rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Daniel Manole, ARSVOM: Vom ACHIZIȚIONA patru NAVE de SALVARE pe MARE! Video

Daniel Manole este directorul general al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), lucrând în cadrul instituției din anul 1993. Absolvent al Institutului de Marină, Manole și-a dedicat timpul pentru buna desfășurare a tot ce înseamnă instituția în cauză. Despre proiecte, planuri, intervenții, dar și alte subiecte interesante puteți urmări în materialul de mai jos.

”Lucrez în cadrul ARSVOM din 1993, sunt absolvent al Institutului de Marină. Cu mici intervale, am fost director general din 1997 al instituției. Am o continuitate nesperat de mare”, a spus Daniel Manole adăugând că principalele atribuțiuni ale ARSVOM sunt salvarea și depoluarea. ”Duc la îndeplinire atribuțiunile statului român în acest domeniu. Da, se poate numi o meserie dificilă, trebuie să te dedici. Când marinarii vor să intre în port, marinarii de la ARSVOM ies să salveze ce este de salvat”, a spus Manole.

Intervenții pe mare

”Anul trecut au fost 86 de intervenții. Anul trecut au fost foarte multe intervenții ale turiștilor nesăbuiți care au iești pe mare în condiții improprii. Sunt pescari, sunt turiști care se aventurează. Anul trecut, una dintre cele mai dificile intervenții la care am fost apelați, am intervenit să salvăm doi oameni, la Eforie Sud a trebuit să intervenim să salvăm alți 5 oameni. Printre care și salvamarul a încercat să îi salveze pe aceștia. A fost o intervenție fericită pentru că cei 5 se aflau într-o situație total dificilă. Majoritatea intervențiilor din anul trecut au fost de acest gen”, ne-a relatat Daniel Manole.

Problemele instituției

”În ultimul timp s-au investit bani în salvarea de vieți omenești pe mare. Există deja două nave de salvare performante. S-a aprobat și s-a organizat licitația pentru achiziționarea a încă patru. S-a aprobat instituirea a încă două centre de salvare la Sulina și Mangalia. Aceste patru nave vor dota aceste centre. Legat de personalul angajat, avem probleme cu stoparea angajărilor, nu s-au ocupat cele 30 de posturi pe care le-am solicitat pentru o navă de depoluare ce trebuie să sosească luna viitoare. Prin blocarea posturilor s-a creat un deficit de personal. Patru persoane au decedat, dar nu în timpul intervențiilor, iar cei care au fost angajați ca și pensionari și-au terminat contractul. Nu există echipaj pentru această navă. A fost blocat întreg sistemul bugetar, întreg sistemul de angajări. Există un proiect de hotărâre de guvern care v-a debloca cel puțin, posturile blocate”, a explicat directorul ARSVOM.

Proiecte pentru viitor: un remorcher

”Trebuie cele două noi puncte de lucru de la Sulina și Mangalia. Trebuie dotate și să le punem pe picioare, să asigurăm o continuitate pentru tot țărmul românesc. Să nu existe doar de la Constanța intervenții. Achiziția unui remorcher performant care să poată să intervină la platforme. Este un proiect de viitor”, potrivit lui Daniel Manole.

Cât de riscantă este meseria în cadrul ARSVOM?

”Spre norocul nostru nu au existat decese în timpul operațiunilor de salvare. Sperăm să nu se întâmple. Nu a existat nici o poluare majoră în ultimii ani. Ea poate să existe oricând. Au fost mai multe alerte de poluare. Au fost 2 poluări minore la care s-a intervenit anul trecut. Au fost în zona Digurilor. Cel mai probabil niște nave și-au curățat tancurile și s-au oprit acolo”, a mai spus Manole.

Mai multe detalii despre activitatea ARSVOM, puteți urmări în materialul video de mai jos:

Video:

Liliana IONIȚĂ

sâmbătă, 16 ianuarie 20212984
mai mult...Interviuri
11 feb 00:05InterviuriFlorin MITROI: Dacă în sondaje voi sta sub 60%, mă RETRAG cu fruntea sus

A înregistrat cel mai bun scor din toate competițiile electorale la care a participat, dovadă că munca...4526

14 feb 00:12InterviuriInterviu cu ministrul Justiției, STELIAN ION: Legislația PENALĂ trebuie pusă în acord cu deciziile CCR4183
10 feb 00:06InterviuriPROCURORUL Viorel TELICEANU: Ar trebui operate MODIFICĂRI la legile justiției! VIDEO3196
23 feb 00:26InterviuriHoria Constantinescu: NU sunt ipocrit să mă DEZIC de o persoană importantă din VIAȚA mea! Video

A candidat pentru funcția de primar al Constanței. Nu a câștigat alegerile, însă nu a uitat că a promis...3932

13 feb 00:13InterviuriConsilierul PNL Mihaela ANDREI: COMISIA TEHNICĂ de URBANISM ar trebui SCHIMBATĂ2718
11 feb 00:07InterviuriDidina Mititelu, ITM: 10.000 de lei AMENDĂ pentru fiecare angajat ținut peste program! Video15600
26 feb 00:06InterviuriCHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a...1183

