REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

De ce un paznic a primit 17 ani pentru că a înjunghiat un hoţ şi un şofer care a produs un accident mortal - 6 ani?

De ce un paznic a primit 17 ani pentru că a înjunghiat un hoţ şi un şofer care a produs un accident mortal - 6 ani?

Replica API 11 aprilie 2016 | 00:00 321

Totul depinde de încadrarea juridică

Totul depinde de încadrarea juridică

Constănţenii s-au arătat scandalizaţi de două sentinţe ale magistraţilor aplicate, recent, în două dosare penale diferite. Este vorba despre un agent de pază care a primit 17 ani de închisoare cu executare pentru că a înjunghiat un presupus hoţ şi despre un şofer băut care a accidentat mortal un pieton şi a băgat în spital mai multe persoane, el primind 6 ani şi 4 luni în regim privativ de libertate. La mijloc este vorba despre încadrările juridice ale faptelor, în baza cărora acţionează judecătorii.

De multe ori, sentinţele judecătoreşti stârnesc semne de întrebare în rândul oamenilor, care se întreabă de ce un şofer care a provocat un accident mortal a primit o pedeapsă mai mică faţă de unul care a înjunghiat un hoţ, spre exemplu. Şi comentariile sunt multe, mai toate cu privire la nedreptate şi legi hilare. Şi poate că aşa este în mare parte, dat trebuie cunoscut faptul că anii de închisoare sunt aplicaţi în funcţie de încadrarea juridică a faptei, care şi ea se face după nişte legi. Desprins din contextul de faţă este şi un caz de tentativă de omor, inculpatul fiind condamnat, pe 24.03.2016, la 17 ani de închisoare.

Amintim că totul s-a petrecut pe 9.08.2015, la ora ora 20.00 fiind sesizaţi poliţiştii Postului de Poliţie Aliman, de către o femeie, despre faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul său pe drumul judeţean, între localităţile Aliman-Floriile, a văzut pe stradă un bărbat înjunghiat în zona abdominală care cerea ajutor. Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că, în dreptul unei ferme viticole din Aliman, Valentin Vasile C., în vârstă de 41 de ani, din localitatea Aliman, judeţul Constanţa, prezenta două tăieturi în zona abdominală. La faţa locului oamenii legii l-au identificat şi pe Ioan Ciocântă, din Aliman, care a relatat verbal că l-a înjunghiat pe celălalt întrucât era băut si intenţiona să intre în incinta fermei să sustragă struguri.

Victima a fost transportată la Spitalul Oraşului Cernavodă cu diagnostic plăgi înjunghiate penetrante perete abdominal anterior, halenă alcoolică, fiind transferat către Spitalul Municipal Medgidia. A fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond la 17 ani. Decizia nu este definitivă. Ulterior, pe 5 aprilie anul curent, Bogdan Savin, care a produs un accident rutier mortal pe I.C. Brătianu, a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni cu executare, definitiv.

Şoferul, la data de 31.07.2015, în jurul orelor 4.40, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice peste limita legală (1,60g/l alcool pur în sânge), a condus autoturismul marca Seat, cu numărul de înmatriculare CT-23-BGS, pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu lui Traian, spre strada Cumpenei din municipiul Constanţa, şi, în dreptul Cimitirului Palas, a intrat în coliziune faţă-spate cu remorca Neptun, cu număr de înmatriculare CT-50-DXD, ce era tractată de microbuzul cu număr de înmatriculare CT-44-DXD, ce se afla oprit pe banda nr.1, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea a şapte persoane. Inculpatul Savin Bogdan a părăsit locul accidentului fără a avea încuviinţarea organelor de poliţie.

De ce sunt aşa diferenţe de pedeapsă între cele două cazuri?

Totul depinde de încadrarea juridică a faptei. Bineînţeles că pe lângă acest fapt intervin şi antecedentele penale cât şi alte elemente. Pornind de la primul caz, în care Ioan Ciocântă a primit 17 ani pentru că a înjunghiat un individ care ar fi încercat să fure struguri, fapta a fost încadrată la tentativă de omor. După cum este specificat şi pe portalul instanţelor, condamnarea s-a făcut în baza art. 32 Cod Penal, care se referă la: tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul, raportat la art. 188: uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi şi tentativa se pedepseşte, şi la art. 189, alin 1. lit. e (omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări: de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor (2) Tentativa se pedepseşte), cu aplicare art. 41 Cod penal (în cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni. Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală). Analizând cele de mai sus, chiar dacă la prima vedere ar suna că un om care s-a apărat de un hoț a luat 17 ani cu executare, iată că "dedesubturile" arată că el a mai avut astfel de fapte în trecut, adică acte de violență. Cât despre șoferul Bogdan Savin, el a fost condamnat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului (Art 36 CP: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă) primind 2 ani.

De asemenea, el a primit și 2 ani pentru săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art. 338 CP: părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani), la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (Art. 192 CP: uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani) și la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime). În cele din urmă, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepseel urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614