REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Daraban: Tot ce se întâmplă în Portul Constanţa se afla într-un proces de involuţie

Daraban: Tot ce se întâmplă în Portul Constanţa se afla într-un proces de involuţie

Replica API 2 iulie 2016 | 00:36 446

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a fost astăzi, 1 iulie 2016, gazda evenimentului Constanţa - un port prea îndepărtat, organizat de Constanţa Port Business Association şi Liga Navală Română, pe tema Masterplanului Portului Constanţa.

Prin aceasta acţiune, stakeholder-ii Portului Constanţa au fost invitaţi să răspundă la întrebarea: “Portul Constanta, poarta de est a Uniunii Europene, asset al hinterlandului continentului, oportunitate pentru diminuarea congestiei şi a costurilor directe şi indirecte ale aglomerarii de trafic din Europa de Nord sau o mostră muzeală a organizării infrastucturii portuare a anilor ’80, teren al ambiţiilor politice de nivel local, fară viziune şi fără strategie care să-l transforme în platforma intermodala pentru care a fost proiectat?”.

Invitat la acest eveniment, Mihai Daraban, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a vorbit despre problemele Portului Constanţa, afirmând că, din păcate, tot ce se întâmplă în Portul Constanţa, dar în special infrastructura acestuia, se afla într-un proces de involuţie.

Daraban a afirmat apoi că, CCIR promovează coridorul 7 european dar, constientizează problemele care există la momentul acesta. Astfel, nu se poate vorbi de o navigabilitate de 365 de zile pe an a Dunării şi există diferite abordări ale partenerilor de pe Dunare (Ungaria, Bulgaria, Slovacia), legate de administrarea acesteia. Toate acestea sunt probleme care, ar trebui să preocupe, pentru că, viitorul Portului Constanţa este legat şi de infrastructura din hinterland care trebuie să-l deservească. De asemenea, preşedintele CCIR s-a referit şi la faptul că reprezentanţii responsabili din fiecare Minister al Transporturilor din tările riverane Dunării ar trebui să se pună de acord şi să procedeze astfel încât Dunarea să poata deveni navigabilă 365 de zile pe an şi este convins că un proiect conjugat ar putea rezolva această problema a infrastructurii. Revenind la Portul Constanţa, Daraban a afirmat că, Administratia Portului nu se implică, din păcate, în dezvoltarea infrastructurii, adăugând că, în port cheurile lasă de dorit, la fel şi căile de acces.

Evenimentul a continuat, apoi, cu dezbaterea în amănunt, a Masterplanului Portului Constanţa aşa cum a fost elaborat de consultantul Ernst & Young.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218