Cutremur de 5,3 grade în județul Arad! Blocurile au început să se clatine. Video
Cutremur de 5,3 grade în județul Arad! Blocurile au început să se clatine. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMarți, 6 iunie, în Banat, județul Arad, s-a produs un cutremur cu intensitatea de 5,3 pe Richter, la o adâncime de 15 km. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. La scurt timp, arădenii s-au cutremurat din nou, însă de această dată a fost unul pe care l-au simțit aproape toți din județ. Oamenii s-au speriat deoarece blocurile au început să se clatine.
UPDATE 22:10 Ministerul Afacerilor Interne a informat marţi seara că au fost primite apeluri la 112 în judeţele Arad, Sălaj, Timiş şi Maramureş referitor la cutremurul de pământ produs în Banat. "Echipajele de pompieri au fost alertate şi sunt pe teren. Până la acest moment au fost primite apeluri la 112 (şapte în judeţul Arad, unul în judeţul Sălaj, unul în municipiul Timişoara şi unul în judeţul Maramureş) care semnalau desprinderea unor elemente de construcţie de pe imobile ori deplasarea mobilierului în locuinţă. În alte judeţe unde seismul a fost resimţit, respectiv Bihor, Hunedoara şi Caraş-Severin, nu s-au primit sesizări din partea cetăţenilor", precizează MAI, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE 21:25 Cutremurul produs marți seara în județul Arad a fost resimțit puternic în județul Timiș. În localitatea Alioș, pereții unei case au crăpat. Șefa Inspectoratul Școlar Timiș a declarat că la Mașloc, acolo unde locuiește, seismul a fost resimțit foarte puternic.
UPDATE 21.20 Raportări în urma cutremurului - ora 21:15 - județul Arad: 9 apeluri prin SNUAU 112 privind desprinderea unor elemente de construcție (coș de fum, bucăți de fațadă).
UPDATE 21:15 Reprezentanții Primăriei Arad au declarat că în urma cutremurului, datorită avariilor, pentru siguranța cetățenilor, se izolează anumite porțiuni aferente străzilor: Episcopiei, str. Horia, str. Lucian Blaga, str. Mărăşeşti şi bulevardul Revoluției.
Până la acest moment, au fost primite 6 apeluri la 112 ( 4 în județul Arad, 1 în județul Sălaj și 1 în județul Maramureș) care semnalau desprinderea unor elemente de construcție de pe imobile ori deplasarea mobilierului în locuință.
În alte județe unde seismul a fost resimțit, respectiv Timiș, Bihor, Hunedoara și Caraș-Severin, nu s-au primit sesizări din partea cetățenilor.
UPDATE 21:10 Echipajele operative din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș al județului Arad au fost trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere in municipiul și județul Arad. Până acum sunt doar cele două cazuri semnalate.
Seismul a fost resimțit în special la Cluj, Arad, Oradea și Timișoara.
„Ne-am speriat foarte tare. A fost și un zgomot puternic. A fost cel mai intens cutremur pe care l-am simțit vreodată”, declară una dintre arădence.
O arădeancă care locuiește la etajul 6 a spus că nici cel din 1977 nu s-a simțit așa de tare la Arad ca cel de acum.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News