REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

De ce este compromis protestul de vineri

De ce este compromis protestul de vineri

Replica API 10 iulie 2014 | 00:00 858

Povesteam ieri despre Teodor Baconschi şi l-am etichetat - fără răutate d-aia de să mi se injecteze ochii şi să turui precum Mircea Badea - drept izmenit. Am scris până s-a umplut spaţiul dedicat editorialului, însă aveam în minte şi partea a doua: e şi asta tot un soi de... izmeneală, se leagă tot de bani... dar e poveste de la Constanţa. Aşadar, la Constanţa ne pregătit să asistăm la un protest cotat la ordinul miilor de participanţi. Pentru cei care nu îl simpatizează pe Radu Mazăre, asta sună bine. Zilele trecute, în timp ce Radu Mazăre juca rolul de Cezar la carnavalul din Mamaia, vreo 20-30 de constănţeni protestau împotriva administraţiei Mazăre. Mă rog, Mediafaxul nota în ziua cu pricina că au fost 50. Bine, fraţilor, 50?! Doar atât puteţi? E clar în situaţia dată cum e cu mobilizarea celor din opoziţie sau cât de interesaţi sunt constănţenii să arate că nu sunt de acord cu actualul edil. Pe de altă parte, organizatorul, fericit chiar şi în condiţiile date, a afişat o pancartă de-a dreptul hidoasă, prin care i-a transmis primarului (că tot era ziua lui): "la mulţi ani cu executare!". Unu: nu sunt fan Radu Mazăre. Doi: sunt convinsă că asta îi doresc toţi duşmanii, supăraţii, frustraţii şi nedreptăţii Constanţei primarului, dar, Trei: nu vreau să bat apa îi piuă cu morala creştinească, că se trezeşte careva să mi-o întoarcă de să nu mă văd, dar mesajul mi s-a părut... de cocalar. Păi, cu ce eşti mai bun, mai intelectual sau nu ştiu cum să explic, dacă vii la un protest cu astfel de mesaje? Nu se face aşa ceva, e de prost gust şi imatur. E ca atunci când un om anunţă că suferă de o boală foarte gravă, iar tu te duci la el cu garoafe. Dar, să revin la protestul numărul doi, cel de vineri, la care organizatorii estimează că vor fi pe puţin 3 mii de oameni. Păi, pe lângă sindicaliştii din port sesizam şi eu, şi colegii, că vin o sumedenie de reprezentanţi ai unor asociaţii de care pe cuvântul meu că nu am auzit până acum! Unii care militează pentru drepturile unei etnii etc. Păi, când etnia avea probleme, unde eraţi, mânca-v-aş? Colac peste pupăză, apare şi elevul supărat, care a învăţat legi şi are dreptate în luările de poziţie, numai că e din calea-afară de obraznic, de mă face să mă întreb unde îi sunt cei 7 ani de acasă, de ce nu are habar ce-i ăla respect şi moderaţie?! Bun, peste toate astea, ce mi se pare de-a dreptul grosier este implicarea patronilor din port. Atâta timp cât discuţiile despre ei, lansate în spaţiul public, se referă la trecutul lor şi averi, protestul de vineri nu va avea legitimitatea dorită. Ba mai mult, de protest se vor lega şi PDL şi PNL, iar cu asta s-a încheiat cu "Albă ca Zăpada" care vine să salveze oraşul! Ce e la fel de adevărat este faptul că nici un fel de "Albă ca Zăpada" (fie ea un individ X, reprezentanţi ai societăţii civile ori partide) nu au forţa financiară necesară urnirii unui curent anti-Mazăre, aşa cum se doreşte. Înţelept ar fi fost, bunăoară, ca portuarii cu dare de mână să se poziţioneze discret în sprijinul mişcării, să nu se vadă, să nu se ştie. Cu asumarea "dată pe faţă", demersul e compromis sau, aş putea specula eu, e doar de ochii lumii, o "făcătură" între... ei şi el.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102