rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 26 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

DECIZIE DEFINITIVĂ LA CONSTANȚA! Înmatriculări fără taxă, prin instanță!

Decizie incredibilă la malul mării! O constănțeancă a reușit să câștige procesul cu privire la taxa de înmatriculare. După ce Tribunalul i-a respins cererea, la apel femeia a avut câștig de cauză. Prin urmare, se poate! Însă, potrivit avocatului Adrian Ionescu, din cadrul Baroului Constanța, procedura este de durată.

La finele anului 2015, pe 21.10.2015 mai exact, la Tribunalul Constanța era înregistrat dosarul cu numărul 6710/118/2015 de materie contencios administrativ şi fiscal, obiect obligaţia de a face, în care reclamant este Alina Elena J. și pârât Instituţia Prefectului Constanţa – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere, Înmatriculări Autovehicule. Pe 14.01.2016, magistrații i-au respins femeii cererea, însă decizia nu a fost definitivă, urmând apelul. Astfel, la Curtea de Apel Constanța, judecătorii au analizat dosarul și au dispus: "Admite recursul. Casează hotărârea recurată. Rejudecând dispune: Admite cererea de chemare în judecată. Obligă Instituţia Prefectului- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa la emiterea certificatului de înmatriculare pentru autoturismul marca OPEL , tip Adam , număr de identificare …, fără plata timbrului de mediu prevăzut de OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Obligă intimatul la plata către recurent a cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei. Definitivă", potrivit minutei judecătorești. "Evident că se poate înmatricula fără acea taxă odată ce ea a fost declarată neconformă cu legislația UE și discriminatorie pentru mașinile aduse din străinătate. Însă durează, este o procedură de durată. Deja există discuții să se anuleze și să se transfere în costurile carburanților – ca să zic așa. Deci, e posibil, dar, cum e și cazul de față, sunt dosare mai vechi", a declarat, pentru "Replica", avocatul Adrian Ionescu din Constanța.

luni, 3 octombrie 20167573
Comentarii

01Simona(3 oct 23:54)
Parca intereseaza pe cineva de poluare. Totul se rezuma la bani, din pacate. Stam si latram pe-aici si tot noi avem de suferit. Iesit in strada si torturati nemernicii de politicieni....
03F nasol(3 oct 22:50)
Se umple constanta de rable poluante
07Oarecare(3 oct 18:43)
Pana la autovehicule sunt ff multe surse care polueaza mediul si nu platesc taxe...si...toti hotii si mafiotii vor sustine tot felul de taxe puse pe spatele omului de rand, el va fi mereu cel impovarat si jupuit.
27Toti cacatii polueaza(3 oct 18:07)
E plin de rable cu mototr mic in oras care scot un fum inecacios spre copii care se plimba pe trotuare... In cazul femeilor gravide , le poate afecta serios sarcina... Scoateti odata rablele care polueaza!!!!
83fjchjx(3 oct 17:36)
Eu am opel cu numere de Bulgaria si merge foarte bine
716pentru statul romales(3 oct 17:11)
Auzi ma,avutule,tu crezi ca toti isi permit masini moderne ? Sa-ti perceapa tie taxe exorbitante ma rahatule,sau mai bine sa fii luat la intrebar de unde mortii ma-tii ai tu atatia bani de dai asemenea indicatii.Pisa-m-as pe ideile tale si pe ma-ta!
1511statul romales(3 oct 16:37)
sa se scoata taxa dar sa se plateasca taxa de poluare dupa norma euro si capacitatea cilindrica. Adica pentru o dacie din 90 sa se plateasca 40-45 de milioane pe an. La fel si pentru toate gioarsele texane ! sa vedeti ce trafic frumos vom avea !!!
018Wow(3 oct 15:09)
Ce sa zic, dupa ce JEGUL DE STAT ROMAN si-a umflat buzunarele si cu aceasta hotie de taxa....
mai mult...Actualitate
25 apr 00:40ActualitateViitorul - CSU Craiova 2-0. „Dubla” lui Ianis Hagi duce Viitorul în prima finală de Cupă din istorie

Viitorul a câștigat și manșa retur cu CSU Craiova, scor 2-0 (2-1 în tur), și va înfrunta Astra Giurgiu în finala...276

16 apr 00:00ActualitateDrept la replică129
25 apr 00:44ActualitateBugetul Constanței a trecut la vot, după ce Făgădău i-a certat pe cei care uită că el este primar, nu Marcela Frigioiu!1941
23 apr 00:42ActualitatePodul IPMC, în atenția șefilor după sesizările cotidianului Replica

