REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

"De 15 ani de cand sunt in partid, n-am cotizat un leu"

"De 15 ani de cand sunt in partid, n-am cotizat un leu"

Replica API 31 martie 2011 | 00:00 167

Manafu, directorul de aeroport care n-a ingrasat pusculita PDL:

Manafu, directorul de aeroport care n-a ingrasat pusculita PDL:

A fost publicată lista marilor sponsori ai PDL, pe anul 2010. Cu tot cu donaţii, sponsorizări şi plata cotizaţiilor, la puşculiţa de partid s-a strâns, în 2010, circa 9,1 milioane de lei. La capitolul donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară, pe primul loc se situează generosul Rahmati Ahadollah, care a donat 80.000 de lei. Urmează donaţia lui Honorius Prigoană, apoi a lui Cristian Preda, Theodor Stolojan etc. Donaţii au făcut şi persoane juridice, dar şi asociaţii. În top se clasează SC Auto Tehnic SRL (Arad), Alfa Medical Center SRL, Asociaţia pentru Promovarea Porturilor Dunărene şi la Marea Neagră, care a contribuit cu 30.000 de lei. Facem precizarea, în legătură cu această asociaţie, că cel puţin până în 2009, figura ca membru al ei şi senatorul constănţean Mircea Banias, dar şi Ioan Bălan, fost director al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, respectiv Emil Banias, director în cadrul APMC. Tot din Constanţa, la capitolul firme cotizante la partid amintim şi participarea, în 2010, a SOCEP SA, Dobroport SA, Elcomex SA. Cât priveşte persoanele fizice, s-ar părea că ori partidul are amnezie, ori unii chiar nu s-au învrednicit, în 2010, să se înscrie pe tabelul de sponsori. Aşa se face că, din datele noastre, rezultă că mulţi pedelişti cu funcţii au achitat "banala" cotizaţie (ca să nu mai vorbim că donaţii n-au făcut) în preajma alegerilor interne de acum câteva săptămâni, pentru a se asigura că se pot înscrie în cursa pentru funcţiile de conducere din organizaţia judeţeană a PDL Constanţa. Dintre toţi, Ionel Manafu - care însă a pierdut la alegerile interne funcţiile ţintite, dar care este directorul general al Aeroportului Kogălniceanu - recunoaşte deschis: "Eu n-am cotizat la partid în campanii niciodată, de 15 ani de când sunt membru". "Am găsit însă diverşi sponsori, în perioada campaniilor", adaugă Manafu. Întrebat ce sponsori, cum i-a găsit, cât au contribuit... pe Manafu l-a cuprins fâstâceala. Iar apoi, a schimbat subiectul: "Haideţi, măi, doar mă ştiţi cum sunt eu...". Tot Manafu a explicat că nu şi-a permis să cotizeze fiindcă n-are bani, în plus, a avut şi procese: s-a judecat să-şi recapete funcţia de director la Apele Române. Între timp, a fost pus director la Aeroportul Kogălniceanu, după ce la Oil Terminal nu s-a putut. Şi senatorul Mircea Banias, fost preşedinte al PDL Constanţa, nu prea ştie mulţi colegi care să fi contribuit cu bani la partid: "Nu mai ştiu o evidenţă clară, parlamentarii au spus că duc bani pe colegiile lor... Constantin Chirilă a contribuit, de Paul Brânză nu-mi aduc aminte să fi dat vreun leu la partid".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218