De ce vin studenţii străini să înveţe în România?

Constanţa, ca şi Iaşul, Clujul sau Bucureştiul, este un oraş cunoscut pentru diversitatea de studenţi cu care te intersectezi pe străzi. Şi când spunem diversitate ne referim la mixul de români, arabi, greci, turci, indieni, libanezi, iar şirul nu se opreşte aici. Am încercat să ne dăm seama cum şi de ce aleg studenţii internaţionali tocmai România sau Constanţa. Majoritatea studiază la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius, şi am reuşit să stăm de vorbă cu o foarte mică parte dintre ei, programul cursurilor fiind unul care le ocupă destul de mult timp, plus rute de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă la Campus şi înapoi. Pankaj Savita, Quadri Syed Wajeed (India), Hanna Makhoul, Kassis Rabia (Israel), Fayez Markabawi (Franţa), Kostikas Anastasios (Grecia) sunt doar câţiva dintre studenţii care au ales să studieze în oraşul nostru, în cadrul Facultăţii de Medicină, în prezent studenţi în anii 5, respectiv 6. Pe unii dintre ei i-am găsit pe holurile facultăţilor, aşteptând la cozi infernale, pe alţii i-am găsit în baruri, bând cafele şi sucuri, în pauzele dintre cursuri. Ei bine, răspunsul vine de îndată: au crezut că e mai ieftin aici, apoi au constatat că, de fapt, preţurile sunt cam aceleaşi, sau au auzit de la rude, prieteni, părinţi că "în România se învaţă medicină".

"Fiecare dintre noi a ajuns aici deoarece cunoştea pe cineva care a studiat în România. Eu aveam un prieten din Franţa care venise cu un an înaintea mea aici, tatăl lui (n.r. Kostikas Anastasios) a terminat Universitatea din Craiova , el (n.r. Kassis Rabia) are un frate în anul 6 aici, tot la Medicină şi el (n.r. Hanna Makhoul) are unchi şi verişori care au terminat tot Medicina", mărturiseşte Fayez Markabawi. Ştim deja despre mitul studentului care alege să- şi părăsească ţara pentru o perioadă de câţiva ani pentru a-şi definitiva studiile şi majoritatea crede că sunt necesare mari sume de bani pentru a face asta. Adevărul este undeva la mijloc. În general, studenţii primesc burse din ţările de unde vin, sau sunt susţinuţi financiar de părinţi şi rude. Tratamentul de care au parte aici e interpretabil. Unii susţin că nu ştiu atât de multă română încât să privească dincolo de zâmbetele vecinilor de bloc, alţii spun că au mulţi prieteni români sau care aparţin altor naţionalităţi. Cert e că limba pe care o vorbesc se tot schimbă, în funcţie de anturaj: arabii vorbesc în limba arabă când se întâlnesc cu alţi conaţionali, vorbesc limba engleză la cursuri, vorbesc limba română cu românii (atât cât au reuşit să înveţe la cursul de 2 ore de limbă română din primul an de facultate). În ceea ce priveşte dorul de casă, acesta se "stabileşte" în funcţie de banii de care dispun şi de timp. Majoritatea îşi vizitează părinţii doar de Crăciun, alţii doar vara, alţii şi de 3-4 ori pe an. Dar desigur, nu totul poate fi roz.

