REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Decebal Făgădău, reales preşedinte PSD Constanţa în unanimitate şi zgomot de sticlă spartă

Decebal Făgădău, reales preşedinte PSD Constanţa în unanimitate şi zgomot de sticlă spartă

Replica API 29 iunie 2015 | 00:00 212

Cine ar fi adevăratul Şef al organizaţiei municipale

Cine ar fi adevăratul Şef al organizaţiei municipale

Constantin Găluşcă

„Mă ştiţi, nu-mi plac surprizele!”, a spus de câte ori primarul Decebal Făgădău, sâmbătă, la alegerile pentru şefia organizaţiei municipale a PSD Constanţa. Iar colegii s-au conformat, Făgădău fiind reconfirmat preşedinte al organizaţiei, cu unanimitate de voturi din partea celor 562 de delegaţi din sala mare a Casei de Cultură. Voturi la vedere, cu mâna sus, la propunerea senatorului Nicolae Moga. „Aşa vedem şi noi cine e împotrivă”, a şuguit Moga, iar conducerea municipală a PSD a fost votată în doi timpi şi trei mişcări.

Decebal Făgădău

La final, senatorul Moga l-a felicitat pe câştigătorul ştiut al alegerilor, adresându-se celor din sală şi un mesaj la unitate: „Pe Făgădău eu l-am crescut. Vă rog să staţi alături de el, pentru că singur nu poate!”. Unitate invocată şi de Decebal Făgădău, care a lăsat tot timpul impresia unei ruperi de trecut, cosmetizată însă de un discurs diplomatic, împăciuitor. A arătat-o şi prin unul din obiectivele sale, expus sălii înainte de vot: „Vom continua programele sociale, chiar dacă trebuie să le mai îmbunătăţim.

Valentin Pârvulescu

În aceeaşi măsură, însă, trebuie să-i sprijinim pe cei care muncesc şi vor să fie trataţi cu demmnitate şi respect. Trebuie să sprijinim omul pe principiul „dă-i undiţă, nu peşte””. O detaşare discretă de cutumele fostului PSD, marcată, simbolic, parcă şi de episodul în care Constantin Găluşcă, unul din veteranii pesedişti, a spart sticla pupitrului de la care voia să-şi ţină discursul. „S-a spart ghinionul!”, vociferau cei din sală, aplaudându-l, în timp ce Făgădău îl îndemna să semneze cu grijă procesele verbale ale conferinţei, să nu se rănească.

Revenind la alegeri, menţionăm că au fost desemnaţi vicepreşedinţi ai organizaţiei municipale a PSD Constanţa următorii: Valentin Pârvulescu, Titus Dobre, Costin Răsăuţeanu, Muşat Mihalache, Radu Ion, Paula Cioceanu şi Lucian Gheorghe. Ca la orice alegeri, din orice partid, n-au lipsit nici zvonurile din sală: „Îl vezi? Pârvulescu, omul lui Mazăre, o să fie adevăratul şef al organizaţiei!”.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614