CUTREMUR în fotbal: Fundașul naționalei Franței a fost CONDAMNAT la închisoare cu executare
Un tribunal din Madrid l-a condamnat pe Lucas Hernandez, fundașul echipei Bayern Munchen și al naționalei Franței, la șase luni de închisoare, pentru că nu a respectat un ordin de restricție, în urma unei condamnări din 2017, pentru violență domestică împotriva soției sale.
Lucas Hernandez
Un document judiciar, publicat miercuri, precizează că lui Hernandez, în vârstă de 25 de ani, i-a fost respins un apel de către un tribunal penal din Madrid, împotriva unei sentințe anterioare, de închisoare cu suspendare, pentru sfidarea ordinului de restricție, relatează Reuters, citată de stiripesurse.ro.
Documentul precizează că lui Hernandez i-a fost refuzat apelul deoarece a primit două sentințe penale anterioare, ambele legate de incidentul din februarie 2017.
Bayern și reprezentanții lui Hernandez nu au răspuns imediat la o solicitare de a comenta incidentul, la solicitarea Reuters.
El este obligat să se prezinte la tribunalul din Madrid pe 19 octombrie și are la dispoziție 10 zile pentru a intra voluntar în închisoare.
Hernandez a făcut apel împotriva ultimului ordin.
Fernandez a fost condamnat la 31 de zile de muncă în folosul comunității pentru că și-a agresat, în februarie 2017, pe atunci iubita, devenită între timp soție, când încă era jucător la Atletico Madrid.
De asemenea, el a primit un ordin de restricție care îi interzice să se afle la mai puțin de 500 de metri de partenera sa, care a primit, de asemenea, 31 de zile de muncă în folosul comunității pentru violență, agresiune și daune materiale.
Hernandez a fost arestat în iunie 2017 pentru că a sfidat ordinul de restricție, după ce a aterizat la Madrid împreună cu soția sa, în urma căsătoriei și a lunii de miere petrecute împreună.
Hernandez a debutat ca jucător profesionist pentru Atletico în 2014, ajungând la Bayern în 2019 pentru 80 de milioane de euro. El a jucat 29 de meciuri pentru Franța, cu care a câștigat Cupa Mondială 2018 și a ridicat duminică trofeul UEFA Nations League 2021.


Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...257
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1083
RB Leipzig, câştigătoarea Cupei Germaniei în sezonul trecut, a terminat la egalitate cu VfB Stuttgart, 1-1, în...312
Pilotul estonian Ott Tanak (Hyundai) a câştigat, duminică, Raliul Finlandei, etapa a opta a sezonului, în timp ce...268


ConstanțaUmiditate: 46%
Vânt: 7.92 m/s
Presiune: 1013 milibari
Un grav accident a avut loc în cursul nopții de 4 spre 5 august a.c., în comuna Cobadin. Patru tineri, cu vârstele...1616
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...2113
Proaspăt angajat la stat, din nou, vicepreședintele PSD Constanța Radu Babuș și-a făcut publică și declarația...3065
Adrian Iancu Stavrositu, soțul Mariei Stavrositu, fost deputat PDL în Parlamentul României, şi fratele ei, Iancu...2142


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...358
Marți, 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Investigații Criminale, sub...535
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...375
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier sunt prezenți în principalele intersecții care ridică probleme, respectiv...450
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...196
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...545
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...487
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...536
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2699
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4919
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4102
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8323
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...349
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...278
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...204
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...241
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...177
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...173
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...183
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1448
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...176
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...159
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...467
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...448
Putin 6 luni.