REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Curtea de Apel a Oil Terminat-o pe fosta directoare Dragomir

Curtea de Apel a Oil Terminat-o pe fosta directoare Dragomir

Replica API 25 septembrie 2013 | 00:00 240

Nu vede nici postul, nici miliardul

Nu vede nici postul, nici miliardul

Fostul director juridic al SC Oil Terminal S.A. a pierdut, definitiv, procesul intentat împotriva companiei. Daniela Dragomir, concediată în ianuarie 2013, a solicitat judecătorilor reîncadrarea pe funcţie şi daune totale de circa un miliard de lei vechi. Curtea de Apel Constanţa i-a respins, pe 23 septembrie a.c., recursul împotriva deciziei Tribunalului. De precizat faptul că unul dintre judecătorii cauzei i-a admis recursul, însă va fi luată în calcul opinia majoritară. Fostul director juridic a cerut, la începutul anului, Tribunalului Constanţa, să anuleze decizia de concediere nr.28/18.01.2013, să oblige compania Oil Terminal la reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi putut beneficia, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 20.000 lei şi a cheltuielilor de judecată. În iunie, Tribunalul i-a respins acţiunea, însă Dragomir a făcut recurs la Curtea de Apel. Pe 23 septembrie, judecătorii instanţei ierarhice i-au respins recursul, ca nefondat. A existat, însă, şi o opinie separată. "Soluţie: nefondat. Soluţia pe scurt: În opinie majoritară: respinge recursul ca nefondat. Opinie separată: Admite recursul. Modifică în parte, în sensul că admite în parte acţiunea, anulează decizia 28/2013 şi obligă pârâta la reintegrarea şi plata drepturilor salariale. Menţine dispoziţiile privind respingerea plăţii daunelor morale", se arată în decizia Curţii de Apel, din 23 septembrie. Daniela Dragomir a fost concediată de la Oil Terminal, după ce a refuzat să rămână în cadrul companiei pe un alt post, la Direcţia Comercială, după desfiinţarea Direcţiei Juridice şi transformarea sa în birou juridic. Motivul refuzului fostei directoare: salariul pe care urma să-l încaseze la noul job era de doar 3.000 lei, în condiţiile în care leafa sa lunară de la Juridic se ridica la 10.000 lei net. Daniela Dragomir a fost angajată la Oil Terminal în martie 2009.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218