REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Daca Palaz da avizul, angajatii primariei isi primesc sporurile de sarbatori

Daca Palaz da avizul, angajatii primariei isi primesc sporurile de sarbatori

Replica API 3 decembrie 2010 | 00:00 120

Sedinta extraordinara pentru banii functionarilor

Sedinta extraordinara pentru banii functionarilor

În şedinţa extraordinară a Consiliului Local Constanţa, ce a avut loc ieri, pe ordinea de zi au fost trecute două proiecte de hotărâri. Primul proiect a vizat rectificarea bugetului municipal pe anul 2010, în vederea suplimentării sumelor necesare acordării sporurilor pentru salariaţii primăriei, drept câştigat de către aceştia în instanţă. În urma unei decizii a Curţii de Conturi, în anul 2008 şi 2009, sporurile au fost declarate ca fiind nelegale, urmând ca în 2010 să nu mai fie acordate deloc. Ca urmare a acestei decizii, primarul Radu Mazăre a dat o dispoziţie prin care aceste sporuri erau anulate. Sindicatul funcţionarilor din primărie a atacat în instanţă dispoziţia, iar instanţa le-a acordat câştig de cauză.

"Acum trebuie să le dăm banii. Şi noi avem un proces cu Curtea de Conturi. Sperăm să îl câştigăm, pentru că altfel iar le vor lua banii", a spus Mazăre. Sporurile pe care le-au câştigat în instanţă funcţionarii primăriei, sunt în valoare de 100 de miliarde de lei vechi. Potrivit primarului Radu Mazăre, prima tranşă în valoare de 50 de miliarde de lei vechi, a fost deja virată, urmând ca cea de-a doua tranşă să fie virată până de sărbători. "Sunt oameni care mor de foame şi nu au ce pune pe masă de sărbători, aşa că trebuie să le dăm banii", a spus Mazăre. Astfel, un angajat care câştigă acum 600 - 800 de lei pe lună, are de primit 1.800 - 2.000 de lei de persoană. Sumele ce au fost aprobate ieri, se supun impozitării, potrivit viceprimarului Decebal Făgădău care a prezentat răspunsul celor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care specifică faptul că se impozitează drepturile speciale, pentru sănătate şi securitate în muncă. Mai există însă un alt aspect legal ce nu poate fi ignorat: avizul prefectului pentru această hotărâre. Acest aviz se pare că ar putea fi dat după finalizarea procesului dintre primărie şi Curtea de Conturi. "Eu atât pot să fac. În rest, este treaba sindicatelor să-l grăbească pe prefect să dea avizul pentru ca oamenii să-şi ia banii", a mai spus Mazăre. Deşi consilierii PNL susţineau că nu au văzut hotărârea instanţei privind sporurile angajaţilor, deşi consilierul local PNL, Constantin Matei declara că, în calitatea de preşedinte al şedinţei va cere să vadă avizul dat de direcţia juridică şi cel al comisiei juridice din cadrul consiliului şi deşi colegul său Victor Manea nu părea nici el convins, toate neînţelegerile au fost probabil lămurite, căci proiectul a trecut fără nici un comentariu din partea "opoziţiei" din consiliu. Cel de-al doilea proiect de hotărâre ce a fost votat în şedinţa extraodinară de ieri, a vizat însuşirea cotelor părţi de teren corespunzătoare apartamentelor din locuinţele ieftine pentru tineri situate pe Baba Novac. Şedinţa extraordinară de ieri va fi urmată de şedinţa ordinară a Consiliului Local Constanţa, ce va avea loc pe 10 decembrie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108