REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

De la Zeicu, fără număr: alte contracte pentru firma lui Mitrea, directorul renegat de PDL

De la Zeicu, fără număr: alte contracte pentru firma lui Mitrea, directorul renegat de PDL

Replica API 24 iunie 2011 | 00:00 112

Dacă e Administraţia Canalelor Navigabile, atunci e şi Utilnavorep

Dacă e Administraţia Canalelor Navigabile, atunci e şi Utilnavorep

Aproape de fiecare dată când Administraţia Canalelor Navigabile (ACN) mai face vreo licitaţie, în dreptul firmei câştigătoare scrie, frumos, Utilnavorep SA. Ultimele două contracte, de pe lista zecilor atribuite în ultimii ani, înseamnă un mizilic de nici 2 miliarde de lei vechi, faţă de milioanele de euro trecute până acum din conturile companiei de stat în cele ale Utilnavorep. Însă, un mizilic azi, un tun mâine, şi firma lui Marian Mitrea, directorul renegat al Apelor Române Constanţa, aproape că trăieşte numai din banii primiţi de la prietenul şi colegul (încă neevaluat) de la ACN, Valentin Zeicu.

De această dată, într-un prim contract este vorba despre reparaţia echipamentelor din puţul de vane cap aval de la ecluza nr.1 din Agigea. Potrivit anunţului de atribuire, "pentru restabilirea parametrilor constructivi şi funcţionali este necesară execuţia următoarelor lucrări de reparaţii: a) reparaţia robineţilor cu sertar pană, cu tijă, din oţel turnat, Pn25; b) verificarea şi remedierea pieselor înglobate, a scărilor verticale şi a podestelor de aşteptare; c) verificarea şi paşaportizarea tubulaturilor; d) refacerea protecţiei anticorosive a robineţilor, a scărilor verticale, a podestelor de aşteptare, a pieselor înglobate şi a tubulaturii cu un sistem de protecţie cu o durată de viaţă de cel puţin 10 ani; e) probe de recepţie şi predarea la beneficiar". Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii la care Utilnavorep a fost singurul ofertant, dovadă clară a faptului că celelalte firme care ar fi putut da şi ele cu o bidinea pe ecluza 1 nici nu se mai obosesc să se înscrie în cursă, ştiind dinainte pe cine declară câştigător şeful CAN. Înţelegerea dintre Zeicu şi Mitrea a fost semnată pe 25.05.2011, Utilnavorepul urmând să primească pentru reparaţia instalaţiilor pe care tot ei le-au instalat suma de 89.269,94 lei, fără TVA. Al doilea contract a fost atribuit pe 18.05.2011, tot în urma unei licitaţii la care nu s-a prezentat decât Utilnavorep, pe consideraţiile mai sus amintite. De această dată, "pentru restabilirea parametrilor constructivi şi funcţionali prevăzuţi în documentaţia de tehnică a bolarzilor plutitori 20 tf - ecluza 2 Agigea este necesară execuţia următoarelor lucrări de reparaţii: a) Reparaţie construcţie metalică: verificare a corpului bolardului şi a cordoanelor de sudură; b) Consolidarea traverselor; c) Reparaţia (reabilitarea) mecanismelor de rulare şi ghidare: înlocuire bucşi, înlocuire organe de asamblare, montare bandaje role Refacerea protecţiei anticorosive atât a confecţiei metalice a bolarzilor (interior şi exterior) cât şi a reperelor demontate sau înlocuite cu un sistem de protecţie cu o durată de viaţă de cel puţin 10 ani". De această dată, Zeicu l-a "deranjat" pe Mitrea cu doar 86.768,81 lei.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920