REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cum se va circula pe Podul Agigea, în timpul sezonului estival

Cum se va circula pe Podul Agigea, în timpul sezonului estival

Replica API 5 mai 2014 | 00:00 119

Precizările CNADNR:

Precizările CNADNR:

Până pe data de 6 mai, ora 8,00, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se desfăşoară pe trei benzi de circulaţie (2+1), pe toată lungimea podului, în funcţie de volumul de trafic înregistrat în acest timp, pe cele două direcţii de deplasare. În această perioadă va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de 5 tone şi a mijloacelor de transport persoane a căror masă totală maxim autorizată depăşeşte 5 tone. Se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h, se precizează într-un comunicat al CNADNR. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale mai precizează că circulaţia pe podul de la Agigea nu va mai fi restricţionată în perioada sezonului estival, între 15 iunie şi 15 septembrie, urmând ca lucrările de construcţie să fie reluate în toamnă, când urmează să fie înlocuite şi celelalte două hobane rămase. Termenul pentru finalizarea acestei lucrări este estimat la sfârşitul lunii octombrie, urmând ca apoi lucrările să continue la tablier. În luna septembrie, după data de 15, podul va fi închis total două zile, pentru a se face încercările cu greutăţi, pentru reglarea hobanelor.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218