După ce în primul an de facultate au fost storşi de bani de proprietarii de apartamente şi de taximetrişti, în anii 5 sau 6 de facultate nu mai stau cu frica în sân, pentru că s-au obişnuit cu ideea că ei vor plăti întotdeauna mai mult : "În primul rând, noi plătim mai mult decât românii pentru chirie. Pentru că proprietarii au impresia că dacă suntem străini, suntem şi bogaţi. Pe când lucrurile nu stau deloc aşa. Taximetriştii ne iau mai mulţi bani pentru fiecare cursă decât le iau românilor, pentru că aud că nu vorbim limba română şi, din nou, se gândesc că dacă suntem străini, suntem şi bogaţi", spun cei doi studenţi indieni, Pankaj Savita şi Quadri Syed Wajeed. Pe de altă parte, sunt studenţii care nu ştiu exact dacă plătesc mai mult sau nu sau care se deplasează cu maşinile personale. Când au fost rugaţi să mărturisească dacă vor sau nu să rămână în ţară, din 6 potenţiale răspunsuri de DA, am primit doar unul, motivul fiind, din nou, unul de natură financiară : "Nu. E mai scump decât acasă. De exemplu, aici noi trebuie să plătim pentru studiile noastre, în India ne plătesc ei să le facem. Din punct de vedere financiar, nouă o să ne fie mai bine în ţările noastre decât aici", declară toţi cei 5 studenţi care au ales să nu rămână pe teritoriul României. Desigur, nu putem trece cu vederea cele câteva excepţii care chiar rămân aici şi îşi continuă cariera în domeniul medicinei sau care îşi încearcă norocul în mediile de afaceri.

"Exoticii" care aleg să ne viziteze ţara se pare că se acomodează cumva obiceiurilor româneşti. Nu în totalitate, e drept, dar cât să aibă ce povesti când se întorc acasă sau suficient de mult încât să se decidă să rămână aici şi după terminarea facultăţii. Ştiu să înşire câteva dintre mâncărurile tradiţionale, alături de înşiruiri de nume ale cluburilor şi barurilor constănţene. Ştiu de muzica românească, desigur, nu de cea populară, vorbim aici de artişti în vogă, precum Puya, sau de manele, despre care spun că seamănă cu muzica turcească sau arabă. Desigur, este mai uşor traiul pentru cei care şi-au făcut viaţă socială pe plaiurile dobrogene, atât din punct de vedere al acomodării, cât şi din punct de vedere cultural sau al limbii. Ţara noastră este diferită de a lor, dar nu neapărat la modul negativ. În Constanţa sunt în principal, fascinaţi de Marea Neagră, mai ales pe timp de vară, cu toate şezlongurile-i înşirate de-a lungul plajelor, şi de românce, despre care se ştie deja că sunt printre cele mai frumoase femei din lume, şi deja mulţi dintre ei, şi aici ne referim la bărbaţi, au reuşit să treacă de stadiul de prietenie sau colegialitate, la cel de partener. Într-adevăr, şi ei observă, fără să participe, toate probleme civice cu care ne confruntăm, şi aici facem referire la câinii maidanezi, la exploatările gazelor de şist, la demiterea rectorilor, dar consideră că nu pot vorbi despre ele sau să participe la ele, din moment ce au doar un statut de studenţi străni. Astfel, preferă să continue să se bucure cât mai pot de vieţile lor de studenţi: unii învaţă mai mult decât să se distreze, alţii se distrează şi petrec mai mult decât învaţă, îşi fac noi prieteni şi iubite din toată lumea, pentru că diversitatea există în mod sigur. Financiar, se descurcă, fie că primesc burse din ţările de unde vin, fie că părinţii sau rudele le asigură traiul necesar. Cert e că taxa pe care ei o plătesc Universităţii Ovidius este de 3.600 de euro pe an, şi nu primesc nici un fel de bursă şcolară. De fapt, la un moment dat "se auzise că rectorul Epure vroia să mărească taxa la 5.000 de euro, dar pentru că a fost demis, s-a rămas la suma iniţială", a adăugat unul dintre studenţi. Dar şi mai cert este că mulţi dintre ei au învăţat să se adapteze şi să profite de ceea ce oraşul nostru cu ieşire la Marea Neagră le oferă. Am putea, prin urmare, să tragem o concluzie: viaţa studenţească a străinilor este aceeaşi cu viaţa studenţească a românilor din provincie: toţi plătesc chirii, unii învaţă mai mult şi merg mai puţin în cluburi, unii mai mult ies în cluburi în loc să înveţe, toţi depind de părinţi şi de banii lor, unii merg cu maşinile la cursuri, alţii se sufocă în microbuze sau RATC. Cum spuneam, diversitate.

Cristina MARIN