REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cutremur la vârful Bisericii Ortodoxe: IPS Teodosie este urmărit penal pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual

Cutremur la vârful Bisericii Ortodoxe: IPS Teodosie este urmărit penal pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual

Replica API 13 septembrie 2014 | 00:00 156

Arhiepiscopul Tomisului: "Este foarte bine când eşti acuzat fără să fie motive"

Arhiepiscopul Tomisului: "Este foarte bine când eşti acuzat fără să fie motive"

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, s-a prezentat vineri la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar mai vechi. La ieşirea din sediul DNA, acesta a spus că a fost chemat în legătură cu un dosar deschis în 2009. "Este o reluare a dosarului din 2009, nu este decât o procedură pe baza noii conduceri", a afirmat el, precizând că nu a înţeles exact în ce calitate a fost chemat la DNA. "Lucrurile au fost lămurite şi încheiate. Este foarte bine când eşti acuzat fără să fie motive", a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.

Avocata arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a declarat, vineri, că IPS Teodosie este urmărit penal pentru fapte de corupţie, în dosarul din 2009 în care este acuzat că ar fi luat mită, cauză care iniţial a fost închisă de procurori, dar acum a fost redeschisă întrucât ar fi apărut noi date. Maria Vasii a spus că IPS Teodosie nu este vinovat, însă anchetatorii au stabilit că există date şi indicii noi în acel dosar, care au dus la infirmarea soluţiei iniţiale şi la redeschiderea cauzei. Avocata a adăugat că alte două persoane urmează să fie puse sub acuzare în dosarul de corupţie. Arhiepiscopul Tomisului a stat la DNA aproximativ 30 de minute şi la intrare a fost însoţit de un preot. În iulie 2009, IPS Teodosie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar deschis în urma unei investigaţii jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidius din Constanţa. Dosarul a ajuns la Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Tribunalului Constanţa, după ce Arhiepiscopia Tomisului a confirmat că ierarhul face parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române, astfel că atrage competenţa procurorilor PICCJ de investigare a acuzaţilor ce i-au fost aduse lui IPS Teodosie. Ulterior, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală faţă de IPS Teodosie, pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, iar faţă de preoţii Bogdan Chiriluţă şi Emil Brăescu, inspectorul Biroului Catehizare, pentru complicitate la luare de mită şi, respectiv, pentru fals intelectual. Atunci, Arhiepiscopul Tomisului a făcut plângere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei de începere a urmării penale în cazul său. În septembrie 2009, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme a trimis la DNA dosarul Arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie. Decizia a fost luată întrucât IPS Teodosie a comis faptele în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, şi nu în calitate de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Iată ce zic procurorii DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de: "Teodosie Petrescu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi Arhiepiscop al Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de luare de mită şi instigare la fals intelectual şi Florin Bogdan Chiriluţă, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită". În cauză, procurorii spun că există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: "În cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot. Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică. La data de 12 septembrie 2014, persoanelor sus menţionate li s-au adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de o altă persoană, despre care, raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare". "Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", au adăugat procurorii DNA.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367