REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

De la 1 februarie, prostituata de pe centură e ca pietonul prins traversând pe roşu

De la 1 februarie, prostituata de pe centură e ca pietonul prins traversând pe roşu

Replica API 31 ianuarie 2014 | 00:00 112

Noul Cod Penal dezincriminează prostituţia

Noul Cod Penal dezincriminează prostituţia

De la 1 februarie "domnişoarele" care muncesc pe centură nu vor mai fi nevoite să-şi scoată tocurile mult prea înalte din picioare şi să o ia la goană de fiecare dată când văd vreo patrulă de poliţie. Asta pentru că de la 1 februarie 2014 urmează să intre în vigoare Noul Cod Penal. În actualul Cod Penal, prostituţia, proxenetismul şi traficul de persoane în scopul exploatării sexuale sunt considerate infracţiuni. În noul Cod Penal, dintre toate cele trei mai sus amintite, doar prostituţia se dezincriminează. Prostituţia nu se legalizează, fiind în continuare sancţionată, însă nu cu închisoare. Astfel, o femeie prinsă prestând servicii sexuale contra unei sume de bani va fi pedepsită de lege asemenea unui pieton care trece strada pe culoarea roşie a semaforului. Dacă în actualul Cod Penal, articolul 328 spune că "prostituţia este fapta persoanelor care îşi procură mijloace de existenţă sau principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane", iar această faptă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani, fiind considerată infracţiune, în noul Cod Penal prostituţia este considerată contravenţie. Proxenetismul, va fi în continuare pedepsit, în baza articolului 329 din acelaşi Cod, cu închisoare de la doi ani şi până la 18 ani pentru cazurile de trafic cu minori în scopul exploatării sexuale. Altfel spus, de la 1 februarie 2014, amenzile vor curge gârlă pentru prostituate, iar în cazul neachitării lor, persoana respectivă trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii, sub supravegherea primăriei. Prostituţia nu este legalizată momentan, dar, cum a fost nevoie de un singur pas pentru a trece de la infracţiune la contravenţie, se poate spune că este nevoie tot de un singur pas pentru a deveni legală? Reprezentanţii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa nu ştiu la ce să se aştepte, odată cu noul Cod Penal. "E o lege care trebuie respectată. Noi nu ştim exact ce repercursiuni vor fi după 1 februarie, dacă o să sporească prostituţia sau nu. Asta vom putea stabili doar după ce va intra în vigoare legea", au declarat aceştia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218