REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Cupşa vrea să transforme CERONAV în Companie Naţională

Cupşa vrea să transforme CERONAV în Companie Naţională

Replica API 5 septembrie 2012 | 00:00 629

Ţinta: politica de angajări şi de tarifare

Ţinta: politica de angajări şi de tarifare

Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV, a prezentat bilanţul activităţii în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată marţi, 4 septembrie. Pe lângă proiectele europene care le are în vizor, rezolvarea situaţiei juridice patrimoniale, dar şi alte aspecte, directorul general a menţionat că se doreşte reorganizarea CERONAV în vederea transformării instituţiei în Companie Naţională. "Deocamdată este o discuţie preliminară, o estimare a noastră. În momentul de faţă, facem un studiu de fezabilitate şi de acolo va reieşi dacă este cu adevărat avantajos sau nu. Din estimările noastre de moment, cea mai bună formă de organizare ar fi aceea de Companie Naţională, pentru a deveni mai flexibili, atât în ceea ce priveşte politica de angajări, dar şi politica noastră de tarifare, pentru că în momentul de faţă, ca instituţie publică, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Spre exemplu, noi am introdus câteva posturi noi, dar vrem să introducem şi un curs managerial, care să înlocuiască programele masterale, ce se va adresa direct absolvenţilor de marină, care vor să treacă de la brevetul operaţional, la brevetul managerial, iar noi, ca şi instituţie, deşi ne autofinanţăm în proporţie de 100% şi nu primim un ban de la buget, suntem, totuşi trataţi ca şi bugetarii. Mai avem nevoie de zeci de experţi pentru a putea acoperi toată gama de cursuri, ori noi trebuie să dăm 7 oameni afară pentru a angaja unul. În situaţia dată, nu putem să intrăm în piaţa posturilor noi şi să concurăm cu instituţiile internaţionale, pentru că ne batem cu toate din Europa, întrucât forţa de muncă dîn marină este globalizată. Mai este şi perspectiva liberalizării pe piaţa românească a activităţii de formare profesională în domeniul transporturilor navale, ceea ce ne-ar pune într-o situaţie total dezavantajoasă cu alţii care ar merge pe o formă de organizare tip universitate, fundaţie, srl sau altă organizaţie. Urmează să vedem concluziile studiului de fezabilitate, care se vor încheia undeva la sfârşitul acestei luni", a declarat Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV.

De menţionat că, din contextul bilanţului prezentat ieri, s-a evidenţiat faptul că numărul cursurilor organizate a crescut cu aproximativ 29%, faţă de 31 august 2011, acelaşi lucru putându-se spune şi despre venituri, unde se constată o creştere de 17%, mai exact, în data de 31.08 2011 se înregistrau 16.031.000 lei, pe când acum, 18.824.000 lei. Ca şi estimare a bugetului realizat până la finele lui 2012, se aproximează o creştere cu 17 - 20% faţă de bugetul realizat în anul 2011, dar şi o creştere cu 25 - 30 % a bugetului previzionat. "Aşa cum am spus, stăm bine, mult mai bine decât estimam, cu bugetul. În acest sens, cam peste o lună, o lună şi jumătate, vom face parte din primele zece centre din lume, care pot oferi detalii pentru hărţile electronice", a declarat Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV. Mai mult decât atât, se doreşte îmbunătăţirea programelor de pregătire şi adaptarea lor la cerinţele internaţionale, în special pentru cursurile specifice şi opţionale. În acest scop au fost dezvoltate şi introduse mai multe cursuri noi, precum un curs general de familiarizare navă şi ofiţer securitate navă, solicitat de Hasta Security pentru un număr de aproximativ 100 de cursanţi din Nigeria. Cel de-a doilea se numeşte Ecdis Type Specific (Electronic Chart Display Information System) pentru mai multe tipuri de echipamente. CERONAV a încheiat un contract de colaborare cu MSG MarineServe din Germania prin care a aderat de ECDIS Training Consortium (ETC) alături de alte centre de prestigiu din lume. ETC are contracte cu cei cinci producători de echipamente, pregatirea urmând să se facă în cadrul centrelor membre ETC din Germania, Italia, Grecia, Letonia, Lituania, Ucraina, India, Indonezia, Singapore, Filipine. Pentru dotarea spaţiilor de pregătire cu echipamentele necesare, s-a făcut rectificare de buget, caietul de sarcini fiind în fază de elaborare. Termenul de punere în funcţiune a celor 10 posturi de instruire este octombrie 2012. Pe cel de-al treilea plan, dar nu ultimul, se află cursurile pentru personalul offshore, adică Auditul OPITO (Offshore Petroleum Industry Training Organization) pentru acreditarea CERONAV ca furnizor de cursuri sub egida OPITO a avut loc la începutul lunii august, moment în care s-a primit aviz favorabil cu condiţia îndeplinirii câtorva recomandari până la sfârşitul lunii septembrie. Aşadar, Începând cu luna octombrie se vor furniza trei cursuri acreditate de OPITO: BOSIET (Basic Offshore Safety Induction and Emergency Training), FOET (Further Offshore Emergency Training) si HUET (Helicopter Underwater Escape Training).

