REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

De corecţi ce sunt, taximetriştii au rupt-o la fugă când au văzut Poliţia

De corecţi ce sunt, taximetriştii au rupt-o la fugă când au văzut Poliţia

Replica API 14 ianuarie 2012 | 00:00 129

Luaţi la bani mărunţi

Luaţi la bani mărunţi

Mai multe echipaje ale Serviciului Rutier Constanţa, în colaborare cu Registrul Auto Român (RAR), au derulat, vineri, o acţiune de verificare a taximetrelor, privind legalitatea şi starea tehnică a acestora. Încă de la primele orele ale dimineţii de vineri, aceştia au fost traşi pe dreapta de către poliţişti. "Această acţiune vizează combaterea pirateriei în rândul taximetrelor, totodată fiind verificată şi starea tehnică a acestor mijloace de transport, pentru a se evita producerea unor accidente. S-au constatat deficienţe la sistemul de iluminare, la cel de frânare şi la cel de direcţie", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa, Cristina Vasile. De remarcat că acţiunea a început cu platoul din faţa Gării CFR, unde parcarea, ocupată în special de taximetre particulare, s-a golit instantaneu, ca niciodată, în momentul în care echipajele de Poliţie au apărut în zonă, iar oamenii care ieşeau din incinta Gării nu mai erau întâmpinaţi şi hărţuiţi de taximetrişti. Apoi, acţiunea de control s-a mutat la City Park Mall, la Dacia şi pe mai multe străduţe din municipiu. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, nu numai taximetriştii au fost vizaţi, ci şi alţi şoferi aflaţi în trafic. Astfel, au fost controlate 106 autovehicule şi s-au aplicat 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.600 lei, după cum urmează: 3 pentru defecţiuni tehnice constatate, 22 pentru centura de siguranţă, 23 pentru oprire neregulamentară, 2 pentru vorbit la telefon în timpul condusului şi 4 sancţiuni pentru alte abateri.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102