rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Dacian Cioloş îi dă replica lui Dragnea: Este mai simplu să dai vina pe tehnocraţi

Fostul prim-ministru Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la RFI, că acuzaţiile la adresa fostului guvern legate de existenţa unei ”găuri” în buget sunt nejustificate, Cioloş precizândă că Ministerul de Finanţe are toate datele pentru a lămuri această chestiunie, însă ”este mai simplu să dai vina pe tehnocraţi”.

Dacian Cioloş susţine că ancheta parlamentară legată de rectificările bugetare ale cabinetului pe care le-a condus "face parte din aceeaşi categorie populistă, pentru că dacă cei care au iniţiat această comisie chiar voiau să ştie cum stau lucrurile, era simplu, puteau să întrebe la Ministerul de Finanţe, unde sunt toate aceste date şi toate aceste elemente, care să ajute să înţeleagă subiectul respectiv. Sunt chestiuni legate de tehnică bugetară, nu e nici o noutate ce s-a întâmplat anul acesta în buget şi tocmai de asta eu sper că dacă chiar se vrea o analiză, ea să se facă pe ultimii zece ani, să vedem cum au stat lucrurile pe ultimii zece ani între venituri prognozate la buget şi venituri realizate”.

Cioloş a arătat că lipsa unor bani la buget nu ar fi avut cum să nu se regăsească în deficitul bugetar. ”S-a vorbit la început şi văd că acum nu se mai dezvoltă ideea asta, cred că lucrurile s-au lămurit, de o «gaură» lăsată în buget. N-avea cum să existe această gaură sau aceşti bani lipsă, fără ca asta să se traducă în deficitul bugetar. Noi am stabilit, am prognozat la început un deficit bugetar de sub 3%, 2,8% a fost ţinta noastră şi deficitul realizat a fost de 2,6%, deci nu numai că nu s-a lăsat o gaură în buget, dar chiar deficitul a fost sub cel prognozat, în condiţiile în care la sfârşitul anului, aşa cum se întâmplă în general cu bugetele, s-au făcut mai multe plăţi, inclusiv am plătit toate restanţele de restituire a TVA-ului pe anul trecut, pe care nu le-am lăsat pe bugetul anului acesta”, a spus fostul prim-ministru.

“Ceea ce m-a nemulțumit și m-a mirat a fost postarea lui Cioloș. Nu-mi dau seama dacă e superficialitate, răutate, rea credință. În faţa comisiei de anchetă trebuie să răpundă, nu trebuie să îmi răspundă mie pe Facebook, nici la televizor. Am decis azi în Birourile Permanente reunite: luni avem plenul reunit - Camera Deputaţilor şi Senat - şi acolo vom vota constituirea acestei comisii de anchetă şi cu temele, întrebările minimale care trebuie să fie puse tuturor celor care trebuie să răspundă. Dacă vor veni cu explicaţii serioase, foarte bine. Trebuie să aflăm de ce s-a încasat cu mai puţin de 10 miliarde”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Dacian Cioloş a precizat că au existat estimări mai mari în legătură cu fondurile europene care urmau să fie primite de România, însă acestea nu s-au îndeplinit în totalitate întrucât nu existau proiecte suficiente făcute în annii precedenţi pentru ca plăţile să fie făcute de către Uniunea Europeană.

”Au fost nişte estimări mai mari pentru fonduri europene, însă nu aveam cum să plătim mai mult pe fonduri europene decât am plătit, atâta timp cât n-au fost proiecte pregătite. Deci ca noi să fi plătit proiecte europene din buget şi apoi să recuperăm banii de la Comisia Europeană, deci să facem cheltuiala, pe de o parte, plătind facturile pe fonduri europene şi apoi să recuperăm banii de pe cheltuiala respectivă de la CE şi să-i punem pe partea de venituri, pentru a compensa cheltuiala făcută, deci aici, vedeţi, sunt lucruri legate, veniturile cu cheltuielile, dar asta ar fi presupus ca noi să avem deja proiecte pregătite în 2014, 2015, ca ele să poată fi implementate în 2016 şi să putem face aceste plăţi. Acest lucru nu s-a întâmplat. Noi am plătit anul trecut din fonduri europene peste şapte miliarde de euro, dar nu atât cât au fost estimaţi", a afirmat Cioloş.