Curs managerial, alternativă la master

Tot în planul CERONAV, se află şi crearea unui program de formare postuniversitară de scurtă durată, de promovare la brevetul managerial. Programa analitică se află în lucru, urmând a fi finalizată la sfârşitul lunii septembrie. "Acest curs managerial este alternativa la un master. În momentul de faţă, toţi studenţii care termină facultatea, pentru a trece la brevetul managerial, trebuie să facă un an şi jumîtate master. Asta înseamnă un mare dezavantaj pentru acei ofiţeri de marină, care nu intenţionează să-şi facă o carieră la uscat. Atunci, în luna iulie am început realizarea unui program, pentru că este vorba de un curs de 6 luni de zile, unde o parte va fi dedicată pregătirii personalului la navă", a mai spus Cupşa. Mai mult decât atât, se doreşte transformarea în centru internaţional de training, motiv pentru care, conducerea CERONAV a identificat o serie de centre de pregătire din Europa cu care se doreşte o colaborare în sensul dezvoltării unui consorţiu internaţional de pregătire. Până în prezent au fost contactate centre din Turcia (Universitatea Tehnică din Istanbul), Marea Britanie (Warsash Maritime Academy), Serbia (School of shipping, shipbuilding and hydrobuilding). În ceea ce priveşte preţul cursurilor din cadrul CERONAV, s-a introdus o grilă de discount-uri, între 2% - 10%, în funcţie de numărul de cursanţi inscrişi prin agenţiile de crewing sau companiile de navigaţie. Pentru cursurile opţionale s-a obţinut aprobarea Consiliului de Conducere, iar pentru cursurile obligatorii se aşteaptă aprobarea Ministerului. Transporturilor şi publicarea lor în Monitorul Oficial. Pentru dezvoltarea relaţiilor cu grupurile ţintă, precum asociaţii internaţionale în domeniu, instituţii şi autorităţi de profil, companii de crewing, companii de shipping, furnizori de servicii şi forţă de muncă în domeniul naval, au avut loc două întâlniri cu preşedintele Asociaţiei Agenţiilor de Crewing, Florin Urziceanu, în care s-au stabilit strategiile viitoare de colaborare în vederea atragerii unui număr mai mare de cursanţi de peste hotare. Au fost reînnoite protocoalele de colaborare cu Universitatea Maritimă Constanţa si Academia Navală Mircea cel Bătrân şi a fost semnat un nou acord cu Colegiul Nautic Român din Bucureşti.

Implicarea în proiecte europene

Proiectul Platina II, platformă pentru implementarea NAIADES (Navigation and Inland Waterway Action and Development in Europe) a fost aprobat pentru finanţare. Proiectul va începe în ianuarie 2013. Proiectul HINT - Harmonized Inland Navigation and Transport through education and information technology, este o continuare a proiectului NELI, finalizat în martie 2012 şi coordonat de CERONAV. Răspunsul Comisiei Europene privind finanţarea proiectului HINT este aşteptat la sfârşitul lunii septembrie. CERONAV si-a dat acceptul de participare la alte trei proiecte aflate în fază de pregătire. Termenul de depunere a cererilor de finanţare este 14 noiembrie 2012. Bugetul, în fiecare dintre cele trei proiecte, va fi între 100.000 - 150.000 euro, 75% reprezentând finanţare europană, 25% finanţare proprie. De asemenea, mai sunt alte proiecte, precum Sea Safety Intelligent Grid, condus de GLINTT, Portugalia, European Boat Design Innovation Group, condus de Universitatea Coventry din Marea Britanie.