26 feb 23:57InterviuriTeo HIRA, directorul RAEDPP: Am preluat o NAVĂ BLOCATĂ pe un banc de nisip, cu un management DEFECTUOS! Video2206
9 feb 00:07InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna POARTA ALBĂ în ORAȘ! Video3222
9 feb 00:07InterviuriCîrjaliu, primarul din AGIGEA: Ciobanu de la USR-PLUS, un MINCINOS care a FUGIT din Ucraina! Video

La mai bine de patru luni de la alegerile locale, la Agigea lucrurile par să nu funcționeze normal. A existat doar o...4024

6 feb 00:09InterviuriSorin MIHAI, șeful Inspectoratului ȘCOLAR: Suntem PREGĂTIȚI pentru începerea ȘCOLILOR! Video2839
29 ian 00:13InterviuriNicoleta PLOSCARU: Dacă aș fi fost CANDIDATUL PNL sau al USR, aș fi câștigat PRIMĂRIA!2885
Vremea
7.2°7.2° - 9° sâmbătă, 27 februarie 2021
ConstanțaUmiditate: 84%
Vânt: 3.59 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/4910273412931
5/4032301819411
joker2448403019
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 feb 00:00SportDinamo - Viitorul 0-5. Cel mai mare succes al constănțenilor în istoria meciurilor directe cu "câinii"

Viitorul a spulberat Dinamo chiar în Ștefan cel Mare cu cel mai drastic scor din istoria confruntărilor directe, 5-0....302

27 feb 23:04SportBOMBĂ! Judecătorii au dispus eliminarea de pe internet a înregistrării cu MARICA prins cu soţia unui alt bărbat

La solicitarea avocatelor Luiza Budușan şi Mihaela Cristea, care o reprezintă pe Ana Muntean, Tribunalul Cluj a...670

27 feb 00:05SportValeriu Iftime, despre scandalul VAR: ” Liga e de vină. Avem nevoie de un om viu, Gino Iorgulescu e pierdut!”

...274

27 feb 00:00SportCe s-a întâmplat în vestiarul lui U Cluj după victoria cu Slatina obținută la ultima fază a meciului

Dorința celor de la U Cluj de a promova în Liga 1 este atât de mare încât orice victorie din Liga 2 este privită...258

Local
27 feb 22:57LocalPatru noi centre de vaccinare în județul Constanța

Patru noi fluxuri de vaccinare vor deveni operaționale, în județul Constanța, începând de luni, 1 martie 2021....902

27 feb 22:58LocalA CRESCUT uşor INCIDENŢA cazurilor de COVID în Constanța

În ultimele 24 de ore, incidenţa cazurilor de Covid din municipiul Constanţa a înregistrat o creştere uşoară....1029

27 feb 22:58LocalDirecția Județeană de Statistică Constanța anunță recensământul populației și locuințelor de probă

762

27 feb 23:02LocalPROGRAMĂRI online pentru CĂSĂTORII, la Constanța

Administrația Locală a anunțat că, pentru a veni în întâmpinarea constănţenilor care doresc să-şi unească...464

27 feb 22:58LocalHoţ din LOCUINŢE, REŢINUT de poliţiştii constănţeni

Urmare a cercetărilor în 11 dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat,...570

27 feb 22:58LocalADOLESCENT de 17 ani, luat la BĂTAIE, în plină stradă, de doi INDIVIZI

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe,...771

27 feb 22:59LocalCât timp este valabilă adeverința de vaccinare Covid?

Autoritățile din România se pregătesc pentru al treilea val al pandemiei de COVID-19 și susțin că vaccinarea...935

27 feb 23:01LocalPrimăria Constanța ia în ADMINISTRARE Lacul TĂBĂCĂRIE

Primăria municipiului Constanța dorește să ia în administrare Lacul Tăbăcărie. În acest sens a fost inițiat un...1310

27 feb 23:01LocalACCIDENT MORTAL la OLIMP: un biciclist și-a găsit sfârșitul pe șosea!

994

Politică
27 feb 00:00PoliticăComisiile reunite de buget-finanţe - raport favorabil pentru bugetul Ministerului Justiţiei

Bugetul Ministerului Justiţiei pentru anul 2021 a primit, vineri, raport favorabil din partea Comisiilor parlamentare...204

27 feb 21:30PoliticăAdrian Oros spune că limitarea la 5 porci pentru fiecare gospodărie țărănească este o lovitură pentru samsari

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine că proiectul de ordin privind stabilirea...216

27 feb 00:00PoliticăSorin Cîmpeanu vrea 24 de călătorii gratuite pentru studenți, plus 50% reducere tot anul

191

27 feb 00:00PoliticăTUPEU! Vlad Voiculescu îi umilește pe profesori și copii, dar îl atacă și pe Sorin Cîmpeanu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă...230

27 feb 21:21PoliticăMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aviz favorabil pentru bugetul pe 2021

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului...196

27 feb 00:00PoliticăUSR dă atacul la CCR: Un deputat vrea ca judecătorii constituţionali să poată fi urmăriţi penal mai uşor

203

Interviuri
26 feb 00:06InterviuriCHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a...1183

26 feb 23:57InterviuriTeo HIRA, directorul RAEDPP: Am preluat o NAVĂ BLOCATĂ pe un banc de nisip, cu un management DEFECTUOS! Video

Încă de când a preluat conducerea RAEDP Constanța, directorul Teo Hira și-a propus să aducă Regia la un alt...2206

9 feb 00:07InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna POARTA ALBĂ în ORAȘ! Video

3222

9 feb 00:07InterviuriCîrjaliu, primarul din AGIGEA: Ciobanu de la USR-PLUS, un MINCINOS care a FUGIT din Ucraina! Video

La mai bine de patru luni de la alegerile locale, la Agigea lucrurile par să nu funcționeze normal. A existat doar o...4024

6 feb 00:09InterviuriSorin MIHAI, șeful Inspectoratului ȘCOLAR: Suntem PREGĂTIȚI pentru începerea ȘCOLILOR! Video

Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...2839

29 ian 00:13InterviuriNicoleta PLOSCARU: Dacă aș fi fost CANDIDATUL PNL sau al USR, aș fi câștigat PRIMĂRIA!

2885

Monden
27 feb 00:00MondenCe studii are, de fapt, Alina Eremia! În ce domeniu poate să lucreze dacă renunță la muzică

Alina Eremia e una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, iar artista reușește tot timpul să iasă în...248

27 feb 00:00Monden”Parcă ți-a explodat o bombă în gură”. Cum a reacționat Ana Mocanu, după ce fani au râs de chipul ei!

În urmă cu doar câteva seri Ana Mocanu a mers în cadrul emisiunii Xtra Night Show, iar imediat după apariția TV a...244

27 feb 22:07MondenLidia Buble, în halat de baie, pe străzile din Capitală

219

27 feb 00:00MondenKarmen Simionescu și-a făcut schimbare de look. Cum s-a vopsit artista

Karmen Simionescu duce viața la care alții doar visează, dar asta nu înseamnă că îi este ușor. Fiica lui Adi...219

27 feb 00:00MondenAlexandra Diaconescu, primele declarații după naștere: „Au fost dureri foarte mari”

Alexandra Diaconescu trebuia să nască de Dragobete, pe 24 februarie, dar fetița ei s-a lăsat așteptată și abia...207

27 feb 00:00MondenNepotul lui Gigi Becali, salvat dintr-o situație jenantă chiar de adversarul său

220

Mapamond
27 feb 00:00MapamondUn pilot a raportat o întâlnire cu un OZN: „Detest să spun treaba asta, dar seamănă cu un obiect cilindric lung”

Pilotul unui avion Airbus A320 al companiei American Airlines (AA) a raportat o întâlnire cu un OZN, descris sub forma...222

27 feb 00:00MapamondMasacrul cu 800 de morți din Axum: "Tot ce vedeai pe străzi erau cadavre și oameni plângând"

Trupele din Eritreea care luptă în regiunea Tigray din Etiopia au ucis sute de oameni în doar câteva zile, la final...217

27 feb 00:00MapamondSpania va administra doar o doză de vaccin persoanelor sub 55 de ani care au avut Covid

200

27 feb 00:00MapamondMoscova acuză Twitter de „dictatură digitală” după blocarea unor conturi legate de Rusia

Guvernul rus a acuzat vineri reţeaua de socializare Twitter că devine un „instrument al dictaturii” ţărilor...175

27 feb 00:00MapamondEmmanuel Macron spune că se va vaccina cu serul AstraZeneca dacă acesta va fi disponibil

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat joi că ar accepta cu bucurie să fie vaccinat cu vaccinul...202

27 feb 00:00MapamondPopulația de fluturi monarh, care migrează peste 3.000 km pentru a hiberna în Mexic, a scăzut cu un sfert

185

Sănătate
27 feb 00:00SănătateAcizii grași esențiali, o armă împotriva sclerozei multiple?

Scleroza multiplă este o afecțiune cronică, autoimună, care poate afecta creierul și măduva spinării și este una...193

27 feb 00:00SănătateCare este legătura dintre menopauză și declinul cognitiv? [studiu]

Menopauza este un proces biologic natural, caracterizat prin încetarea ovulației și, prin urmare, sfârșitul...195

27 feb 00:00SănătateArnica: ce remedii poți folosi și ce beneficii au

193

27 feb 16:53SănătateȘervețelele demachiante, dăunătoare pentru ten

Demachierea feței are un rol important în menținerea tenului frumos și sănătos. O demachiere corectă presupune...204

27 feb 00:00SănătateCeaiul Tulsi: beneficii și contraindicații

Tulsi sau Busuiocul Sfânt este diferit de busuiocul românesc, fiind originar din Asia de Sud-Est. Acesta este folosit...186

27 feb 00:00SănătatePolipii nazali: cauze, simptome și tratament

Polipii nazali sunt formațiuni necanceroase, în formă de lacrimă, care cresc în interiorul căilor nazale ori la...190

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT