REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

"Dacă ni-i bagă pe gât Europa şi americanii, îi înghiţim"

"Dacă ni-i bagă pe gât Europa şi americanii, îi înghiţim"

Replica API 18 decembrie 2012 | 00:00 158

Mazăre despre UDMR:

Mazăre despre UDMR:

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, luni, că UDMR putea fi cooptată la guvernare numai în anumite condiţii, "dacă ni-i bagă pe gât cei din Europa şi americanii ne condiţionează". "Eu am spus foarte clar: dacă ni-i bagă pe gât cei din Europa şi americanii şi ne condiţionează, asta e, îi înghiţim. Dacă nu, nu văd de ce ar trebui să intre la guvernare. Sau mai exact nu ar trebui să intre sub nici o formă. Dacă sunt băgaţi cu forcepsul, asta e viaţa", a declarat Mazăre, după şedinţa de Consiliu Local de luni. "Dacă există o explicaţie logică şi suntem forţaţi să-i luăm pentru a nu suferi ulterior, că pot să te condiţioneze, nu îţi dau drumul la banii europeni, nu aia, nu aia, atunci, ca peste cinci luni de zile să nu avem de suferit mult mai mult, îi iei. Dacă nu, însă, nu au ce să caute aici. Să stea cu Băsescul lor, pe care l-au susţinut în şapte ani de zile", a afirmat Mazăre. Edilul a mai spus că România este o ţară foarte mică şi nu-şi permite să deranjeze marile puteri. "Aţi văzut în istorie şi, dacă mai citiţi în geopolitică, vedeţi ce se întâmplă, suntem o ţară foarte mică şi nu ne permitem să ne punem în cap nici americanii, nici parte din ţările importante din UE, pentru că totul e pe interes în lumea asta şi după bani, se fac războaie pentru bani şi pentru interese", a conchis Mazăre. Facem precizarea că decizia USL a fost, în cursul zilei de ieri, de a nu coopta la guvernare UDMR-ul.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614