REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cum scăpăm de cerşetorii din intersecţii, până la începerea sezonului estival

Cum scăpăm de cerşetorii din intersecţii, până la începerea sezonului estival

Replica API 30 martie 2016 | 00:23 591

Soluţie inedită

Soluţie inedită

Chiar dacă cerşetoria este prevăzută ca o contravenţie şi nu ca infracţiune, oamenii legii din Constanţa au găsit mai multe elemente în urma anchetelor care au dus direct la cercetări penale şi măsuri luate! Astfel, în trei săptămâni, 4 dosare penale au fost întocmite şi există posibilitatea să fie luate şi măsuri preventive. În plus, le-au fost luaţi banii, iar zonele sunt supravegheate.

Indivizii agasanţi din intersecţii sau din orice alte zone ale Constanţei, care se ţin după tine şi cer un leu sunt la un pas de a deveni istorie. Însă, precizăm că cerşetoria a reprezentat o mare problemă a urbei de la malul mării întrucât, ca şi faptă, este încadrată la contravenţii, la legea 61/1991 (pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), la articolul 3: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte.

Astfel, ceea ce se putea face în cazul cerşetorilor era aplicarea unei amenzi cuprinsă între 100 şi 500 lei, indivizii nu aveau venit declarat sau domiciliu pe numele lor, iar totul rămânea în aer şi ei reveneau în aceleaşi zone la „mână întinsă”. Însă, iată că o schimbare s-a produs. Mai este de muncă, dar startul deja s-a dat. Mai exact, oamenii legii au analizat cu atenţie cazurile şi au făcut legătura cu articole din Noul Cod Penal.

„Cerşetoria, prostituţia, vagabondajul, chiar dacă ele în sine nu mai sunt incriminate, lăsarea lor fără intervenţie din partea statului, şi aici mă refer la Poliţie, nu face decât să creeze sentimentul că reacţia este letargică sau ineficientă din start. Ceea ce nu este cazul. Şi abordăm şi chestiunea aceasta. Şi aşa se face că, de vreo 3 săptămâni, se acţionează pentru combaterea cerşetoriei în municipiul Constanţa şi intenţia este să o facem cât mai repede până nu începe sezonul estival.

Am început cu principalele intersecţii din centru, cum ar fi Mircea cu bulevardul Mamaia, Theodor Burada cu I.C. Brătianu, I.C. Brătianu cu 1 Decembrie 1918, Theodor Burada cu 1 Mai, cât şi altele. Deplasările se vor face către lăcaşurile de cult şi către magazinele intens tranzitate, parcări. Vom acţiona şi în aceste zone. Sunt convins că în zonele pe care le-am menţionat nu ne vom mai confrunta cu aceste evenimente”, a declarat, pentru „Replica”, Tudorel Dogaru, şeful împuternicit al Poliţiei Municipiului Constanţa. Astfel, urmează a fi luate în colimator şi alte zone, mai ales cele de la periferie.

4 dosare penale în câteva săptămâni. Acţiunile continuă!

Însă, cum se acţionează? Cum este precizat şi mai sus, oamenii legii au găsit, în urma anchetelor, corelări cu articole din Noul Cod Penal. Astfel, potrivit Art. 214 din NCP, care se referă la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări: de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte; prin constrângere,pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. De asemenea, potrivit Art. 215 din NCP, care se referă la folosirea unui minor în scop de cerşetorie şi traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Şi, cum cei mai mulţi cerşetori sunt minori sau persoane cu handicap, faptele lor se încadrează perfect la cele două articole.

"Instrumentul legii 61 nu este perfect, dar avem și Codul Penal. Dacă avem un major cu un minor ținut în brațe și face acte de cerșetorie, apelând în mod repetat la mila publicului, este dosar penal și pedeapsa este până la doi ani de închisoare sau amendă penală. Dacă avem un major care determină minorul să cerșească este infracțiune și pedeapsa este de la 1 la 5 ani. S-ar putea să se meargă inclusiv pe regimul măsurii preventive. Pot să vă spun că, în trei săptămâni, sunt 4 dosare penale întocmite", a mai spus șeful împuternicit al Poliției Municipiului Constanța.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614