CERONAV va cumpăra terenuri, începând cu anul 2013

Pentru rezolvarea situaţiei juridice patrimoniale, CERONAV a depus cereri la Primărie pentru mai multe suprafeţe de teren, două în strada Pescarilor, cu o suprafaţă totală de 3309,5 mp şi patru în baza de instruire cu o suprafaţă totală de 4464,31 mp, din care 760 mp aparţine domeniului privat, pentru care s-a obţinut acordul de principiu, urmând ca procedurile de achiziţie să se deruleze cât mai curând. "Nu ne putem reorganiza atât timp cât noi nu avem patrimoniul cu acte în regulă. Practic, noua Companie Naţională va trebui să preia patrimoniul actual şi nu trebuie să fie cu probleme. În acest sens, am făcut toate demersurile necesare, am primit acceptul scris al ministrului Transporturilor, pentru a începe demersurile pentru clarificarea situaţiei juridice şi pentru a începe negocierea cu Primăria, în vederea cumpărării acestor terenuri, care fac parte din domeniul privat. În baza nouă, practic şi clădirea stă în aer, pentru că parcarea din faţă o folosi fără nici o formă, nu este locul nostru", a spus Cupşa. Autorizaţie de construcţie există, însă, potrivit directorului general, intabularea a rămas undeva în aer. Tot din contextul de faţă, se doreşte şi construirea unui hotel. Şi cum reorganizarea este în toi, se doreşte şi ameliorarea mediului de lucru pentru angajati şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru cursanţi. Au fost deja amenajate cantine pentru ei, în fiecare dintre cele trei sedii din Constanţa. Baza de instruire a fost reamenajată, facilităţile de recreere urmând a fi utilizate şi de către angajaţi în baza unui protocol încheiat cu sindicatul. Parcările şi accesul la sediul din Str. Baba Novac şi baza de instruire sunt în fază de reamenajare. O altă problemă rezolvată este legată de faptul că s-a fluidizat accesul la sediul din strada Pescarilor, dar s-au amplasate şi indicatoare către cele trei sedii ale CERONAV. "Aici, pe pescarilor nu mai aveai loc să intri. Maşini parcate pe dreapta, pe stânga. În colaborare cu Poliţia, am reuşit să fluidizăm traficul, ceea ce sper că vom face şi în continuare. De asemenea, am amplasat şi indicatoare, pentru că, recunosc, am ratat intrarea de câteva ori", a declarat, Ovidiu Cupşa. Tot din cadrul reamenajărilor, la sediul din Baba Novac se vor face lucrări de amenajare parcare, zid de separare de unitatea militară, gard şi lucrări de izolaţie termică a clădirii, aflate în fază de aprobare la ANRMAP. Se estimează ca lucrările să înceapă în luna octombrie. Cât despre baza de instruire, sunt luate în vedere lucrări de asfaltare şi amenajare parcare, care sunt în faza de proiectare şi întocmire caiet de sarcini. Menţionăm că deja s-a reamenajat cheul de acostare.

Se construieşte un sediu la Galaţi

Construirea unui sediu nou pentru formarea personalului fluvial, se are în vedere la Galaţi. Deşi proiectul pentru construirea sediului din Galaţi a fost aprobat în anul 2010, lucrările de construcţie nu au fost demarate. În prezent se lucrează la reactualizarea indicatorilor tehnico-economici, curs valutar, inflaţie, preţuri curente, urmând publicarea în SEAP şi procedurile de achiziţie. Începerea lucrărilor este prevăzută până la sfârşitul anului curent. Centrul din Galaţi prevede construirea unui punct de acostare la cheu, inclusiv structură plutitoare (ponton) şi a unui punct de lansare cu grui, plan aflat la realizarea studiul de fezabilitate. Şi ca ultimă oră, Editura CERONAV a fost infiinţată la începutul lunii august. Pentru primul an de funcţionare se are în planul editorial publicarea a 12 cărţi de specialitate şi suporturi de curs.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218