REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
18.6° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

DACIAN CIOLOȘ, la Constanța: Continuăm COALIȚIA cu PNL dacă SCHIMBĂ PREMIERUL! Video

DACIAN CIOLOȘ, la Constanța: Continuăm COALIȚIA cu PNL dacă SCHIMBĂ PREMIERUL! Video

Replica API 19 septembrie 2021 | 00:12 1263

Politicianul Dacian Cioloș a venit într-o vizită de lucru, sâmbătă, 18 septembrie, în Constanța. Cu această ocazie, acesta a susținut și o conferință de presă la hotelul Vega din Mamaia. Au fost dezbătute subiecte legate de criza politică, moțiunea de cenzură dar și despre situația din municipiul Constanța. Cioloș a făcut acuzații și la adresa Primăriei și a celor de la PNL.

Înainte de conferința de presă, Cioloș a purtat discuții cu membrii USR PLUS din Constanţa mai bine de două ore, legat de criza politică, moțiunea de cenzură, dar și despre situația de pe plan local din municipiul Constanța.

Noi nu putem lucra cu premierul Cîțu

„Suntem aici ca să discutăm despre viitorul partidului, despre organizarea lui și am organizat această întâlnire cu colegii din Constanța dar și din județele din împrejurimi. Așteptăm să se termine campania PNL-ului și să putem să discutăm despre guvernare. În USR PLUS legat de guvernare și de situația politică nu există diferențe de opinie. Indiferend de cum v araăta viitorul Birou Național al USR PLUS opinia noastră se menține constantă. Noi nu putem lucra cu premierul Cîțu pentru că ne-a demonstrat că nu știe să conducă o coaliție. Premierul trebuie să fie capabil să coordoneze o echipă de miniștri care vin de la mai multe partide. El ne-a demonstrat că nu poate să facă asta”, a declarat Dacian Cioloș.

Continuăm coaliția dacă se schimbă premierul

„Între timp am ajuns la concluzia că acest prim-ministru nu știe să gestioneze o coaliție. Nu demiți miniștri, nu faci doar ce vrei tu, asta nu arată maturitate politică pentru a putea guverna într-o coaliție. Continuăm coaliția cu PNL dacă sunt și ei de acord să schimbe prim-ministrul. Noi nu venim la guvernare doar ca să obținem niște posturi, așa cum fac cei de la PNL. Noi am venit la guvernare să facem niște reforme, multe dintre acestea nu au trecut pentru că am fost blocați. Trebuie să așteptăm să treacă congresul PNL pentru a putea discuta cu aceștia. Dacă acceptă să schimbe premierul o să ne punem la discuții, dacă nu, aceștia vor fi nevoiți să facă coaliție cu celelalte partide.

Noi am avut de la început o poziție foarte clară. Noi vrem să respectăm democrația și vrem să continuăm să guvernăm doar dacă avem cu cine. Avem o moțiune depusă care trebuie dezbătută și depusă la vot.

PNL poate să propună un premier, iar dacă nu găsesc candidat de premier, putem să propunem noi. Suntem dispuși să continuăm fără premierul Cîțu. Eu nu spun că este ușor într-un guvern cu PNL. Noi suntem gata să reluăm discuțiile cu cei de la PNL. Vrem să mergem la guvernare ca să putem face reforme.”, a declarat Dacian Cioloș.

Voiculescu: Am intrat în politică pentru a face lucruri

„Noi am intrat destul de recent în politică, iar motivul pentru care am intrat în politică a fost să facem lucruri. Contextul politic este că USR-PLUS nu poate guverna singur. Suntem conștienți că în perioada următoare vom avea decizii grele de luat. O oportunitate de a schimba lucruri nu poate fi aruncată la coș doar pentru că la un moment dat am fost jigniți. Sperăm să fi fost o greșeală temporară și sperăm să se îndrepte.”, a spus Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu

Cioloș, despre creșterea prețurilor

„Noi trebuie să avem predictibilitate în mediul economic și din păcate asta nu se întâmplă. Povestea cu creșterea prețurilor la energie ar fi trebuit să fie previzibilă. În ședința din coaliție chiar de înainte ca premierul să îl dea afară pe Stelian Ion și să pună OUG-ul cu PNRR-ul pe ordinea de zi, în ședința din coaliție noi cerusem premierului să vină cu o analiză de la ministerul Emergiei care să explice care sunt motivele pentru care s-a ajuns în situația asta. Plafonarea este o soluție pe termen scurt. Eu nu sunt specialist dar trebuie analizată problema. Eu încă nu știu dacă variațiile acestea mari de prețuri sunt cauza liberalizării pieței, a felului în care a fost făcută sau din cauza semnalelor de la nivel european legat de mediu și de taxare a unor sectoare economice”, a mai spus Cioloș.

Cum s-a ajuns la criza politică?

Criza guvernamentală s-a declanșat după ce premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat de „un șkantaj”, după ce a refuzat să avizeze Programul național de investiții Anghel Saligny.

Cioloș, despre situația de la Constanța: „Deal-urile le fac cu cei de la PSD”

Tot Dacian Cioloș a vorbit și despre situația de pe plan local făcând acuzații la adresa celor de la PNL. Mai exact, acesta a declarat faptul că atunci când cei de la PNL nu găsesc înțelegere la ei se reprofilează și apelează la PSD. „Coaliția funcționează exact așa cum o știți. Nu am alte detalii. Știm că nu funcționează. Primarul nu este de la noi. Când are nevoie de o majoritate vine și o discută și dacă proiectele sunt în regulă iar dacă nu, nu. Din câte am înțeles de la colegi la fel ca la noi în Guvern. Își doresc, declarativ, o majoritate cu noi, USR PLUS, dar deal-urile (n.r. înțelegerile) le fac cu cei de la PSD când e vorba de dosare mai sensibile. Noi suntem consecvenți. Noi susținem ce putem susține și nu le susținem pe celelalte. PNL-ul nu s-a hotărât dacă vrea să colaboreze cu noi sau să lucreze cu PSD-ul și la nivelul României dar uitați că și la nivel local.”, a conchis reprezentantul USR PLUS.

Video:

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Agentul francez julien sa ne sooga poola
3
0
Ia-ti pnl-ul si duceti-va unde a intarcat mutu iapa
11
3
Pai, nu voi l-ati pus pe Catu? Ca era Orban!
13
0
psd nu vine la guvernare sa-i plateasca datoriile si imprumuturile lui catu asa cum a facut cu ale lui basau, va lasa sa stati in kkt pana la expirarea mandatului!!!
12
1
Eu zic mai bine sa va luati amandoi de mana si sa va duce-ti unde-a intarcat dreku iapa
11
1
laturilor ce sunteti
11
0
Niste ghioarle ordinare, toti sunteti pe japca, pe capatuiala, ciolanul, nu va mai ajunge
14
0
Si aduce PSD la guvernare.LOL.
11
4
Sluga la francezi
20
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369