Dacă tot nu mai are voie în trafic, un autobuz epavă, de la CT BUS, a fost transformat în fast food. Video
Dacă tot nu mai are voie în trafic, un autobuz epavă, de la CT BUS, a fost transformat în fast food. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAutobuzele vechi deținute de CT BUS, scoase la vânzare cu ani în urmă, au ajuns să fie vândute pe OLX cu peste 2.000 de euro! Dar, stați așa... nu pentru a fi reintroduse în trafic, ci pentru a veni în sprijinul celor care vor să-și dezvolte o afacere gen food truck. Inițial, prețul de pornire al autobuzului a fost de 3.500 de euro însă, întrucât nu au fost amatori, tariful a scăzut până la 2.700 de euro.
Unul dintre autobuzele ce au aparținut fostei RATC, Regia de Transport în Comun Constanța, a ajuns să fie vândut pe OLX. Cum este posibil? Simplu. După ce CT BUS l-a scos din funcție, acesta a fost achiziționat de o firmă ce s-ar ocupa cu școlarizarea șoferilor CT BUS. Ulterior, aceasta a vândut autobuzul unui terț din Constanța, pentru dezvoltarea unei mici afaceri de tip fast food. Acesta a fost modificat în proporție de 70-80%, fiind dotat cu hotă, care este fixată, și geamurile au fost înlocuite cu cele de termopan. Atenție! Nu a fost modificat la un service autorizat, așa cum prevede legea, ci chiar de proprietar. Acum l-a scos la vânzare, inițial cu 3.500 de euro însă a scăzut prețul până la 2.700. Cel care va cumpăra acest vehicul trebuie să știe că nu vine cu asigurare și nici cu Certificat de Inspecție Tehnică Periodică. Nici n-ar avea cum!


„Sunt autobuzele vechi, noi le-am luat de la o firmă care se ocupă cu școala de șoferi, pentru șoferii de pe RATC le-au avut, a fost ultimul examen pe care l-au a avut a fost în decembrie 2021 după care noi le-am cumpărat de pe societate perfect legal, pe firmă cu certificat fiscal, deci este în regulă. Autobuzul este 70-80% defrișat și amenajat pentru ideea de fast food, mai avem un restaurant și nu avem timp să ne ocupăm din lipsă de personal. Mai avem cunoștințe la Eforie Sud care l-au transformat într-un apartament cu dormitor, baie bucătărie și l-au închiriat vara trecută cu 100 euro pe noapte.”, a declarat vânzătoarea.
Ce spune directorul CT Bus, Aristide Dumitrache
Contactat pentru un punct de vedere, directorul CT BUS, Aristide Dumitrache, a declarat: ”E o speță de competenta RAR... Eu îmi aduc aminte că autobuzul a fost vândut de RATC prin 2014-2015......la o școală de șoferi.... Mai departe... . E posibil să fi avut și alți proprietari... ulterior... Dar repet, cu amenajările din foto... e o speță ce ține de RAR”.
.
Am întrebat și la RAR cum este posibil ca un astfel de vehicul să fie transformat în food truck. ”Transformarea se face doar în service auto autorizat pentru astfel de transformări”, a spus Sorin Țuțuianu, șeful RAR Constanța.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.