El consideră că scandalul legat de încasările bugetare a fost creat pentru a deturna atenţia de la promisiunile făcute în campania electorală. ”Sunt aspecte legate de tehnică bugetară, care nu sunt explicate, ci sunt speculate anumite lucruri, lăsând să se înţeleagă mesaje eronate, dar în interesul unora, care au făcut promisiuni în campania electorală şi probabil că acum îşi pun problema cum o să le realizeze şi atunci e mai simplu, decât ceea ce s-a făcut şi în cursul lui 2016, să dai vina pe tehnocraţi", a conchis Dacian Cioloş.

Citeşte mai mult pe RTV.NET.

miercuri, 11 ianuarie 2017534
Comentarii

01pt Liviu(12 ian 07:50)
tu te rogi la banii pe carei ai in conturile din paradisurile fiscale, noi restul ne rugam la dzeu. tu esti o minoritate bolnava care nu ar trebui sati dai cu parerea aici, nenorocitule. chiar dk dai multe mesaje la un articol asta nu ne demonstreaza decat tripolaritatea ta, caci bipolaritatea ai depasito.
20Liviu(12 ian 00:39)
Doamne ajutaaa....am ajuns in 2017 sa ne rugam la divinitati pt viitorul tarii. Ne rugam la ceva ce nu exista. Dar asta e tot ce ne'a ramas...
32...........(11 ian 21:11)
Un ceangau nu putea sa fie si patriot,
53ianis(11 ian 20:14)
DRAG-NE-AI fost dar nu-i in FIREA ta sa vorbesti de Gaura in buget.
24buneahaiducukgb(11 ian 18:30)
Cate liniute de respectat cuprinde listuta babaciunii merkel tradatorule?
53Bagava-s purle-n gat de ex....(11 ian 18:06)
ce sa spuna guvernul meu, guvern de idioti ca si cel ce ia adus si pus sa-si bata joc de popor. Baaai cretinilor pe unde va prind va sparg jigodii cretine ce sante-ti !
mai mult...Ultima oră
22 iul 00:00Ultima orăCe s-a întâmplat în timpul celui mai mare EXERCIȚIU MILITAR din România, pe timpul nopții

Un exerciţiu de asalt a unei baze militare s-a derulat, sâmbătă dimineaţă, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, în...233

22 iul 11:30Ultima orăCOD GALBEN DE CANICULĂ143
22 iul 00:00Ultima orăŞaptesprezece migranţi depistaţi în ultimele 24 de ore la frontieră162
22 iul 00:00Ultima orăGermania: Precipitații sub forma de gheaţă şi vânt puternic

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească...202

22 iul 00:00Ultima orăDecizie irevocabilă. Cristian Boureanu rămâne în arest452
22 iul 11:56Ultima orăCompozitorul de muzică uşoară Dumitru Lupu a murit la vârsta de 65 de ani654
22 iul 00:00Ultima orăFlorin Cîţu îi solicită şefului statului să demareze proiectul privind Pactul pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu i-a trasmis, sâmbătă, o scrisoare deschis preşedintelui Klaus Iohannis în care...121

22 iul 00:00Ultima orăUniversitatea „Andrei Șaguna“ aduce Shanghai-ul mai aproape de Techirghiol520
22 iul 00:00Ultima orăObreja: DNA a distrus destine, a călcat în picioare familii, cariere, mame, taţi, copii...473
22 iul 00:00Ultima orăLovitură pentru exploatările de gaze din Marea Neagră! Ce a decis Ungaria

Autoritățile de la Budapesta au șocat vineri Comisia Europeană după ce au anunțat că proiectul finanțat de...526

22 iul 00:00Ultima orăRomânia a primit de la Bruxelles o atenționare de pestă porcină africană. Toate aeroporturile și porturile sunt controlate121
21 iul 00:00Ultima orăAna Bogdan a eliminat favorita numărul 1 și s-a calificat în semifinale la BRD Bucharest Open179
Vremea
33°24.7° - 33° sâmbătă, 22 iulie 2017
cer seninUmiditate: 80%
Vânt: 0.77 m/s din NV
Presiune: 1026.05 milibari

Loto
6/494714274445
5/4021722313334
joker6141521278
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 iul 00:54SportRecord de victorii în sumo stabilit de Hakuho

Mongolul Hakuho a stabilit un nou record în sumo, sportul național al Japoniei, după ce a reușit a 1.048-a victorie...140

