De Bruyne şi Salah, nominalizaţi pentru titlul de cel mai bun jucător al sezonului în Premier League
Kevin De Bruyne, mijlocaşul lui Manchester City, şi Mohamed Salah, atacantul lui Liverpool, sunt printre cei opt nominalizaţi pentru titlul de cel mai bun fotbalist al sezonului în Premier League, a anunţat vineri BBC, potrivit agerpres.
În afara lui De Bruyne, Manchester City mai are un jucător nominalizat, pe fundaşul Joao Cancelo, în timp ce Liverpool îl mai are pe listă pe Trent Alexander-Arnold, şi el fundaş. Ceilalţi nominalizaţi sunt Jarrod Bowen, extrema lui West Ham, atacanţii Bukayo Saka (Arsenal) şi Son Heung-min (Tottenham) şi mijlocaşul James Ward-Prowse, căpitanul lui Southampton.
City este lider în Premier League, cu trei puncte mai mult decât Liverpool când au rămas două etape.
Salah este acum golgheterul campionatului, cu 22 de reuşite, în timp ce De Bruyne are 15 goluri şi şapte pase decisive în actualul sezon. Cei doi jucători au fost pe lista scurtă şi în stagiunea trecută, în care distincţia i-a revenit lui Ruben Dias, fundaşul lui City.
Câştigătorul este decis după voturile publicului de pe site-ul Premier League, combinate cu voturile celor 20 de căpitani ai echipelor din Premier League şi ale unui grup de experţi.


Câştigătoarea titlului de campioană a Angliei la fotbal în acest sezon va fi decisă în ultima etapă, după ce FC...92
Spaniolul Feliciano Lopez, unul dintre "veteranii" circuitului profesionist de tenis, a pus capăt unei serii de 79 de...94
Ucraineanul Vladimir Kliciko, fost campion mondial de box la categoria grea, a făcut un apel către Comitetul...84
Formaţia Eintracht Frankfurt a câştigat ediţia 2021/2022 a Ligii Europa, învingând în finala de pe stadionul...73


ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 4.83 m/s
Presiune: 1025 milibari
Mihai Ștefana a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de...262
PSD a anunțat luni, 16 mai, că intenționează introducerea unui impozit progresiv. Subiectul este unul destul de...238
Dacă în urmă cu câteva zile, Replica relata faptul că Eduard Solokhin, afaceristul rus căutat prin Interpol, poate...258
Rusia provoacă un dezastru ecologic mondial. Substanțe periculoase s-au scurs de la Azovstal după bombardamentele în...326


La data de 19 mai a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au procedat la...488
Urmare a cercetărilor în 3 dosare penale care vizează săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, respectiv...350
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat că, în cursul zilei de miercuri, la nivel naţional, prin...286
Lucrările de remediere a avariei pe conducta magistrală de apă, cu diametrul de 800 mm, din incinta Sursei Cișmea 1C...340
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, a declarat, joi, că războiul din Ucraina, provocat de Rusia, a generat...93
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că realitatea actuală, determinată de războiul Rusiei împotriva...89
Guvernul pregăteşte noi măsuri fiscale. Potrivit unor surse, Executivul ia în calcul recalcularea taxelor şi...309
Miniştrii Apărării român şi portughez, Vasile Dîncu şi Helena Carreiras, au semnat, joi, la Bucureşti, Acordul...289
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4130
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3349
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2363
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6133
Prima ediţie a Festivalului Miez se desfăşoară în perioada 20 - 22 mai, în Bucureşti, pe malul lacului...100
Amber Heard a respins ferm, marţi, acuzaţiile avocaţilor lui Johnny Depp care o acuză că a fost violentă,...89
Charlie Watts, bateristul The Rolling Stones, ar fi lăsat soției și fiicei sale o avere de 30 milioane de lire...96
Actorul şi regizorul nord-irlandez Kenneth Branagh îl va interpreta pe prim-ministrul britanic, Boris Johnson, în...91
''Zero Covid'': Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia...102
Între 200 şi 300 de persoane au manifestat marţi la Londra pentru a cere guvernului britanic să refuze să-l...86
Grecia a anunţat miercuri că de la 1 iunie măştile de protecţie în avioane şi în spaţii publice închise nu vor...94
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, 85 de ani, avea "sclave sexuale" la petrecerile pe care le organiza în...638
Ministerul Sănătăţii a informat că în unităţile sanitare de profil sunt internate 760 de persoane cu COVID-19,...94
O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)...88
Guvernul României a aprobat miercuri o hotărâre care vizează conținutul și metodologia de colectare și raportare...405
18 europarlamentari, printre care și medicul român Tudor Ciuhodaru, au înaintat Parlamentului European o propunere de...455