REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Decapitarea unui profesor în Franţa: Macron promite intensificarea acţiunilor împotriva islamului radical

Decapitarea unui profesor în Franţa: Macron promite intensificarea acţiunilor împotriva islamului radical

Replica API 20 octombrie 2020 | 00:00 1043

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis marţi intensificarea acţiunilor guvernului împotriva islamului radical după atentatul de vineri împotriva lui Samuel Paty, profesor de istorie şi geografie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Emmanuel Macron

"Nu este vorba despre a face noi declaraţii (...); sunt acţiuni care sunt aşteptate de concetăţenii noştri. Aceste acţiuni se vor intensifica", a spus şeful statului într-o scurtă alocuţiune la prefectura din Bobigny, la nord de Paris.

De luni, o vastă operaţiune a poliţiei a fost lansată împotriva mişcării islamiste.

Preşedintele a anunţat că colectivul pro-palestinian Sheikh Yassin, "direct implicat" în atentat, va fi dizolvat miercuri în Consiliul de miniştri. Fondatorul său Abdelhakim Sefrioui se află în arest preventiv în cadrul anchetei.

El l-a însoţit la începutul lui octombrie pe tatăl unei eleve pentru a cere concedierea lui Paty pentru că a arătat caricaturile cu profetul Mahomed în cadrul unui curs privind libertatea de expresie.

Acest părinte care a difuzat două înregistrări video care făceau apel la mobilizare împotriva profesorului înainte de atentat a fost şi el în legătură cu atacatorul, potrivit unei surse apropiate dosarului. Conţinutul discuţiilor lor nu a fost însă dezvăluit.

La câteva zile după difuzarea înregistrărilor video, Samuel Paty a fost decapitat în plină stradă de către un rus cecen de 18 ani, care a fost apoi împuşcat mortal de poliţie. Şaisprezece persoane sunt în continuare în arest preventiv în cadrul anchetei antiteroriste.

"Decizii de acest tip împotriva unor asociaţiilor, grupuri de indivizi, vor urma în zilele şi săptămânile următoare", a adăugat Emmanuel Macron.

Miercuri, moscheea din Pantin, o suburbie din nordul Parisului, va fi închisă. Acesteia i se reproşează că responsabilii săi au partajat pe pagina lor de Facebook, pe 9 octombrie, video-ul realizat de părintele care făcea apel la pedepsirea lui Paty.

Închiderea acestui loc de cult frecventat de 1.300 de credincioşi va fi valabilă pentru o durată de şase luni, potrivit unui ordin.

După asasinatul de vineri, autorităţile franceze au promis un "război împotriva duşmanilor Republicii". Cincizeci şi una de asociaţii apropiate de "islamismul radical" sunt în vizorul autorităţilor şi unele ar putea fi dizolvate.

Mai multe dintre ele se împotrivesc deciziei, precum ONG-ul BarakaCity, care şi-a anunţat intenţia de a o contesta în justiţie, sau Colectivul împotriva islamofobiei în Franţa, care neagă orice înclinaţii extremiste.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Decaderea Europei. Asa zisi mari democrati europeni incompetenti si imbuibati isi imagineaza povesti cu "globalizarea" Europei. Visul musulmanilor de a ocupa si supune Europa se va realizea curand din cauza acestor mediocri ai istoriei. Oricum civilizatia musulmana de azi pare mai morala decat drogatii, destrabalatii, si coruptii din vestul Europei.
1
1
Ati bagat atat de multi musulmani in tara, astfel ca acum sunt extrem de greu de stapanit.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920