REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

"Dacă se dădea semnalul de evacuare la timp, nu mai mureau atâţia oameni"

"Dacă se dădea semnalul de evacuare la timp, nu mai mureau atâţia oameni"

Replica API 20 ianuarie 2012 | 00:00 150

Alexandru Bănescu, supravieţuitor de pe nava Costa Concordia:

Alexandru Bănescu, supravieţuitor de pe nava Costa Concordia:

Unul dintre românii supravieţuitori de pe nava Costa Concordia, care a eşuat în urmă cu o săptămână în apropiere de insula Giglio, a ajuns în Constanţa încă din seara zilei de 17 ianuarie. Vizibil marcat de cele întâmplate, constănţeanul Alexandru Bănescu, în vârstă de 25 de ani, a povestit ieri, în cadrul unei conferinţe, cursul întâmplărilor din croaziera groazei. În momentul când s-a produs dezastrul, acesta doar ce ieşea de la un training susţinut de antrenorul său. "Noi eram în SPA când a început panica. Nu era chiar panică, am observat că s-a înclinat puţin vaporul, dar am zis că poate am pierdut un generator. La un moment dat am ieşit pe punte şi când am văzut cât de aproape este stânca, am realizat gravitatea situaţiei. Cu toate acestea, am rămas pe poziţii şi am încercat să glumim, să calmăm lumea care era deja cu colacele de salvare în braţe. Primul semnal a fost acela că luăm apă. Încă nu se dăduse semnalul de evacuare. După aceea toate luminile s-au stins, dar a durat doar un minut, şi apoi s-au reaprins. După vreo oră şi ceva s-a dat semnalul de evacuare, cu toate că trebuia să-l dea imediat. Comandantul a zis că poate să salveze vasul şi acesta este motivul pentru care a amânat atât de mult momentul şi din cauza căruia atâtea persoane sunt date dispărute. Din clipa în care s-a dat semnalul de evacuare, căpitanul a plecat printre primii împreună cu o domnişoară moldoveancă", a declarat Alexandru Bănescu. Acestea au fost clipele care au dus spre agonie.

Pasagerii nu pricepeau ce se întâmplă: beau vin şi filmau cu telefoanele

Peisaje apocaliptice, desprinse din Titanic, au fost şi vor fi cele care vor bântui visele supravieţuitorului constănţean. "Vasul era foarte înclinat, vesela cădea de pe mese, uşile erau blocate, luam apă, oameni disperaţi, femei plângând. Unei femei i-am dat vesta mea de salvare pentru că era disperată că nu are. Panica m-a cuprins în momentul în care alergam cu o colegă pentru a găsi o cale de scăpare, iar în drumul nostru am dat peste o persoană întinsă pe jos. Când m-am apropiat, era moartă. Atunci am realizat unde mă aflu. Sunt plin de tăieturi tocmai din motivul că pe jos era un covor de veselă spartă", a adăugat acesta. De asemenea, tot el susţine că pasagerii au luat în râs toată această întâmplare şi nu au vrut să asculte indicaţiile: "Noi le spuneam să ne urmeze şi să-şi ia veste de salvare, iar ei beau vin şi filmau cu telefoanele".

Povestea despre moldoveanca Domnica, cea care i-ar fi sucit minţile comandantului

În momentul în care constănţeanul a reuşit să ajungă pe mal, a dat nas în nas cu domnişoara moldoveancă, Domnica Cemortan, care, spun gurile rele, ar fi avut o aventură amoroasă cu comandantul, acesta fiind şi motivul pentru care se afla pe navă. "Când am ajuns pe mal am văzut-o, era acolo cu bagajele după ea. M-am dus şi am întrebat-o ce caută, la care mi-a răspuns că era pe navă, în vacanţă. Am zis ok. O cunosc pentru că a lucrat pe navă, dar din câte ştiu eu chiar nu avea ce să caute la momentul respectiv în acel loc", povesteşte Alexandru. Ciudat este faptul că domnişoara basarabeancă a avut timp să-şi facă şi bagajul în condiţiile în care lumea nu ştia cum să se salveze mai repede. Cât despre ciocnirea care a dus la acest dezastru s-ar spune că este vorba despre saluturile marinăreşti, la care comandantul italian Francesco Schettino participa cu mare înverşunare. De această dată se pare că a mers prea departe cu încăpăţânarea: "Eu sunt căpitanul, eu comand". În susţinerea celor afirmate mai sus, se pare că ar exista nişte convorbiri telefonice dintre primarul insulei şi căpitanul vasului care sună cam aşa: "Îţi mulţumim că de câte ori treci pe aici, faci acest salut marinăresc". Întrebat dacă se va mai îmbarca, Alexandru Bănescu a afirmat că da, pentru că doar aşa îţi poţi înfrânge temerile.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218