REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Dan Voiculescu, acuzat de plagiat în închisoare

Dan Voiculescu, acuzat de plagiat în închisoare

Replica API 21 ianuarie 2016 | 01:14 290

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demarat o anchetă. Autorităţile vor să verifice cum au fost scrise mai multe cărţi de către deţinuţi celebri acuzaţi de plagiat. Printre aceştia se numără şi Dan Voiculescu. Potrivit Hotnews.ro, o carte scrisă de Dan Voiculescu în Penitenciarul Rahova conţine mai multe pasaje care par a fi copiate din alte cărţi.

O carte scrisă de acesta în Penitenciarul Rahova ar conţine mai multe pasaje care par a fi copiate din alte cărţi, lucrări şi documente de specialitate, fără să fie puse între ghilimele sau atribuite autorului în subsolul paginii, scrie HotNews. Este vorba despre cartea "Investiţii străine directe - vector al dezvoltării economice", care a fost publicată în anul 2015.

Potrivit jurnaliştilor care au descoperit presupusul plagiat, autorul cărţii intercalează bucăţi de text preluate din surse multiple.

În unele cazuri, bucăţile de text sunt preluate fără a efectua modificări, însă de cele mai multe ori sunt schimbate cuvinte sau sintagme cu altele sinonime, sunt adăugate semne de punctuaţie, cuvinte de legătură şi propoziţii scurte, care, în unele cazuri, au rolul de a lega conţinutul textului preluat de subiectul abordat în carte.

Cartea a fost scrisă de Voiculescu după gratii, în perioada 3 decembrie 2014 - martie 2015, şi pare a fi un puzzle de 176 de pagini, alcătuit din texte preluate, unele fără a fi citate, altele citate.

În acest sens, jurnaliştii arată ce pasaje au fost plagiate din cartea lui Dan Voiculescu, oferind ca exemplu paginile 52, 55, 56, 57, 68, 61, 62, 6, 88, 95, 109 şi 121.

De exemplu, paragraful de debut al subcapitolului "2.4 Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii" din cartea lui Dan Voiculescu este aproape identic cu lead-ul articolului “Uniunea Europeană: a patra rundă de negocieri în cadrul Parteneriatului transatlantic”, scris de Rodica Velciu şi publicat pe site-ul Institutului de Economie Mondială (iem.ro), cel târziu în dată de 14 martie 2014, deci înainte de apariţia cărţii.

"Relatiile economice bilaterale dintre Uniunea Europeana si Statele Unite au facut obiectul unor negocieri indelungate, responsabilii politici ai celor doua parti incercand de-a lungul timpului sa ajunga la un acord bilateral care sa inlesneasca schimburile comerciale si sa intareasca relatiile economice dintre cele doua tari”, se arata in articolul scris de Rodica Velciu si publicat pe iem.ro.

"Relatiile economice bilaterale dintre Uniunea Europeana si Statele Unite au facut obiectul unor negocieri indelungate, responsabilii politici ai celor doua parti incercand de-a lungul timpului sa ajunga la un acord care sa stimuleze schimburile comerciale si sa intareasca relatiile economice dintre cele doua parti", scrie Voiculescu la pagina 52 din cartea mai sus amintita.

După cum se poate observă, singurele diferenţele dintre cele două texte sunt înlocuirea cuvintelor “înlesnească” şi “ţări” cu “stimuleze” şi “părţi”.

romaniatv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614