21 iul 00:00SportMogoșanu, noul selecționer U16

Naționala de fotbal U16 are din această săptămână un nou selecționer, Daniel Mogoșanu fiind desemnat să...139

21 iul 00:00SportMexic și Jamaica, ultimele semifinaliste la Gold Cup

Naționalele Mexicului și Jamaicăi sunt ultimele două echipe calificate în ediția din acest an a Gold Cup, turneu...124

20 iul 00:00SportChelsea a dat lovitura pe piața transferurilor

Campioana Angliei a reușit să își asigure serviciile unuia dintre cei mai curtați atacanți din această vară....526

Local
22 iul 13:39LocalUnitatea 2 încă nu a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

SN Nuclearelectrica SA a anunţat, joi, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic...273

22 iul 00:00LocalTragedie la Kogălniceanu: Un bărbat s-a spânzurat!

Un bărbat de 64 de ani a fost găsit spânzurat vineri, 21 iulie a.c., în localitatea constănțeană Mihail...123

22 iul 00:00LocalProduse electronice de contrabandă, descoperite de poliţiştii de la Transporturi

Polițiștii S.P.T.M. – Biroul de Poliţie T.N. Constanţa Sud Agigea, acţionând în baza planului de acţiune pe...102

22 iul 00:00LocalMii de cărţi de colorat contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un...76

22 iul 01:09LocalProduse contrafăcute cu emblema „APPLE”, găsite în portul Agigea

Polițiștii S.P.T.M., acţionând în baza planului de acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor...859

22 iul 13:42LocalPeste 220 de cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână. Numărul deceselor a ajuns la 32

Peste 220 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, astfel că numărul total al...216

22 iul 00:41LocalUn nou control tematic pe RATC! Amenzi RECORD

Polițiștii locali constănțeni, alături de angajații RATC, au efectuat un nou control tematic, în cursul zilei de...1011

22 iul 01:15LocalDJST a lansat programul “Petrece vara la mare“

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa desfăşoară, în perioada 13 iulie - 30 august, în centrele...209

22 iul 13:40LocalPercheziții la o grupare infracțională care ar fi adus un perjudiciu de peste 2 milioane lei

Poliţiştii specializaţi în combaterea finanțării terorismului și spălării banilor şi procurorii D.I.I.C.O.T....300

22 iul 13:44LocalSaber Guardian 2017 la final

Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exercițiu desfășurat în regiunea țării noastre, s-a terminat. A fost o...74

Politică
22 iul 13:41PoliticăUSR cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu

USR cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, ca urmare a întâlnirii acestuia cu Cris...145

22 iul 01:09PoliticăFonduri prin PNDL 2, pentru dezvoltarea orașului Cernavodă

Orașului Cernavoda i-au fost alocate sume importante de bani de către Ministerul Dezvoltării Regionale și...286

22 iul 00:53PoliticăEducația, scopul investițiilor la Medgidia, prin PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...290

22 iul 13:39PoliticăLegea care exclude avizul CSAT la numirea şefului DGPI, promulgată de Iohannis, după decizia de constituţionalitate a CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea prin care este eliminată necesitatea avizului CSAT la numirea...162

22 iul 01:13PoliticăProiecte finanțate prin PNDL 2, la Grădina

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...294

22 iul 13:37PoliticăPe ce va cheltui Primăria municipiului Constanța banii de la PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...505

22 iul 01:14PoliticăCe va face Primăria Crucea cu banii primiți prin PNDL 2

Au fost depuse peste 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 miliarde lei, în programul PNDL 2, mai mult...310

22 iul 00:56PoliticăAmbasadorul Franței în România, în vizită la Constanța

Președintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu și Prefectul județului Constanța, Ioan Albu, au...202

21 iul 09:14PoliticăPreşedintele Iohannis a eliberat din funcţie trei magistraţi condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni

Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de eliberare din funcţie a unor magistraţi, trei dintre ei ca urmare a unor...190

21 iul 00:00PoliticăPosturile din administraţia publică centrală vor fi auditate; angajările pe posturile vacante au fost suspendate

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi proiectul de ordonanţă prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017...202

Monden
22 iul 16:40MondenOana Zăvoranu a cheltuit 30.000 de euro pentru un moft

Spre surprinderea multora, aflați că Oana Zăvoranu nu a ajuns încă la fundul sacului. Încă mai are bani din...134

22 iul 00:00MondenAdevărata ei față de când și-a micșorat buzele! Ruby, complet nemachiată