Iluminat public pe podul IPMC „stoarce” nervii şoferilor care sunt nevoiţi să circule, pe timp de noapte pe...2010

22 apr 23:46ActualitateSe apropie şedinţa de Consiliu. Palaz: 'De ce să creștem taxele constănțenilor?'857
22 apr 00:15ActualitatePAOK Salonic - Levadiakos 5-0. Nebunie la Salonic! Răzvan Lucescu a cucerit primul său titlu în Grecia1206
21 apr 00:13ActualitateTenis: Franța- România 2-2, în semifinalele Fed Cup

Echipele feminine de tenis ale Franţei şi României sunt la egalitate, 2-2, duminică, la Rouen, în semifinalele Fed...435

20 apr 00:20ActualitateHalep și compania, în haine de armată! Militarii români din Afghanistan susțin echipa României de Fed Cup634
18 apr 01:03ActualitateCNAIR: Trafic restricţionat temporar pe teritoriul Ungariei, cu ocazia Paştelui catolic333
16 apr 03:49ActualitateCATEDRALA NOTRE-DAME: Incendiul a fost stins în totalitate

Câteva sute de pompieri au intervenit luni, 15 aprilie și marți, 16 aprilie pentru a stinge incendiul care a devastat...1354

15 apr 00:44ActualitateAlte două dosare! Nicușor Constantinescu, CITAT la DNA! Iată ce a declarat3189
14 apr 00:20ActualitateFOTO/VIDEO. Candidaţii PNL la europarlamentare, prezenţi la Constanţa1739
Vremea
16°8.3° - 16° joi, 25 aprilie 2019
câțiva noriUmiditate: 57%
Vânt: 5.23 m/s din SE
Presiune: 1025.99 milibari

Loto
6/49212324263547
5/4042632333414
joker13163339448
Horoscop
mai mult...SPSportRT
26 apr 00:00SportViitorul - CSU Craiova 2-0 (2-1 în tur). Ianis Hagi duce Viitorul în prima finală de Cupă din istorie

Viitorul a câștigat și manșa retur cu CSU Craiova, scor 2-0 (2-1 în tur), și va înfrunta Astra Giurgiu în finala...132

26 apr 00:00SportRomânia are medalie asigurată la Campionatul Mondial de tenis de masă! E prima după 19 ani

Românul Ovidiu Ionescu (29 de ani) și spaniolul Alvaro Robles (27 de ani) au bronzul asigurat la Campionatele Mondiale...111

26 apr 00:00SportDistanța dintre Naomi Osaka și Halep s-a dublat! Simona e la un singur meci de pierderea poziției secunde

Japoneza Naomi Osaka (21 de ani, 1 WTA) a trecut de taiwaneza Su-Wei Hsieh (33 de ani, 24 WTA) în „optimile” de la...114

26 apr 00:00SportImaginile săptămânii! Gigi Becali a ieșit pe stradă cu doi saci de bani de la bancă

Gigi Becali e unul dintre cele mai notorii personaje din România. Patronul celor de la FCSB a fost surprins de...194

Local
26 apr 01:01LocalDacă vedeți această femeie din Ovidiu, sunați la Poliție!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Veronicăi Benchea - Codori, în vârstă de 51 de ani, din...404

26 apr 01:05LocalMeniu special de Paşte pentru pacienţii din Spitalulul Judeţean

Este o tradiţie pentru bolnavii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa ca, în prima zi de Paşte,...279

26 apr 01:16LocalUn nou loc de joacă în Constanţa!

Prichindeii de pe aleea Stejarului se vor putea juca în curând în spațiu destinat lor. Zilele acestea se lucrează...297

26 apr 01:09LocalBărbat de 75 de ani, PRINS BEAT la volan!

Poliţişti din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar, pe 24 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, au depistat un bărbat,...310

26 apr 01:08LocalPERICOLE pe șosele, în Săptămâna Mare: concurs de șoferi sub influența alcoolului

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Nicolae Bălcescu, la data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, au...245

26 apr 01:11LocalPERCHEZIȚII în Constanța la domiciliile unor bărbați acuzați de FURT!

Oamenii legii din Constanța au efectuat trei percheziții domiciliare într-un dosar de furt. Totul a plecat de la...664

26 apr 01:15LocalTânăr din Ovidiu, condamnat pentru furturi!

Polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu, la data de 24 aprilie a.c., au depistat un tânăr, în vârstă de...613

26 apr 01:15LocalMai multe parcări cu plata prin SMS, în Constanța și Mamaia

În această săptămână, mai multe parcări din stațiunea Mamaia și Constanța care înainte erau deservite de...376

26 apr 00:58LocalSerie de accidente rutiere în Constanța, în Joia Mare!

...2017

26 apr 00:57LocalAccident rutier la Midia din pricina unui șofer care avea AMEȚELI!

Un accident rutier a avut loc joi dimineața, 25 aprilie, pe DJ 226, în zona Midia. Conform primelor informații, unui...3744

Politică
26 apr 00:45PoliticăTAXE şi IMPOZITE MAI MARI PENTRU CONSTANŢA, în 2020! Făgădău explică motivele creşterilor!

Constănțenii vor plăti, din 2020, taxe și impozite mai mari. Proiectul de hotărâre a fost adotat de Consiliul...214

26 apr 01:06PoliticăIohannis lansează acuaţii la adresa PSD: 'Cu siguranţă va încerca cu toate mijloacele să boicoteze acest referendum'

Klaus Iohannis a subliniat, joi, că PSD va încerca să boicoteze referendumul din 26 mai, șeful statului menționând...169

26 apr 01:00PoliticăDecebal Făgădău: Sper ca mai devreme sau mai târziu, municipiul Constanța să beneficieze de cele 41 de autobuze electrice. VIDEO

Primarul Municipiul Constanța a vorbit în cadrul conferinței de presă pe care a susținută după încheierea...288

26 apr 01:03PoliticăDecebal Făgădău, încrezător în ceea ce privește cea de-a patra licitație privind consolidarea CAZINOULUI. VIDEO

Consiliul Local Municipal s-a întrunit joi, 25 aprilie a.c., în ședință ordinară cu mai multe proiecte pe ordinea...197

26 apr 01:06PoliticăReacţia din Kiseleff pentru Cotroceni: PSD e de acord cu întrebările, dar referendumul pare lipsit de utilitate

PSD este de acord cu întrebările propuse la referendumul consultativ, pentru acestea existând de altfel un acord...209

26 apr 01:01PoliticăLudovic Orban acuză Guvernul că a „jefuit“ cu peste şapte miliarde de lei bugetele locale

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, estimează că administraţiile locale din România au...171

26 apr 01:07PoliticăPreşedintele Iohannis a semnat decretul privind organizarea referendumului

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul pentru organizarea unui referendum...198

26 apr 01:04PoliticăComisia Europeană ameninţă România după votul din Parlament: 'Dacă preocupările nu sunt abordate, Comisia Europeană va trebui să acţioneze rapid'

Comisia Europeană anunță că va analiza decizia luată miecuri în Parlament cu privire la codurile penale, după...373

26 apr 01:04PoliticăConsilierii din Eforie au aprobat taxele şi impozitele aferente anului 2020

...698

26 apr 01:03PoliticăProgramul Primăriei Constanța, în perioada sărbătorilor

Primăria Municipiului Constanța anunță că în perioada 26 aprilie – 1 mai a.c., activitatea instituției va fi...389

Monden
26 apr 00:00MondenMadonna, într-un outfit de budoar la 60 de ani. Unde a apărut aşa?

Are 60 de ani, dar mulţi ar spune că e nemuritoare, iar vârsta e doar un număr în cazul ei. Totuşi, cea mai...102

26 apr 00:00MondenCristian Tabără, transformare incredibilă! Prezentatorul TV este mai slab ca niciodată şi a ajuns de nerecunoscut

În urmă cu un an de zile, despre Cristian Tabără se scria că a slăbit 60 de kilograme, după ce, din cauza unor...124

26 apr 00:00MondenIlie Năstase s-a însurat a şasea oară. Prima imagine de la cununia cu Ioana Simion

Ilie Năstase (72 de ani) s-a ţinut de cuvânt şi s-a însurat cu iubita lui mai tânără, constănţeanca Ioana...113

26 apr 00:00MondenBrigitte, acces de gelozie la Ferma 2019. I-a spart tabloul Otnielei

Gelozia atinge cote maxime la Ferma 2019. Telenovela dintre Brigitte Năstase și Florin Pastramă a continuat miercuri...99

26 apr 00:00MondenȚinuta extravagantă cu care Monica Anghel și-a șocat fanii. Arată ca la 30 de ani

Ați mai văzut-o așa pe Monica Anghel? Solista și-a etalat „noua” siluetă într-o ținută extravagantă în...105

