REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Curentul: "Sotul si socrul deputatei Stavrositu fac speculatii penale cu actiuni la bursa"

Curentul: "Sotul si socrul deputatei Stavrositu fac speculatii penale cu actiuni la bursa"

Replica API 24 august 2010 | 00:00 195

"Famiglia" de la malul Mării Negre - Episodul 2 Familia Stavrositu pare să acapareze tot ce mişcă în Constanţa. Socrul şi soţul deputatei Maria Stavrositu controlează direct sau indirect mai multe firme. Interesante şi foarte bănoase sunt firmele pe care familia le controlează indirect, adică cele în care reprezentanţii ei nu apar ca acţionari majoritari, dar apar ca administratori. "Curentul" vă prezintă una dintre modalităţile oculte prin care soţul deputatei face afaceri la Bursa de Valori Bucureşti şi foloseşte informaţii din interior pentru binele clienţilor săi.

Monopol pe remorcare

Aşa cum era normal, în Constanţa majoritatea banilor se învârt în jurul portului, principala activitate fiind concentrată acolo, indiferent de natura ei. Fie că este vorba despre manipularea mărfii care intră, de reparaţiile vapoarelor sau de descărcarea acestora, orice se întâmplă în Portul Constanţa aduce bani. Aşa probabil s-au gândit şi reprezentanţii familiei Stavrositu în momentul în care au pus mâna pe Compania de Remorcare Maritimă Coremar SA.

Atât Iancu Adrian, soţul deputatei, cât şi Stilă, socrul acesteia, apar ca administratori ai firmei care deţine monopolul remorcării în port. Ei nu apar ca şi acţionari, dar Stilă Stavrositu îşi pune semnătura pe aproape toate actele interne, dat fiind faptul că la cei 72 de ani ai săi este şi director economic al companiei.

"Coremar SA este una din cele mai mari companii de remorcaj din portul Constanta şi are cca. 350 angajaţi, o flotă de 12 remorchere şi o reputaţie cucerită de-a lungul timpului pentru siguranţa şi calitatea serviciilor", se prezintă firma controlată de familia Stavrositu.

Cu active de 5.9 milioane de euro şi o cifră de afaceri de 7.3 milioane de euro în 2008, firma controlată a realizat în 2008 un profit de 1.7 milioane de euro, cu aproape o jumătate de milion de euro mai mult decât în 2007.

Jocuri bursiere cu firma "casei"

Apariţia familiei Stavrositu în interiorul unei firme aşa de mari a adus de la sine şi unele schimbări. Cea mai "naturală" a fost legată de faptul că firma Interfinbrok Corporation a început să se implice activ în vânzarea şi cumpărarea acţiunilor de la Coremar.

Interfinbrok este manageriată de Iancu Adrian Stavrositu care, în numele acestei firme, a fost ales şi vicepreşedinte al Asociaţiei Brokerilor din România.

Nu ştim exact câte tranzacţii realizează firma lui Iancu Stavrositu cu acţiuni ale firmei Coremar la care acelaşi personaj este administrator, dar această relaţie este cel puţin "bolnăvicioasă", putând fi interpretată ca nelegală.

Firma Interfinbrok Corporation a fost preluată de un grup de machidoni de la Banca Internaţională a Religiilor în momentul în care instituţia financiar-bancară a dat faliment. De atunci, firma a crescut şi a ajuns să fie controlată de Stavrositu împreună cu Bogdan Tomoşoiu, fostul şef al Trezoreriei de la BIR.

Tranzacţie suspectă

La data de 16.04.2008, firma Interfinbrok Corporation anunţa Bursa de Valori Bucureşti că unul dintre administratorii Coremar SA, Ştefănescu Gheorghe, cumpăra un număr de 1.000 de acţiuni Coremar SA la preţul de 0.8750 RON/acţiune. Anunţul era necesar deoarece în temeiul legii clientul era o "persoană iniţiată", dat fiind funcţia pe care o ocupa.

Nu ştim exact dacă în perioada respectivă s-au mai efectuat prin intermediul Interfinbrok şi alte tranzacţii ale persoanelor iniţiate sau dacă aceeaşi firmă a considerat cumva că persoane iniţiate sunt şi rudele administratorilor şi acţionarilor. Nu ştim nici dacă deputata Stavrositu sau soacra ei, Ecaterina, au derulat în acea perioadă tranzacţii. Aflarea acestor informaţii ţine de organele de anchetă.

Cert este însă că două zile mai târziu, Adunarea Generală Extraordinară a Coremar a decis să majoreze capitalul social al companiei cu o cotă din profit. Majorarea era cu peste 700.000 de euro, iar manevra crea posibilitatea de a acorda o nouă acţiune pentru fiecare acţiune deja deţinută.

Art. 3 din Hotărârea nr. 1/2008 a AGEA Coremar arată că "Fiecare acţionar al societăţii va deţine un număr dublu de acţiuni faţă de cele pe care le deţinea până la AGEA".

Putem să presupunem faptul că atât Iancu şi Stilă, cât şi clientul lor au avut cunoştinţă de faptul că acţiunile deţinute urmează să se dubleze şi au acţionat pe cale de consecinţă, cumpărând.

Antecedente periculoase

Un alt client al firmei de brokeraj a familiei Stavrositu, despre care vom discuta într-un episod viitor, a vândut la data de 17.06.2010 acţiuni ale Coremar SA prin intermediul Interfinbrok Corporation. Acesta era, de asemenea, persoană iniţiată, în temeiul legii.

Ciudat este că, exact a doua zi, preţul acţiunilor a scăzut cu 12.73%, iar la două zile de la vânzare a mai scăzut cu alte 12.20 de procente. Nu ştim ce a influenţat preţul, dar este cert faptul că "persoana iniţiată" a reuşit să-şi vândă acţiunile sale la un preţ mai bun decât alţi acţionari.

Acest tip de fapte cu rezonanţe penale nu a fost îndeajuns cercetat de procurori din cauză că faptele sunt foarte greu de probat. Cu toate acestea, anchetatorii s-au pus la punct cu modurile de operare ale "gulerelor albe", ultimul caz în acest sens fiind cel instrumentat de DIICOT în urma căruia preşedintele Băncii Transilvania a ajuns să fie trimis în judecată.

Scris de George Dumitrescu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218