REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

De Ziua Copilului Turc, 250 de copii s-au bucurat să petreacă o zi la Delfinariu

De Ziua Copilului Turc, 250 de copii s-au bucurat să petreacă o zi la Delfinariu

Replica API 24 aprilie 2014 | 00:00 227

Iniţiativă a Muftiatului

Iniţiativă a Muftiatului

Muftiatul Cultului Musulman din România a organizat, miercuri, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, din Municipiul Constanţa, o manifestare tradiţională dedicată celebrării Zilei Copilului Turc. Complexul a fost gazdă pentru 250 de copii provenind din familii asistate social, din comunităţile musulmane aferente localităţilor: Dobromir, Independenţa, Topraisar, Fântâna Mare, Valea Seacă, Lumina, Techirghiol, Medgidia, Castelu, Valu lui Traian, Valea Dacilor, Ciocârlia de Sus, Mangalia, Osmancea, Mihail Kogălniceanu, Palazu Mare, Cobadin, Tuzla, Cumpăna, Amzacea, Ciocârlia de Jos, Eforie Sud, Ovidiu, Murfatlar, Agigea, Poarta Albă, Făurei, Lazu, Moviliţa şi Văleni. Micuţii au vizitat Microrezervaţia şi Parcul zoologic, Planetariul, au vizionat un spectacol în amfiteatrul Delfinariului, iar la final au fost delectaţi cu o masă festivă. La eveniment a participat, pe lângă Muftiul Iusuf Muurat, şi Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan. "Scopul acestei sărbători reprezintă, de fapt, formarea Parlamentului Turc, pe 23 aprilie 1920, iar întemeietorul Turciei moderne a dăruit această zi, ca un dar, copiilor turci. S-a gândit că cei care vor forma pe viitor Parlamentul vor fi tineri. Din acea dată până-n zilele noastre se sărbătoreşte 23 aprilie ca Ziua Copilului, iar în fotoliul de prim ministru al Turciei şi în celelalte instituţii importante din Turcia sunt aşezaţi copiii pentru că ei reprezintă viitorul nostru. Felicit această acţiune organizată de Muftiat, acest lucru arată importanţa pe care o acordă copiilor", a declarat Consulul Ali Bozcalişkan. La rândul său, Muftiul a explicat cât de importantă este implicarea copiilor musulmani în acţiunile culturale. "Este o tradiţie pe care noi încercăm s-o promovăm, mai ales în rândul tinerilor. Ei sunt viitorul nostru, vor reprezenta comunitatea noastră în viitor şi ţinem foarte mult ca, pe lângă acţiunile religioase pe care le desfăşurăm, să desfăşurăm şi activităţi culturale şi să fim alături de tineri în zilele de sărbătoare. Pentru noi, generaţia tânără înseamnă viitorul nostru şi trebuie să avem foarte mare grijă de ei, să nu urmeze anumite căi ale extremismului religios", a precizat Muftiul Iusuf Muurat.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614