago și Van Dijk au făcut instrucție cu "sfinții" pe Anfield. A fost 4-0 la final pentru Liverpool care...214

28 noi 00:03SportArsenal a învins-o cu 2-0 pe Newcastle, care rămâne fără victorie în actuala ediţie de campionat

În prima partidă a etapei, "tunarii" au obţinut o victorie indiscutabilă după golurile lui Bukayo Saka (minutul 56)...176

28 noi 00:04SportCupa Davis: Marius Copil, învingător - România, la un pas de victorie (2-0 cu Peru)

Marius Copil (274 ATP) a adus cel de-al doilea punct al României în meciul de Cupa Davis cu Peru (2-0 la general),...312

Local
27 noi 23:50LocalCOVID-19: 8 NOI DECESE, la Constanța

Până vineri, 26 noiembrie, 55.989 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...732

27 noi 23:22LocalLa Constanța, NU mai sunt tichete de masă pentru cei vaccinați

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță că, momentan, nu mai sunt tichete de masă pentru...1129

27 noi 14:40LocalMihai LUPU și-a propus: nicio LOCALITATE FĂRĂ APĂ. VIDEO

924

27 noi 17:21LocalSOARTA operatorilor din Portul Tomis depinde de PUZ-ul PENINSULEI VIDEO

Primăria Constanța a solicitat, încă din vară, Ministerului Transporturilor, trecerea Portului Tomis din domeniul...1724

27 noi 23:49LocalCoronavirus: 1.827 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...397

27 noi 23:49LocalCoronavirus la Constanța: 68.257 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 68.257 de persoane...472

27 noi 00:01LocalUNIVERSITATEA OVIDIUS din CONSTANȚA intră în PROCES de REABILITARE

Răsare soarele și pe strada învățământului universitar. Universitatea Ovidius din Constanța urmează să intre...538

27 noi 23:50LocalCONSTANȚA va avea, în sfârșit, o STRATEGIE CULTURALĂ

Municipiul Constanța va beneficia, în sfârșit, de o Strategie Culturală pentru perioada 2021 – 2031. Principalele...589

27 noi 23:53LocalIată cum va fi MARCATĂ ziua de 1 DECEMBRIE la Constanţa!

1405

Politică
27 noi 00:00PoliticăDacian Cioloș, ATAC VEHEMENT după numirea Laurei Vicol

„Le cer președinților PNL și PSD, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, să o retragă imediat pe avocata interlopilor,...753

27 noi 19:31PoliticăMinistrul de Finanțe: 'Taxa de poluare pentru autovehicule nu trebuie să fie primită ca un dușman'

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu (PSD), a declarat vineri că taxarea autovehiculelor care poluează ar trebui...741

27 noi 19:32PoliticăPrima măsură a noului guvern: Ministerul Finanțelor dă 1,4 miliarde de lei împrumut la CEC Bank

513

27 noi 19:33PoliticăSorin Grindeanu promite să revitalizeze Transporturile: 'Nu am venit să caut vinovați'

Sorin Grindeanu, noul ministru al Transporturilor, a declarat la preluarea mandatului că va face o analiză atentă a...479

27 noi 19:33PoliticăRareș Bogdan: Raluca Turcan s-a descalificat ca lider al PNL

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a criticat-o dur pe Raluca Turcan, vicepreședinte al partidului, după ce...733

27 noi 19:34PoliticăNicolae Ciucă: Un militar, chiar dacă trece în rezervă, rămâne pe viață militar

571

Interviuri
10 noi 00:06InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4753

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1681

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

3375

26 noi 00:16InterviuriVergil CHIȚAC vrea PASAJ RUTIER la IEȘIRE din ORAȘ, spre CARREFOUR! VIDEO (II)

În partea a doua a interviului acordat de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, cotidianului Replica,...5970

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

În ultima perioadă, USR este văzut ca ultima roată la căruță, atât la nivel național, cât și local, în...1371

26 noi 00:17InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2182

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

Viorel Teliceanu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost prezent în studioul Replica,...3126

26 oct 00:19InterviuriAdrian BÎLBĂ speră să TERMINE Acvariul și DELFINARIUL până în 2023! VIDEO

Adrian Bîlbă se află la conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii încă din anul 2012. Într-un...2898

23 oct 15:55InterviuriMOTOTOLEA: Un DEZVOLTATOR imobiliar a formulat plângere la DNA, împotriva MUZEULUI de Istorie și a DIRECȚIEI de Cultură

3856

Monden
27 noi 00:00MondenDe ce a refuzat Tom Hanks oferta multimilionarului Bezos de a face o călătorie în spaţiul cosmic?

Actorul Tom Hanks a primit o şansă care apare o dată în viaţă, aceea de a călători în spaţiul cosmic, dar a...358

27 noi 00:00MondenTudor Gheorghe: Nu mă încurcă că nu vă vaccinați. Muriți în liniște

Mesaj dur al artistului Tudor Gheorghe privind publicul care poate participa la concertele sale. Acesta a declarat, în...624

27 noi 00:00MondenFrancezul Guy Savoy a fost desemnat încă o dată cel mai bun maestru bucătar din lume

318

27 noi 00:00MondenFamilia cântăreţei Celine Dion critică filmul 'Aline', inspirat din viaţa acesteia

Fratele şi sora cântăreţei canadiene Celinei Dion au criticat ferm filmul "Aline", inspirat din viaţa starului din...307

27 noi 02:40MondenPlacido Domingo şi-a anulat spectacolul programat la teatrul Bolşoi din Moscova

Tenorul spaniol Placido Domingo şi-a anulat participarea la spectacolul de operă "La Traviata", de Giuseppe Verdi,...294

27 noi 00:00MondenMario Vargas Llosa, ales membru al Academiei Franceze

234

Mapamond
27 noi 00:00MapamondCoronavirus: Guvernul ceh a declarat stare de urgenţă din cauza creşterii numărului de infectări

Guvernul ceh a declarat joi stare de urgenţă pentru 30 de zile din cauza creşterii semnificative a cazurilor de...263

27 noi 00:00MapamondPost Brexit: Pescarii francezi anunţă blocarea unor porturi şi a tunelului de sub Canalul Mânecii

Comitetul naţional pentru pescuit din Franţa a anunţat vineri blocarea accesului pentru mărfuri în trei porturi de...265

27 noi 00:00MapamondCelebra 'Afghan Girl', de pe coperta revistei National Geographic, s-a refugiat în Italia

335

27 noi 00:03MapamondTurcia: Poliţia a tras cu gaze lacrimogene împotriva unor femei care manifestau. VIDEO

Poliţia turcă a tras joi cu gaze lacrimogene împotriva mai multor sute de femei care manifestau la Istanbul pentru a...465

27 noi 00:03MapamondUE: Certificatul verde, valabil doar nouă luni după vaccinare

Uniunea Europeană vrea să impună valabilitatea certificatului verde la 9 luni pentru cei cu ambele doze de vaccin....1882

27 noi 00:04MapamondȚara din UE în care bolnavii de COVID-19 sunt mai importanți decât cei cu cancer sau cardiaci

651

Sănătate
27 noi 00:00SănătateCe efect are albirea dinților asupra smalțului dentar?

S-a constatat că o aplicare recomandată a doar 10% gel de peroxid de carbamidă pe dinți (în condițiile în care...254

27 noi 02:07SănătateCseke Attila: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 şi creşterea numărului de paturi ATI, prioritare

Aprovizionarea unităţilor sanitare cu medicamentele necesare pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2,...230

27 noi 02:04SănătateRafila: Parteneriatele cu industria farmaceutică sunt extrem de importante

Ministrul desemnat al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că parteneriatele cu industria farmaceutică...223

27 noi 00:00SănătateCele mai multe cazuri noi de COVID - în Capitală şi în judeţele Cluj şi Timiş

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti -...235

27 noi 00:00SănătateCNCAV: Evenimente de informare privind vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5 - 11 ani, în perioada următoare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a informat joi, după...215

26 noi 00:14SănătateCoronavirus - Rafila: La acoperire vaccinală de 35 - 40%, pe primul loc este imunizarea celor nevaccinaţi

608

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT