REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cum explică Zgabercea sutele de milioane de euro pierdute de TVR în ultimii 12 ani

Cum explică Zgabercea sutele de milioane de euro pierdute de TVR în ultimii 12 ani

Replica API 23 februarie 2015 | 23:22 879

Producătorul general al SRTv,

Producătorul general al SRTv,

Cristian Zgabercea

Numele Cristian Zgabercea, producătorul general al SRTv, a fost vehiculat în dosarul în care Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În condiţiile date, lui Zgabercea i-a fost solicitată demisia de la conducerea TVR, însă acesta a menţionat că nu are nici un motiv să se retragă. Ba mai mult, procesul de evaluare a şefilor din TVR s-a încheiat de dată recentă, iar toţi managerii, inclusiv cei care formează Comitetul Director, îşi vor continua activitatea ca până în prezent, iar situaţia este valabilă şi în cazul lui Zgabercea. Referitor la dosarul lui Nicuşor Constantinescu, Zgabercea a precizat că nu comentează, adăugând că nici nu ştie de ce a fost vehiculat în această speţă şi numele său, de vreme ce nu a fost citat la DNA. „Nu am fost informat oficial de DNA cu privire la vreo calitate a mea în dosar”, a declarat, pentru „Replica”, Cristian Zgabercea. Dacă în privinţa dosarului mai-sus menţionat Zgabercea a fost zgârcit în declaraţii, nu acelaşi lucru îl putem spune despre situaţia TVR. Declinul televiziunii publice nu are legătură cu salariile mari din TVR, nici cu politicile dezastruoase ale diverşilor şefi din TVR! Politicul este vinovat, interesele sau dezinteresul politicienilor de a finanţa corespunzător această televiziune. „Sunt 2500 de angajaţi, iar fără bani nu poţi face emisiuni, transmisiuni, gândiţi-vă numai la combustibilul consumat de echipele trimise în teren la evenimente... Din 2003 a fost redusă taxa de radiofuziune. Taxa nu a mai fost indexată anual cu inflaţia, aşa cum era normal. Cu alte cuvinte, a fost subfinanţată această televiziune. Noi, la TVR, avem o limitare la publicitate. Nu putem întrerupe o emisiune, ca la alte posturi, pentru calupuri publicitare. Publicitatea este între emisiune. Sunt regulile CNA. Plus că avem mai puţine minute de publicitate, prin urmare, nu putem avem încasările altora”, explică Zgabercea. „Dacă se indexa taxa de radiofuziuner conform datelor Institutului Naţional de Statistică nu se ajunge în situaţia pe care tot INS o indică, şi anume de pierderi de 600 de milioane de euro din 2003 până în prezent”, a mai spus Zgabercea.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367