REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.1° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.1° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

De la 1 aprilie, RATC comasează două linii - iată motivele şi cum vom putea plăti biletele prin SMS

De la 1 aprilie, RATC comasează două linii - iată motivele şi cum vom putea plăti biletele prin SMS

Replica API 27 martie 2014 | 00:00 173

Mai sunt doar câteva zile până când RATC Contanţa va introduce pe traseu noile linii de autobuz. Vorbim despre comasarea liniile 5 cu 40 şi 2 cu 43. Acest lucru se va întâmpla începând cu data de 1 aprilie şi... nu este o păcăleală, a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Ovidiu Tănase. Decizia a fost luată în urma unui sondaj realizat de regie, în rândul călătorilor. Tănase a precizat că, deocamdată, se experimentează această idee şi, dacă va rezultate iar călătorii sunt mulţumiţi, schimbarea va fi permanentă. "Am încercat să legăm liniile 2 cu 43, respectiv 5 cu 40, în urma unui sondaj realizat cu cetăţenii. Este, deocamdată, experimental, însă sperăm să venim în sprijinul călătorilor şi să devină permanent. Oamenii erau nemuţumiţi că trebuie să schimbe două mijloace de transport, să plătească dublu pe bilete. În felul acesta eliberăm şi Gara, acolo unde este o mare nebunie", a declarat Ovidiu Tănase, directorul RATC Constanţa. Linia 5 - 40 va avea traseul KM. 5 - Gara CFR - Faleză Nord (Pescărie), iar 2 - 43 va face legătura între Poarta 6 Port - Gara CFR - Tomis Nord (Cireşica). Preţul biletului va rămâne acelaşi, adică 1,5 lei pe călătorie. De precizat faptul că atât linia 2, cât şi 5, nu vor mai ajunge la Poarta 1, respectiv Poarta 2. Călătorii care vor, însă, să ajungă la Poarta 1, vor trebui să traverseze Parcul de la Fantasio pentru a ajunge la mijloacele de transport cu numărul 44 şi 51. De precizat faptul că nu vor trebui să achiziţioneze un alt bilet, cel folosit pe una dintre cele două linii fiind valabil pentru destinaţia Poarta 1.

Conducerea regiei a anunţat că, în timpul orelor de vârf, respectiv intervalul orar 7.00 - 9.00, autobuzele vor sosi în staţii la 4 - 5 minute. După această oră, şi până la 20.00, vor sosi la 7 - 8 minute, iar până la ora 23.00, la 15, 16 chiar 18 minute. Şeful Serviciului Exploatare din cadrul RATC, Marius Brătulescu, a precizat că distanţa parcursă de noile linii va fi de 21,2 kilometri dus-întors, într-un interval de timp de 80 de minute. Adică, o singură cursă se va face în 40 de minute. În urma sondajului realizat de RATC pentru a afla opinia călătorilor cu privire la serviciile oferite de regie şi nevoile acestora vizavi de transportul în comun, foarte mulţi constănţeni au venit cu idei noi pe care reprezentanţii RATC ar putea să le ia în calcul.

Au fost, însă, şi unele dorinţe care nu pot fi îndeplinite. De exemplu, au fost călători care şi-au dorit extinderea transportului şi în localităţile limitrofe, cum ar fi Năvodari, Cumpăna, Valu lu Traian. Tănase le răspunde că acest lucru nu poate fi posibil, întrucât legislaţia nu permite. De asemenea, constănţenii îşi mai doresc suplimentarea numărului de chioşcuri şi reproşează că biletele şi abonamentele sunt scumpe, reclamă şi controlorii despre care spun că îi privilegiează pe unii călători prinşi fără bilet.

În cadrul conferinţei de presă, reprezentanţii RATC au mai anunţat că îşi doresc implementarea unui proiect privind achiziţionarea prin SMS a biletului de călătorie. Cum va fi posibil acest lucru? Ovidiu Tănase explică: "Va fi un număr format din patru cifre. Abonatul telefoniei mobile, dar şi cei care deţin cartele, pot trimite mesaj la numărul standard şi vor primi un cod de răspuns. Codul va fi generat pe telefoanele smartphone pe care le vor deţine controlorii. La trimiterea SMS-ului, se va încasa contravaloare biletului, adică 1,5 lei pe călătorie, ce va fi încasată de RATC, dar şi contravaloarea mesajului, care va fi percepută de companiile de telefonie mobilă".

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369