REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Dănuţ Epure rămâne în arest la domiciliu

Dănuţ Epure rămâne în arest la domiciliu

Replica API 31 ianuarie 2015 | 00:00 241

Fostul rector al Universităţii Ovidius,

Fostul rector al Universităţii Ovidius,

Dănuţ Epure

Dănuţ Tiberiu Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius Constanţa, rămâne în arest la domiciliu, iar Gabriela Stanciu, fostul prorector al universităţii, rămâne sub control judiciar. Decizia aparţine magistraţilor Tribunalului Ilfov şi a fost pronunţată joi, 29 ianuarie a.c.. Epure şi Stanciu sunt acuzaţi de luare de mită şi folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Epure Tiberius Dănuţ.

Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpata Stanciu Gabriela. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatei. În baza art. 242 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 215 al. 8 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de modificare a obligaţiilor luate faţă de inculpată“, se arată în minuta Tribunalului Ilfov. Decizia nu este definitivă.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367