REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CUM își BATE STATUL JOC de o JUDECĂTOARE BOLNAVĂ de CANCER

CUM își BATE STATUL JOC de o JUDECĂTOARE BOLNAVĂ de CANCER

Replica API 5 august 2020 | 10:25 3734

O judecătoare din Constanța, bolnavă de cancer, se află de patru ani de zile la mâna statului. Ministerul Sănătății, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României refuză să-i acorde lui M. C. dreptul la viață. Deși instituțiile statului sunt obligate să-i ofere medicamentele compensate 100%, acestea uzează de toate formele legale pentru a scăpa de răspundere, iar judecătoarea va continua să-și plătească singură tratamentul al cărui cost este o avere.

În 2016, a primit ajutor financiar de la Consiliul Județean Constanța

În 2016, M. C. a fost diagnosticată cu melanom malign stâng flancul stâng în formă agresivă avansată cu grad mare de risc. Costurile la clinicile la care a mers pentru a fi supusă unor intervenții chirurgicale (trei la număr) au fost destul de ridicate, fapt pentru care a cerut sprijin financiar la Consiliul Județean Constanța. Și l-a obținut, suma oferită fiind de 7.512 euro și a reprezentat acoperirea diferenței de plată neachitată pentru prestarea serviciilor medicale oferite în luna mai 2016 de către bolnavă în cadrul clinicii Christoph Hoeller MD Viena, dar și pentru achitarea costurilor serviciilor medicale pentru evaluarea medicală conform programării din 18 iulie 2016 în cadrul clinicii Medicale Anadolu din Turcia.

sursa foto: Gazeta de sud

Costurile tratamentului, exorbitante: peste 70.000 lei

După ce medicul din Turcia i-a prescris tratamentul, femeia și l-a procurat singură, fără nici un ajutor din partea statului, însă din punct de vedere financiar nu-și mai permite aceste costuri. Tafinlar costă peste 30.000 lei, iar Mekinist, peste 35.000 lei. Din 2016, se judecă cu Ministerul Sănătății, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României cărora le solicită asigurarea, în mod gratuit, a tratamentului care i-a fost prescris de medic.

Colegii din Constanța ai judecătoarei i-au dat câștig de cauză, dosarul urmează să fie tranșat de Curtea Supremă

În octombrie 2019, colegii ei de la Curtea de Apel Constanța i-au admis acțiunea și au obligat instituțiile abilitate să asigure acordul pe bază de prescripţie medicală cu compensare 100% fără contribuţie personală a medicamentelor Tafinlar şi Mekinist. ”În condițiile în care aceste medicamente erau înscrise în listă la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, refuzul manifestat de pârâți în sensul nerecunoașterii acestui drept califică reclamanta ca fiind o persoană vătămată”, a spus magistratul care a instrumentat cazul.

Ministerul Sănătății, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României au formulat recurs la Curtea Supremă. Deocamdată, nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

Precizăm că judecătoarea a avut susținere din partea colegilor. În 2016, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut apel la solidaritatea magistraților și a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru ajutarea judecătoarei, având nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, de urgență, pentru îndepărtarea ganglionilor limfatici, costuri ce se ridicau la suma de 20.000 euro.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Aaaaa , este greu sa fii om de rand !? Mori in liniste si demnitate .... Pana la urma tot ce i se intampla poate fi chiar rodul muncii lor de magistrati , au tolerat coruptia....
0
0
Dna Jud. Carapcea, este o profesionista! Doamne Ajuta!
0
1
Sa ma ierte Dumnezeu, are bani sa-si plateasca singura din salariul imens pe care il ia, ea si restul incompetentilor care-si spun judecatori. Sa vad ziarele cum publica articole despre amaratii care sunt zilnic umiliti si batjicoriti de cine, tocmai de judecatorii astia satui.
0
1
Nu isi bate nimeni joc de Judecatoarea asta ci este tratata ca tot romanul,dar magistrati nu sunt oameni de rand ei fac parte din categoria oamenilor cu drepruri speciale din Romania,tocmai dasta daca sunt tratati ca marea majoritate a romanilor ei se simt umiliti.
7
1
Se putea opera si in tara nu cu 20000 ci poate cu 5000 euro. Ce ar fi sa merg la primarie sa mi dea ajutor ha imediat l as primi.
5
3
vedeti cata grija are statul roman de romani, si mai vreti sa credem ca moare de grija sa nu faca tata leana covid
5
2
Unde sunt asociatiile de judecatori?! La cat castiga ei ar putea s-o ajute pe colega lor. Dar au arici la buzunare!
10
1
Cati oameni de rand au murit de diagnostice asemanatoare in liniste fara sa faca valuri?
18
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367