REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

CUTREMUR în Liga I: Universitatea Craiova revine cu adevărat în prima divizie

CUTREMUR în Liga I: Universitatea Craiova revine cu adevărat în prima divizie

Replica API 3 iulie 2019 | 00:00 215

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat în şedinţa sa de miercuri ca gruparea din Liga I CS Universitatea Craiova să participe în competiţii sub denumirea de Universitatea Craiova, anunță AGERPRES.

"Comitetul Executiv aprobă cu unanimitate de voturi solicitarea U Craiova 1948 Club Sportiv SA (n.r. - societatea care administrează clubul CS Universitatea Craiova din Liga I) de a folosi în competiţii denumirea Universitatea Craiova, cu menţiunea că în situaţia în care apare o hotărâre judecătorească care sa anuleze marca, să suspende sau să limiteze dreptul de utilizare a mărcii respective sau să anuleze contractul de utilizare a mărcii, clubul solicitant să revină de îndată la participarea în competiţii sub denumirea acestuia astfel cum este aceasta înscrisă în evidenţele Registrului Comerţului", se arată în hotărârea Comitetului Executiv al FRF publicată pe site-ul oficial.

CS Universitatea Craiova, care activează în prezent în Liga I, se consideră drept continuatoarea echipei Universitatea Craiova şi susţine că deţine palmaresul de la înfiinţarea din 1948 şi până în 1991.

CSU Craiova, grupare susţinută de autorităţile locale, se afllă de mai mult timp în litigiu cu Adrian Mititelu, proprietarul FC Universitatea Craiova SA, societate în faliment, şi al echipei din Liga a III-a FC Universitatea Craiova. Mititelu susţine că este deţinătorul de drept al palmaresului, siglei şi culorilor, în vreme ce oficialii Clubului Sportiv Univesitatea Craiova afirmă că acestea nu au părăsit patrimoniul său niciun moment. CS Universitatea Craiova argumentează că asociaţiile şi societăţile care au avut echipe de fotbal cu numele "Universitatea Craiova" nu au primit niciun document pentru a se putea folosi de palmares. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis la 22 septembrie 2017 că Adrian Mititelu a pierdut mărcile naţionale combinate desenate cu leul, palmaresul, precum şi dreptul de folosinţă a denumirii de FC Universitatea Craiova.

Tot miercuri, Comitetul Executiv al FRF a mai aprobat cu unanimitate de voturi schimbările de denumire ale următoarelor cluburi astfel: FC Viitorul Constanţa SA în Fotbal Club Viitorul Constanţa SA; Fotbal Club R Bucureşti SA în Fotbal Club Rapid 1923 SA şi Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa în Clubul Sportiv Muncitoresc Reşiţa.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218