De-a lungul timpului, Ruby nu a avut nici cea mai mică problemă să apară în public nemachiată, ne aducem aminte...90

22 iul 00:00MondenIulia Vântur își serbează ziua de naștere în India, cu tort din România

Iulia Vântur își serbează ziua de naștere în India, cu tort din România! Săptămâna viitoare, pe 24 iulie,...83

22 iul 00:00MondenBrigitte Năstase a renunțat la divorț. Mutarea Amaliei în America i-a redat suflul soției lui Ilie Năstase

Zilele trecute, soția lui Ilie Năstase anunța în gura mare că nu mai vrea să fie doamna Năstase și că se va...123

22 iul 00:00MondenSoția solistului de la Linkin Park, victima hackerilor la doar câteva ore după moartea acestuia

Soția solistului de la Linkin Park a fost victima hackerilor la doar câteva ore după ce Chester Bennington și-a pus...82

22 iul 16:16MondenFanii lui Beyonce, înfuriați de noua statuie de ceară a acesteia: „Cred că nu au văzut-o niciodată”

Cea mai recentă statuie de ceară a cântăreței Beyonce de la muzeul Madame Tussaud din New York a stârnit o...84

22 iul 00:00MondenJustin Bieber nu va mai putea cânta în China din cauza „comportamentului său nepotrivit“

Autoritățile chineze au decis să închidă porțile unor viitoare concerte ale cântărețului canadian Justin Bieber...62

22 iul 00:00MondenIluzionistul Chriss Angel a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Iluzionistul Criss Angel a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, joi, în cadrul unei ceremonii în timpul...56

22 iul 00:00MondenDupă șocul Chris Cornell, lumea muzicală, din nou îndoliată după sinuciderea lui Bennington

Lumea muzicii rock este din nou îndoliată după aparenta sinucidere prin spânzurare a solistului formației de nu...61

20 iul 11:31MondenChester Bennington, solistul trupei americane Linkin Park, s-ar fi sinucis

Chester Bennington, solistul formației rock americane Linkin Park, a murit joi într-o aparentă sinucidere,...353

Mapamond
22 iul 00:00MapamondCetățenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puțin doi ani

Cetățenii Uniunii Europene vor putea beneficia de libera circulație în Marea Britanie cel puțin doi ani după...70

22 iul 00:00MapamondParlamentul Republicii Moldova cere, prin declarație, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat vineri, cu votul a 61 de deputați, o declarație privind retragerea trupelor...78

22 iul 00:00MapamondUn avocat și un purtător de cuvânt al echipei juridice private a lui Trump au demisionat

Avocatul de încredere al președintelui american Donald Trump, Mark Kasowitz, și purtătorul de cuvânt al acestuia,...57

22 iul 00:00MapamondPopularitatea premierului Theresa May a scăzut la un nivel minim record după alegeri

Popularitatea premierului conservator Theresa May a scăzut la un nou nivel minim record de 34%, cu 59% dintre britanici...66

22 iul 00:00MapamondViktor Orban: Apărarea frontierei este o datorie națională

Țara care nu-și poate apăra frontierele nu este o țară, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban într-un...82

22 iul 00:00MapamondMii de polonezi în stradă împotriva reformei controversate a Curții Supreme

Zeci de mii de polonezi au manifestat joi seară în întreaga țară după ce deputații au votat o reformă...71

22 iul 00:00MapamondMacron și rivalul lui Merkel sunt de acord să reformeze zona euro

Președintele francez Emmanuel Macron l-a primit joi seară pe rivalul cancelarului german la alegerile legislative din...65

22 iul 00:00MapamondGruparea jihadistă Statul Islamic se prăbușește foarte rapid, susține Donald Trump

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) se prăbușește "foarte rapid", a declarat joi președintele american Donald...66

22 iul 00:00MapamondAutoritățile americane și europene au închis două importante site-uri ale „pieței negre“ a internetului

Autoritățile americane și europene au anunțat joi închiderea a două importante site-uri ale așa-zisului...70

22 iul 00:00MapamondAnkara neagă că ar fi dezvăluit localizarea trupelor americane și franceze în Siria

Autoritățile de la Ankara au negat joi orice implicare într-un articol publicat de agenția de presă...75

Sănătate
13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...674

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...1206

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...965

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3694

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2092

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...2446

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3188

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3920

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19899

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2624