26 apr 00:00MondenAnca Serea, răspuns pentru cei care i-au criticat cea de-a șasea sarcină

Iată că visul Ancăi Serea s-a îndeplinit și, dacă vedeta mărturisea cu ceva timp în urmă că și-ar mai dori...107

26 apr 00:00MondenCe și-a făcut Nico la față pentru cel mai nou videoclip

Cu puțin înainte de Sărbătorile de Paște, Nico se pregătește intens pentru filmarea noului videoclip și a...99

26 apr 00:00MondenActorul Ken Kercheval, interpretul personajului Cliff Barnes din serialul ''Dallas'', a decedat la 83 de ani

Ken Kercheval, interpretul timp de mai mulţi ani al personajul Cliff Barnes, inamicul numărul unu al lui J.R. Ewing...95

26 apr 00:00MondenTitlul şi distribuţia următorului film din franciza "James Bond" vor fi anunţate joi

Titlul şi numele actorilor din distribuţia următorului film al francizei "James Bond" vor fi dezvăluite joi, în...99

26 apr 00:00MondenO carte doar cu emoticoane, speranţa lui Xu Bing într-un limbaj universal

'Book from the Ground' este o carte scrisă doar cu emoticoane, prin care artistul chinez Xu Bing doreşte să...97

Mapamond
26 apr 00:00MapamondAtacuri în Sri Lanka: Responsabilul cu rangul cel mai înalt din Ministerul Apărării a demisionat

Responsabilul cu rangul cel mai înalt din Ministerul Apărării din Sri Lanka a demisionat joi în urma atacurilor...103

26 apr 00:00MapamondGuvernul May vrea ca acordul cu UE privind Brexit să fie aprobat de parlament înaintea de inaugurarea noului PE

Guvernul premierului britanic Theresa May vrea ca acordul încheiat cu Uniunea Europeană privind ieşirea ţării din...96

26 apr 00:00MapamondComisarul european Vera Jourova: Politica de dreapta şi social media alimentează violenţa împotriva femeilor

Comisarul european pentru justiţie şi egalitate de gen, Vera Jourova, a afirmat miercuri într-un interviu că...102

26 apr 00:00MapamondMai puţin de 40% dintre europeni ştiu că în mai vor avea loc alegeri pentru PE

Mai puţin de 40% dintre europeni sunt la curent cu faptul că în luna mai vor avea loc alegeri pentru Parlamentul...92

26 apr 00:00MapamondSUA: Fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden şi-a anunţat intrarea în cursa pentru Casa Albă

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi-a anunţat joi în mod oficial intrarea în competiţia pentru...100

26 apr 00:00MapamondSummit Rusia-Coreea de Nord: Putin doreşte garanţii internaţionale pentru Phenian

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că liderul nord-coreean Kim Jong Un ar trebui să primească garanţii...106

26 apr 00:00MapamondŞeful Pentagonului, disculpat de orice încălcare a regulilor etice în legătură cu Boeing

Ministrul american interimar al apărării Patrick Shanahan a fost disculpat joi de orice încălcare a regulilor de...103

26 apr 00:00MapamondAtentate în Sri Lanka: Bisericile catolice, închise „până la noi ordine“

Toate bisericile din Sri Lanka vor rămâne închise şi nici o slujbă nu va fi oficiată până la ''ameliorarea...103

26 apr 00:00MapamondLideri britanici şi irlandezi au participat la funeraliile jurnalistei ucise Lyra McKee

Premierul britanic Theresa May şi omologul său irlandez Leo Varadkar au participat miercuri la înmormântarea...98

26 apr 00:00MapamondFranţa: Un lider mult mediatizat al „vestelor galbene“ se retrage

Figură emblematică a protestelor ''vestelor galbene'' în Franţa, pentru care este considerat un lider de facto, Eric...101

Sănătate
25 apr 00:00SănătateFonduri europene de 20 milioane lei pentru sănătatea şi educaţia din Tulcea

Aproape 20 de milioane de lei au fost alocaţi astăzi, 25 aprilie, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020,...128

24 apr 03:34SănătateGuvernul adoptă coplata serviciilor medicale la privat

Guvernul va adopta, în şedinţa de miercuri, un proiect de act normativ care prevede că asiguraţii care optează...433

22 apr 00:47SănătateMinistrul Sănătăţii: Vom relua campania de vaccinare antirujeolă săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni, la Bistriţa, că săptămâna viitoare va fi reluată campania...349

19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1794

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1478

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...1005

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1648

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...4209

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2508

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7487