REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Dacă vreţi să cumpăraţi plăcintă cu brânză din comerţ, mai bine renunţaţi!

Dacă vreţi să cumpăraţi plăcintă cu brânză din comerţ, mai bine renunţaţi!

Replica API 28 decembrie 2016 | 00:08 110

Atenţie, constănţeni!

Atenţie, constănţeni!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii decembrie anul curent, 14 sortimente de plăcinte cu brânză comercializate în cadrul marilor structuri comerciale de tip hipermarket. Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.

La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective: Analizarea ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

Analiza informațiilor aferente declaraţiei nutriționale în vederea realizării unor recomandări care să-i ajute pe consumatori să aleagă în cunoștință de cauză o plăcintă cu brânză. Analiza denumirii produselor și al altor mesaje/pictograme atât din punctul de vedere al clarității mesajului transmis consumatorului, cât și din punctul de vedere al respectării prevederilor legale din actele normative aplicabile. În cele 14 sortimente de plăcintă cu brânză s-au identificat 23 de aditivi alimentari.

9 din 10 produse conțin arome artificiale; 1 din 2 produse conține glicerină; 2 din 5 produse conțin cisteină; 3 din 7 produse conțin conservanți. La 86% din sortimentele de plăcintă cu brânză analizate s-a folosit grișul din grâu în umplutura acestora. 92% din plăcintele analizate conțin arome artificiale în compoziția umpluturii, dintre care 14% arome de brânză, 7% aromă de portocale, iar la 71% dintre produse aromele folosite în compoziția umpluturii nu au o denumire precizată.

La unele sortimente de placintă cu brânză în umplutura acestora există celuloză, amidon, zer praf, praf de ou, fibre de grâu, fibre, glicerină, pulbere de brânză, fâină de orez și aditivi alimentari.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102